păta [At: ANON. CAR. / V: (reg) peta / Pzi: ~tez / E: pată] 1-2 vtr A(-și) face o pată. 3-4 vtr A (se) umple de pete, de murdărie Si: a (se) mânji, a (se) murdări. 5 vt (Rar) A stropi, făcând pete pe ceva. 6 vt A realiza o porțiune de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puțin omogen colorat Si: a împestrița, a smălța. 7 vt (Fig) A aduce prejudicii morale numelui, reputației, cinstei etc. cuiva Si: a dezonora, a pângări, a profana.

PĂTA, pătez, vb. I. Tranz. 1. A face o pată pe un obiect, a acoperi cu pete, a murdări. Blidul căzuse pe jos, se spărsese, laptele era vărsat pe podeaua de lut bătut și pătase poalele Eleonorei și rochia doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, N. 126. Și-mi pătează covorul cu toată apa care curge din el ca dintr-un robinet. C. PETRESCU, C. V. 146. Lat e cîmpul celei lupte... Plin de trupuri fărămate, Care zac grămezi culcate, Plin de sînge ce-l pătează Și văzduhul aburează. ALECSANDRI, P. II 18. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge v. sînge. ◊ Fig. În depărtare, tocmai lîngă far, două puncte negre pătau banda netedă de nisip auriu. BART, E. 168. Omătul tîrziu Pătează aleele mute Și parcul e încă pustiu. TOPÎRCEANU, P. 176. Luna, scut de aur, strălucește pe alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi. EMINESCU, O. I 159. ◊ Refl. S-a pătat cu cerneală. 2. Fig. A dezonora, a pîngări, a profana. Să pătezi al nostru nume, neamul nostru să-njosești. CONTEMPORANUL, I 686. Trecutul este tare; îl vei vedea îndată Pe fața unor oameni de urma lui pătată. BOLINTINEANU, O. 138. Pătează haina cea curată a nevinovăției. NEGRUZZI, S. I 323.

A PĂTA ~ez tranz. 1) A face să se păteze; a murdări; a mânji. ~ cu vin. 2) fig. (onoarea, reputația etc.) A supune unui sacrilegiu; a profana; a pângări; a spurca. /Din pată

A SE PĂTA mă ~ez intranz. A se acoperi (parțial sau total) cu pete; a se murdări; a se mânji; a se mâzgăli. /Din pată

pătà v. a face o pată.

peta v vz păta

pătéz v. tr. (d. pată, peată, pl. pete). Murdăresc pin pete. Fig. Vătăm onoarea: această faptă l-a pătat. – În Olt. și Btș. petez.

petéz, V. pătez.

păta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pătez, 3 pătează; conj. prez. 1 sg. să pătez, 3 să păteze

păta (a ~) vb., ind. prez. 3 pătează

păta vb., ind. prez. 1 sg. pătez, 3 sg. și pl. pătează

PĂTA vb. v. batjocori compromite, dezonora, necinsti, pângări, profana, spurca, terfeli.

PĂTA vb. 1. v. murdări. 2. a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. v. smălța.

PĂTA vb. 1. a (se) jegoși, a (se) mînji, a (se) murdări, (livr.) a (se) macula, (înv. și pop.) a (se) scîrnăvi, (pop.) a (se) îngăla, a (se) terfeli, (înv. și reg.) a (se) tăvăli, (reg.) a (se) derveli, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) pricăji, a (se) tămînji, a (se) tîrnosi, (prin Mold.) a (se) caciori, (Mold., Bucov. și Ban.) a (se) feșteli, (Munt. și Olt.) a (se) mărdăgi, (Transilv.) a (se) mocicoli, a (se) mocicoși, a (se) piscoli, a (se) piscoși, a (se) tocăni, (înv.) a (se) murdărisi. (Cum de te-ai ~ atît de tare?) 2. a (se) mînji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. a împestrița, a smălța, (rar) a pestrița, (înv. și reg.) a popistri, (fig.) a smălțui. (Florile ~ cîmpia.)

păta vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. NECINSTI. PÎNGĂRI. PROFANA. SPURCA. TERFELI.

păta (pătez, pătat), vb. – 1. A se murdări, a se mînji. – 2. A prihăni, a profana. Lat. *pictāre „a picta”, cf. it. pittare „a șterge” (Pratti 775). Pentru rezultatul ct › t, cf. Pușcariu, JB, XI, 9; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 8; Graur-Rosetti, III, 65-84; în acest caz, pierderea lui p se explică suficient prin disimilarea cu inițiala, cf. baptizāre › boteza. Pentru semantism, cf. sp. pinta „pată”. În general s-a preferat ca punct de plecare „pată”, pe care au vrut să-l explice prin sl. pęta „călcîi” (Cihac, II, 148); prin rut. petno „pată” (Byhan 325); prin sl. pętĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 41); prin alb. petë „lamă de metal” (Meyer, Alb. St., IV, 86); prin lat. *pitta < gr. πίττα „bitum” (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Candrea, Éléments, 65; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1357; REW 6546; Tiktin); sau prin ngr. πίττα „turtă”, cf. pită (Rosetti, II, 66). Der. pată, s. f. (urmă, porțiune colorată diferit de rest, nuanță diferită; stigmat, rușine); pătat, s. m. (dedițel de pădure); petiță, s. f. (pată mică; măliniță; peteșie). Din rom. pare să provină sb. petigi, petici „peteșie”.