pupil, ~ă smf [At: ȘINCAI, HR. III, 146/5 / Pl: ~i, ~e / E: lat pupillus, fr pupille] 1 Persoană orfană minoră, aflată sub tutela sau în grija cuiva, altul decât părinții. 2 (Înv) Copil.

PUPIL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Copil sau tînăr minor, care se află sub îngrijirea unui tutore sau a unui epitrop. Pupilul da mereu dovezi de bărbăție și-și cîștiga însuși drepturi, pentru care tutorii nu-l socotise încă matur. ODOBESCU, S. III 443.

PUPIL, -Ă s.m. și f. Copil (băiat sau fată) minor aflat sub tutela cuiva. [Cf. fr. pupille, lat. pupillus, pupilla].

PUPIL, -Ă s. m. f. minor aflat sub tutela cuiva. (< fr. pupille, lat. pupillus)

PUPIL ~ă (~i, ~e) m. și f. Copil orfan aflat sub tutela cuiva. /<fr. pupille, lat. pupilus

*pupíl, -ă s. (lat. pupillus, -illa și púpulus, púpula, dim. d. pûpus, pûpa, „copil” și „lumina ochĭuluĭ”. V. pupă 2, pleoapă și pup 1). Orfan supt tutelă. S. f. Anat. Lumina ochĭuluĭ, deschizătura pin care lumina intră în ochĭ.

pupilă s. f., g.-d. art. pupilei; pl. pupile

pupilă s. f., g.-d. art. pupilei; pl. pupile

pupilă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. pupilei; pl. pupile