PROPRIETATE, proprietăți, s. f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate privată. ◊ Proprietate intelectuală = drepturile referitoare la opere literare, artistice și științifice, interpretări ale artiștilor și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.

proprietate sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 204^v/26 / P: ~ri-e~ / V: (înv) ~eta / Pl: ~tăți / E: lat proprietas, -atis, it proprietà, fr propriété] 1 Trăsătură dominantă ce caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care le diferențiază între ele Si: caracteristică (4), însușire. 2 Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. 3 (Adesea cu determinări care arată felul, natura) Stăpânire deplină asupra unui bun în baza unui drept recunoscut sau impus. 4 (Ccr) Bun material, mai ales imobil sau pământ, aflat în posesia cuiva. 5 (Îs) ~ literară (sau artistică) Drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale, putându-le edita, reproduce etc. corectat(ă)

PROPRIETATE, proprietăți, s. f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literară (sau artistică) = drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.

PROPRIETATE, proprietăți, s. f. 1. Stăpînire deplină, în baza unui drept recunoscut, asupra unui bun material. Fundamentul formațiunii social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, care are fie forma proprietății de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietății cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizațiilor cooperatiste). CONST. R.P.R. 10. La proprietatea pămîntului nu ține de loc, ba o consideră o corvoadă. REBREANU, R. I 165. Proprietate socialistă v. socialist. Proprietate literară sau artistică = drept de care se bucură un autor (și pe care-l poate transmite și moștenitorilor, pe un timp limitat de lege) de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putîndu-le edita, reproduce etc. 2. (Concretizat) Ceea ce constituie obiectul unei proprietăți, obiectul stăpînit; bun³; avut¹. Casa, proprietate a unui sculptor Wolgast, avea în fund priveliște înspre niște întinse grădini și străjuia cu fațada un parc. CĂLINESCU, E. 239. Singurele proprietăți care le-au mai rămas, casele, se învecinează. C. PETRESCU, O. P. I 232. 3. Însușire care (poate) aparține tuturor elementelor unei specii; caracteristică, trăsătură. Cunoștințele noastre actuale asupra constituției materiei în genere au descoperit o sumă de proprietăți și de forțe nebănuite altădată. MARINESCU, P. A. 38. 4. Calitate a unui cuvînt, a unui termen, a stilului de a reda exact noțiunea sau ideea exprimată. V. precizie, claritate.

PROPRIETATE s.f. 1. Dreptul de a deține, de a se folosi de un bun; stăpînire. 2. Ceea ce constituie obiectul unei stăpîniri; bun, avere, avut. 3. Însușire, calitate caracteristică a unui lucru; caracter distinctiv. 4. Calitatea unui cuvînt, a stilului de a reda precis ideea exprimată. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. propriété, lat. proprietas].

PROPRIETATE s. f. 1. însușire, calitate caracteristică unui lucru, unei ființe etc.; caracter distinctiv. 2. calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4). 3. stăpânire deplină asupra unui bun material; bunul însuși; avere. (< fr. propriété, lat. proprietas)

PROPRIETATE ~ăți f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Formă social-economică de însușire a bunurilor materiale, care exprimă relațiile economice ce apar în societate. ~ colectivă. ~ individuală. 3) Valoare materială de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trăsătură; caracter. [G.-D. proprietății; Sil. -pri-e-] /<fr. propriété, lat. proprietas, ~atis

proprietate f. 1. dreptul prin care ceva aparține excluziv cuiva; 2. ceeace se posedă excluziv: a-și vizita proprietățile; 3. fig. calitate esențială: proprietățile plantelor; 4. sensul propriu al unei vorbe: proprietatea termenilor.

*proprietáte f. (lat. proprietas, -átis). Posesiune, stăpînire: proprietatea fonciară, mobiliară. Lucru posedat, maĭ ales case și moșiĭ: întinse proprietățĭ. Calitate intelectuală: talentu e o proprietate. Calitate, caracter propriŭ, virtute particulară a corpurilor: duritatea e o proprietate a diamantuluĭ. Gram. Calitatea de a exprima exact ideĭa: fără proprietate în terminĭ nu există claritate.

proprieta sf vz proprietate

proprietate (desp. pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. proprietății; (bunuri) pl. proprietăți

proprietate (pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. proprietății; (bunuri) pl. proprietăți

proprietate s. f. (sil. -pri-e-), g.-d. art. proprietății; (bunuri) pl. proprietăți

proprietate

PROPRIETATE s. 1. posesiune, stăpânire. (Hrisov de ~.) 2. v. însușire. 3. facultate, însușire. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.)

PROPRIETATE s. 1. posesiune, stăpînire. (Hrisov de ~.) 2. atribuit, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, particularitate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui proces este...) 3. facultate, însușire. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.)

Proprietate ≠ improprietate

PROPRIETÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. (Dr.) Stăpânirea deplină a unui bun în baza unui drept recunoscut de lege. ◊ P. publică = proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice sunt bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și pot fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. ◊ P. privată = proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege. P. privată este conform Constituției garantată, iar în condițiile legii, inviolabilă; bunurile p. private se află în circuitul civil. ◊ (EC.) P. imobiliară = terenul și resursele naturale ca și amenajările și construcțiile atașate terenului prin prin activitate umană. ◊ P. intelectuală = drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri științifice; desene și modele industriale; mărci de fabrică, de comerț și de serviciu, precum și nume comerciale și denumiri comerciale; protecția împotriva concurenței neloiale și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile: industrial, științific, literar și artistic. 2. Obiect, bun aflat în proprietatea (1) cuiva. 3. Caracteristică, însușire, trăsătură predominantă a cuiva sau a ceva. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4).

ORGANIZAȚIA MONDIALĂ PENTRU PROTECȚIA PROPRIETĂȚII INTELECTUALE (O.M.P.I.; în engl.: World Intellectual Property Organization – W.I.P.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Geneva (Elveția), creată în 1967 (își începe activitatea în 1970), în scopul facilitării cooperării statelor pentru punerea în aplicare a acordurilor internaționale în vigoare privind proprietatea intelectuală. Practic, reunește Uniunea internațională pentru Protecția Proprietății Industriale (creată în 1883 prin Convenția de la Paris) și Uniunea Internațională pentru Protecția Operelor Literare și Artistice (creată în 1886 prin Convenția de la Berna). O.M.P.I. are 177 țări membre (2002), printre care și România (din 1968).

La propriété, c’est le vol (fr. „Proprietatea e furt”) – Vestită și, la vremea aceea, îndrăzneața afirmație făcută într-un memoriu apărut în iunie 1840 de către filozoful și economistul francez Pierre Joseph Proudhon, este de obicei citată în franțuzește. Memoriul era intitulat: „Qu’est-ce que la propriété” (Ce este proprietatea) și purta subtitlul „Recherches sur le principe de droit et du gouvernement” (Cercetări asupra principiului de drept și al guvernării). Face parte din lucrarea lui Proudhon Principes de droit (Principii de drept – capitolul L). Această teză, urmată de o lungă demonstrație, se referă la proprietatea aducătoare de venituri. După apariție, a stîrnit o mare vîlvă. Autorul, el însuși, spunea că asemenea cuvinte „nu se rostesc de două ori într-o mie de ani”. FIL.