păgânesc, ~ească a [At: CORESI, EV. 91 / Pl: ~ești / E: păgân + -esc] 1-7 Care aparține păgânilor (1, 3, 5, 17, 19, 21, 23). 8-11 Privitor la păgâni (1, 3) sau la păgânism (1-2). 12-15 Caracteristic (păgânilor (1, 3) sau) păgânismului (1-2). 16 (Cu valoare de superlativ; șdp) Foarte mare. 17 (Pop) Păcătos (1). 18 (Pex) Ticălos. 19 Crud.

PĂGÂNESC ~ească (~ești) Care este caracteristic pentru păgâni; de păgân. /păgân + suf. ~esc

păgânesc a. 1. de păgân: obiceiuri păgânești; 2. fig. crud, barbar.

PĂGÎNESC, -EASCĂ, păgînești, adj. (Rar) De păgîn, al păgînilor. Sînt multe sute de ani de cînd vulturul și zimbrul romînilor n-au călcat în țara păgînească. GANE, N. II 101. Spune la cărțile păgînești că la nunta lui Joe cu Junona fu mare tămbălău. ISPIRESCU, U. 11. Burcel în șanț moare zdrobind O tidvă păgînească. ALECSANDRI, P. A. 208. ◊ Fig. Hîrtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere, din cîte se-mpart gratis, în fine o neordine într-adevăr păgînească. EMINESCU, N. 38.

păgîn, -ă s. (lat. pagânus, sătean, nemilitar, civil; it. pagano, fr. payen, païen, pg. pagão. Milites Christi eraŭ „ostașiĭ luĭ Hristos, creștiniĭ”, ĭar ceĭlalțĭ eraŭ păgîni, necredincĭoșĭ. V. peizaj și pogan). Infidel, necredincĭos, adorator de dumnezeŭ fals orĭ de idolĭ: un păgîn. Fig. Nelegĭuit, fără religiune, răŭ la suflet. – Ca adj. se zice numaĭ păgînesc, ca creștinesc, românesc. Decĭ templu păgînesc, nu păgân. corectat(ă)

1) păgînésc, -eáscă adj. (d. păgîn). De păgîn, al păgînilor: oaste, credință, carte păgînească. Fig. Crud, barbar: purtare păgînească.

păgânesc adj. m., f. păgânească; pl. m. și f. păgânești

păgânesc adj. m., f. păgânească; pl. m. și f. păgânești

păgânesc adj. m., f. păgânească; pl. m. și f. păgânești

PĂGÂNESC adj. v. păgân.

PĂGÂNESC adj. v. turc, turcesc.

PĂGÎNESC adj. (BIS.) păgîn. (Credințe ~.)

păgînesc adj. v. TURC. TURCESC.