pustii¹ [At: PALIA (1581), 199/14 / V: (reg) ~tăni, ~tâi, ~tâni, (îvp; cscj) ~ia, (înv) ~ini / Pzi: ~tiesc / E: pustiu] 1 vt (C. i. locuri fertile sau teritorii populate, așezări umane) A lăsa pustiu (1) de vegetație, de animale, de oameni, de bunuri etc. Si: (reg) a pustului. 2 vt (Pgn) A devasta. 3 vt (Îvr; c. i. ființe) A prăpădi (1). 4 vt (Îvr) A omorî. 5 vt (Ban; Trs; c. i. animale sau plante) A stârpi. 6 vr (Înv; d. locuri cultivate) A se părăgini. 7-8 vtrp (Reg; c. i. bunuri materiale) A (se) risipi. 9 vt (Îvr; c. i. bunuri materiale) A jefui. 10 vt (Îrg; c. i. oameni, așezări omenești) A părăsi. 11 vr (Pop; d. oameni) A se refugia. 12 vr (Reg; îe) A se ~tâni în ha lume A deceda.

PUSTII, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locurile fertile sau populate în loc pustiu; a devasta, a nimici, a distruge. Au pustiit și au sărăcit biata țară. SADOVEANU, O. VII 8. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. Arde și pustiește orașul Nicopoli. BĂLCESCU, O. I 195. ◊ Fig. Pretutindeni, suflarea de foc a toamnei pustiise viața. SADOVEANU, O. I 445. S-a ivit pe culme Toamna, Zîna melopeelor... Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. TOPÎRCEANU, B. 52. 2. Refl. A se refugia, a pribegi. Făcut-au rînduiala ca să mănînce ei pînea pe care o muncim noi... De aceea s-au pustiit Roșculeștii la Letca; de aceea m-am rătăcit eu aici. Căutăm dreptatea. SADOVEANU, P. M. 30. Să mă pustiesc de prin ținuturile acestea. RETEGANUL, P. II 56. ♦ A se izola, a se retrage în singurătate. Iau lumea-n cap și mă pustiesc undeva să nu-mi rămîie nici numele. VORNIC, P. 101. În acest loc încîntat unde îmi place mie să mă pustiesc. SADOVEANU, V. F. 14. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu, a lăsa în părăsire. Bieții oameni stau să pustiască satul din lipsa apei. RETEGANUL, P. I 25. ◊ Refl. pas. Așezări nu sînt; numai undeva, în fund, poate s-a clădit în vara asta o stînă, care se va pustii la iarnă, rămînînd cu amintirea focurilor de sară. SADOVEANU, O. A. II 198. – Variantă; pustia (ODOBESCU, S. I 86) vb. I.

A SE PUSTII mă ~esc intranz. 1) A se pierde printre străini; a fi departe de locurile natale. 2) rar A se retrage în singurătate; a se însingura. /Din pustiu

A PUSTII ~esc tranz. (case, localități, terenuri etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a devasta. /Din pustiu

PUSTII vb. 1. (Mold., ȚR) A prăpădi, a distruge. A: Pre noi nedostoinicii ne va piarde și în muncă și întunerec ... ne va pustii. VARLAAM. B: Den dachi nici unul n-au mai rămas, cît pustiindu-se de tot și nemairămîind nimeni . . . au așezat romani. C. CANTACUZINO. 2. (Mold.) A părăsi. Pustiau casele și fugeau în lume. N. COSTIN. Fugit-au mulți boieri și mazîli de groaza lui pentr-alte țări, de s-au pustiit asăle. NECULCE. Etimologie: pustiu + suf. -i.

pustiì v. a face pustiu.

pustăni v vz pustii¹

pustâi v vz pustii¹

pustâni v vz pustii¹

pustia v vz pustii

pustini v vz pustii¹

PUSTIA vb. I v. pustii.

PUSTIA vb. I. v. pustii.

pustiésc v. tr. (d. pustie saŭ pustiŭ). Fac pustiŭ, devastez, dezolez: Tătariĭ pustiaŭ Moldova, epidemiile pustiesc țările. V. refl. (Trans.). A-țĭ lua lumea’n cap (a te retrage’n pustietate). – Vechĭ și pustiñesc (d. pustiñe).

pustii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc (desp. -ti-esc), 3 sg. pustiește, imperf. 1 pustiam (desp. -ti-am); conj. prez. 1 sg. să pustiesc, 3 să pustiască; ger. pustiind (desp. -ti-ind)

pustii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, imperf. 3 sg. pustia; conj. prez. 3 să pustiască

pustii vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, imperf. 3 sg. pustia; conj. prez. 3 sg. și pl. pustiască

pustii (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, conj. pustiască, ger. pustiind)

pustiesc, -tiască 3, -tiam 1 imp.

PUSTII vb. v. distruge.

PUSTII vb. v. abandona, asasina, lăsa, omorî, părăgini, părăsi, sălbătici, suprima, ucide.

pustii vb. v. ABANDONA. ASASINA. LĂSA. OMORÎ. PARAGINI. PĂRĂSI. SĂLBĂTICI. SUPRIMA. UCIDE.

PUSTII vb. a devasta, a distruge, a nimici, a pîrjoli, a prăpădi, (reg.) a pustului, (înv.) a sfîrși, a strica. (Dușmanii au ~ tot ce le-a ieșit în cale.)