putoare sf [At: PRAV. GOV. 126^v/12 / V: (îvr) ~ore / Pl: ~ori / E: ml putor, -is] 1 (Cu determinări care precizează sensul) Emanație rău mirositoare Si: duhoare, exalație, puturoșenie (3), (frr) miasmă. 2 Atmosferă viciată de putoare (1) Si: (frr) miasmă. 3 (Rar; îc) ~a-dracului Substanță medicamentoasă urât mirositoare, nedefinită mai îndeaproape pbl, pe bază de sulf. 4 (Pfm) Persoană leneșă, murdară sau lipsită de caracter. 5 (Pfm) Femeie de moravuri ușoare. 6 (Îvr; îf putore) Fecale.

PUTOARE, (2) putori, s. f. 1. Miros urît, greu, neplăcut; duhoare. El luă perii și-i băgă în foc. Însă ea simți putoarea. RETEGANUL, P. IV 57. Putoarea leșurilor putrezinde te amețea. NEGRUZZI, S. I 291. 2. Nume dat unui om leneș, murdar, depravat. Se duce la putoarea ei de ibovnic și îi duce o băutură cu care îl mai ține cu nițică viață. GORJAN, H. I 76. Să mă duc la șezătoare, Să nu zică că-s putoare. BIBICESCU, P. P. 185.

PUTOARE ~ori f. 1) Miros neplacut, greu; duhoare. 2) fig. Persoană leneșă sau/si murdară. /<lat. putor, ~is

putoare f. 1. miros urît; 2. fam. femeie leneșă și murdară. [Lat. PUTOREM].

putoáre f., pl. orĭ (lat. pútor, -óris, a. î., rudă cu pútridus, putred; pv. cat. pudor; vfr. puor, nfr. pueur). Miros neplăcut: o putoare de cadavru. Fig. Triv. Epitet injurios unuĭ leneș, maĭ ales uneĭ femeĭ leneșe, murdare orĭ depravate: fugĭ de aicĭ, putoare! V. tigoare, dubeală, smîrdoare, tîrfă.

putore sf vz putoare

putoare s. f., g.-d. art. putorii; pl. putori

putoare s. f., g.-d. art. putorii; pl. putori

putoare s. f., g.-d. art. putorii; pl. putori

PUTOARE s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

PUTOARE s. duhoare, infecție, împuțiciune, miasmă, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea în nări o ~ insuportabilă.)

PUTOARE s. duhoare, infecție, împuțiciune, miasmă, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea în nări o ~ insuportabilă.)

putoare s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

putoare (putori), s. f. – 1. Miros urît, duhoare. – 2. Bășină. – 3. Leneș, trîntor. – 4. Prostituată, tîrfă. – Mr. (m)putoare, butoare, megl. putoari. Lat. putōrem (Pușcariu 1419; REW 6883), cf. v. it., prov., cat, v. sp. pudor, fr. pueur ca și puți. – Der. puturos, adj. (rău mirositor; leneș); puturos, s. m. (dihor); puturoasă, s. f. (coriandru), cf. puciocnă; puturoșenie, s. f. (lene).

putoare, putori s. f. 1. miros urât, duhoare 2. persoană murdară și neîngrijită 3. leneș, trântor 4. persoană imorală / decăzută 5. prostituată