putrezire sf [At: PSALT. HUR. 10^r/14 / V: (înv) ~edi~ / Pl: ~ri / E: putrezi] Proces de descompunere aflat în curs, a unui corp, a unei substanțe organice, a unui obiect făcut din asemenea substanțe Si: (liv) putrefacție (1), putrefiere.

PUTREZIRE, putreziri, s. f. Faptul de a putrezi. 1. Proces de descompunere a substanțelor organice sub acțiunea bacteriilor de putrefacție etc., în condiții de umiditate și de temperatură favorabilă; putrefacție. Iată-i cum așteaptă, așezați cu fața-n sus, unul lîngă altul, ofițeri și soldați... intrați în putrezire. CAMILAR, N. I 396. Pe neamțul acela gros l-a recunoscut Bocăneț mai tîrziu, mort de opt zile și intrat în putrezire. C. PETRESCU, Î. II 15. 2. Fig. Descompunere (economică, socială etc.), destrămare, dezagregare.

putredire sf vz putrezire

putredésc, V. putrezesc.

putrezésc v. intr. (d. putred, ca mucezesc d. muced). Devin putred, putregăĭesc, mă descompun: carnea, lemnu a putrezit. Fig. Zac, rămîn mult timp într’un loc: a putrezi la închisoare, într’o funcțiune. – În Ban. -ăzésc. Vechĭ. -edesc și potredesc (Șez. 36, 8). Și azĭ în Maram. putrădesc.

putrezire (desp. pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezirii; pl. putreziri

putrezire (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezirii; pl. putreziri

putrezire s. f. (sil. -tre-), g.-d. art. putrezirii; pl. putreziri

PUTREZIRE s. 1. v. putrefacție. 2. v. cangrenare.

PUTREZIRE s. 1. descompunere, putrefacție, (rar) putrefiere, (înv.) putrejune, putrezeală, putreziciune. (~ unui cadavru.) 2. (MED.) cangrenare, necrozare. (~ a unui țesut.)