PĂTLAGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstruie, folosite în medicină datorită unor calități expectorante, emoliente, cicatrizante, antibronșice etc. (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

pătlagină sf [At: COTEANU, PL. 15 / V: pat~, (reg) bat~, padla~, pala~, parla~, patlagea, patlagine, patlanjer^[1], pădla~, păla~, pălăgină, părlaghie, părlaghină, părla~, ~agenă, ~agniță, ~angină, ~lăgină, ~lăgine, ~trăgină, pârlaghină, pârla~, pârlangină, plantagea, plantagină, plata~, platangină, platarniță, plătagen, plătagină, plătangen, plătanger, plătangină, plătăg~, plătăgine, plâtangină, plotagină, plotajniță, plotanger, plotangină, plotoajnă, potajniță, potla~, potlajniță, prot~ / Pl: ~ni / E: ml plantago,-ginis] 1 Plantă erbacee cu frunzele dispuse în formă de rozetă, din mijlocul căreia ies lujerele spicelor de flori, care crește pe câmp, mai ales în locuri umede; mică, cu frunze ovale, late, cu unul sau mai multe lujere care poartă spicele de flori de culoare roz, și care are întrebuințări în medicina populară Si: (reg) iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-găină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, mama-ploaiei, minciună, pindanică, plăcințica-vacii (Plantago major). 2 Plantă erbacee mică, cu frunzele ovale dispuse în formă de rozetă, cu florile roz grupate în spice scurte și cu fructele mici capsule Si: (reg) limba-oii. (Plantago gentianoides). 3 (Șîc ~-moale, ~-bună, ~-mică) Plantă erbacee cu frunze dințate, dispuse în rozetă, cu un lujer lung, terminat printr-un spic scurt de flori care au staminele albăstrui și sunt plăcut mirositoare și care este utilizată în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: (reg) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii (Plantago media). 4 (Șîc ~-îngustă) Plantă erbacee cu frunzele lanceolate dispuse în rozetă, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente, contra tusei sau la răni Si: (reg) căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, limba-șarpelui (Plantago lanceolata). 5 (Bot; îc) ~-de-apă sau ~na-apei (ori ~na-bălților) Limbarniță (Alisma plantago aquatica). 6 (Îc) ~-maritimă Mică plantă erbacee cu frunze lungi și înguste dispuse în rozetă și flori albe argintii, care crește în sărăturile de pe malul mării (Plantago maritima). 7 (Bot; reg) Podbal (Tussilago farfara). corectat(ă)

PĂTLAGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

PĂTLAGINĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (specii de Plantago), dintre care cea mai cunoscută este o specie cu frunzele așezate în formă de rozetă din care ies lujere terminate prin cîte un spic trandafiriu; frunzele, cu proprietăți astringente, se întrebuințează în medicina populară la vindecarea rănilor. Creștea pelin argintiu și pătlagină cu frunza cărnoasă. DUMITRIU, P. F. 59. Untul de sunătoare nu e așa de bun pentru bube... ca pătlagina. DELAVRANCEA, S. 265.

PĂTLAGINĂ ~i f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale, dispuse în rozetă, și cu inflorescență în formă de spic în vârful unei codițe lungi, folosită în scopuri medicinale. /<lat. plantago, ~ginis

pătlágină f., pl. ĭ (îld. *plîntágină, d. lat. plantágo, -áginis și infl. pe urmă de pătlăgică; it. piantágine, fr. plantain, sp. llanten, pg. tanchagem). O plantă joasă cu frunza lungăreață ca o limbă cu șănțulețe pe ĭa, numită și limba oiĭ (plantago major, lanceolata ș. a.) Îs maĭ multe varietățĭ, amare și astringente, și de aceĭa-s întrebuințate de popor la rănĭ. Pătlagină de apă, limbariță. – În est pat-, în Olt. plat-.

padlagină sf vz pătlagină

palagină sf vz pătlagină

parlagină² sf vz pătlagină^[1] corectat(ă)

patlagea² sf vz pătlagină

patlagină sf vz pătlagină

patlagine sf vz pătlagină

patlanjer sn vz pătlagină

pădlagină sf vz pătlagină

pălagină sf vz pătlagină

pălăgină sf vz pătlagină^[1] modificată

părlaghie sf vz pătlagină

părlaghină sf vz pătlagină

părlagină² sf vz pătlagină

pătlagenă sf vz pătlagină

pătlagniță^[1] sf vz pătlagină

pătlangină sf vz pătlagină

pătlăgină sf vz pătlagină

pătlăgine sf vz pătlagină

pătrăgină sf vz pătlagină

pârlaghină sf vz pătlagină

pârlagină sf vz pătlagină

pârlanghină^[1] sf vz pătlagină

plantagea sf vz pătlagină

plantagină sf vz pătlagină

platagină sf vz pătlagină^[1] corectat(ă)

platangină sf vz pătlagină

platarniță sf vz pătlagină

plătagen sn vz pătlagină

plătagină sf vz pătlagină

plătangen sn vz pătlagină

plătanger sn vz pătlagină

plătangină sf vz pătlagină

plătăgină sf vz pătlagină

plătăgine sf vz pătlagină

plâtangină sf vz pătlagină

plotagină sf vz pătlagină

plotajniță sf vz pătlagină

plotanger sn vz pătlagină

plotangină sf vz pătlagină^[1] corectat(ă)

plotoajnă sf vz pătlagină

potajniță sf vz pătlagină

potlagină sf vz pătlagină

potlajniță sf vz pătlagină

protagină sf vz pătlagină

LIMBĂ (pl. -bi) sf. 1 🫀 Partea musculară mobilă din gura omului și a multor animale, organul principal al gustului, care contribue încă la producerea graiului, la mestecarea și înghițirea alimentelor (🖼 2886): a i se usca limba de sete; a scoate limba; a aștepta, a alerga, a umbla după ceva cu limba scoasă, cu limba de un cot, a aștepta, a căuta să capete un lucru de care cineva are mare nevoie: cîți sînt cu averi mari cari aleargă după pensie cu limba scoasă (ALECS.) ¶ 2 🍽 Limba animalelor considerată ca aliment: ~ de vițel, de bou, de porc; ~ fiartă, afumată ¶ 3 Limba considerată numai ca organ al vorbirii: a prinde (la) limbă, a deveni vorbăreț; Ⓕ; a-și ținea limba în gură; a-și pune frîu limbii, a se feri de a vorbi (ceea ce nu trebue, mai mult decît trebue); a fi slobod la ~, a avea ~ lungă, a vorbi prea mult, a spune ceea ce nu trebue; de aci, LIMBĂ-LUNGĂ, om prea vorbăreț (PAMF.); a avea mîncărime de ~, a nu putea tăcea din gură, a avea chef să tot vorbească: avea, biet, mîncărime de ~, dară îi era frică ... să dea pe față taina (ISP.); parcă-l trage cineva de ~, parcă-l silește cineva să vorbească; a-și mușca limba, a se căi de a fi vorbit. de a fi spus ceea ce nu trebuia; a i se deslega limba, a începe să vorbească după multă tăcere; îmi vine, îmi umblă, îmi stă pe ~, nu-mi pot aduce aminteimediat de acest lucru, de acest cuvînt, de acest nume, cu toate că-l știu bine: ajutați-mi a spune, că nu-mi aduc aminte, dar îmi umblă prin ~ (ȚICH.); (P): limba taie mai mult decît sabia; – limba oase n’are și oase sfarmă; – limba îndulcește, limba amărăște, o vorbă poate face și bine și rău; – toată pasărea pe limba ei piere, de multe ori omul dă de necazuri pentru că nu știe să tacă cînd trebue; 👉 BOU 12 ¶ 4 Cu ~ de moarte, cu ultima voință exprimată, pe patul morții: un om, la moartea lui, de-și va lăsa, cu ~ de moarte, mult puțin ce va avea (PRV.-MB.); ea lăsase cu ~ de moarte să-i facă coșciugul din scîndurile clavirului (I.-GH.) ¶ 5 📖 Totalitatea cuvintelor, formelor și construcțiunilor întrebuințate de o colectivitate de oameni pentru a-și exprima gîndirea prin graiu sau prin scris: limba latină, română, franceză; ~ străină, literară, populară; ~ maternă, învățată în copilărie, vorbită acasă cu părinții; ~ moartă, care nu se mai vorbește (greaca, latina, ebraica, sanscrita, etc.); ~ vie, care se vorbește încă ¶ 6 ⊕ Graiu convențional: limba muților, hoților ¶ 7 🎖️ ‡ Informațiune cu privire la mișcările, la starea, la poziția dușmanilor; a prinde ~, a afla prin spioni: m’apropiu de lagărul leșesc, ca să prind ~ și să aflu ceva (ALECS); prinzînd ~ despre starea lagărului lui Mateiaș (ISP.) ¶ 8 ‡ Popor (în spec. păgîn, sau considerat ca atare): oștile protivnicilor se alcătuiau din toate limbile păgîne din răsărit (ISP.); ~ rea (BRL.), neam rău ¶ 9 Ori-ce are o analogie sau o asemănare cu o limbă: limbi de foc; limba clopotului: ușile se izbeau, clămpînd ca o ~ de clopot ce nu atinge arama (D.-ZAMF.); limba meliței, cumpenei, briceagului, etc.; 👉 LOPĂȚICĂ 4; pe creasta casei... scîrție, la fite-ce bătaie de vînt, două limbi de tinichea (DLVR.) ¶ 10 Fășie lungă și îngustă: ~ de pămînt; ~ de mal; ~ de pădure: portul cel vechiu se află la marginea limbii de pămînt ce înaintează în mare (BOL.); oraș însemnat al Bulgariei, împins în Dunăre pe o ~ de mal (VLAH.); flămînd și trudit străbătea o ~ de pădure (VLAH.); ia, cît cole... un deal și-o vale și-o ~ de pădure (GN.); dincoace despre noi se include cu o ~ de mare, care iese din marea Albă (M.-COST.) ¶ 11 🌿 LIMBA-APEI = BROSCARIȚĂ; LIMBA-BĂLȚILOR = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BOULUI¹, plantă acoperită cu peri aspri și țeposi, cu frumoase flori mari, albastre (Anchusa italica); LIMBA-BOULUI² – MIRUȚĂ; LIMBA-BOULUI³ = SICĂ; LIMBA-BROAȘTEI¹ = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BROASTEI² = IARBA-BROAȘTELOR; LIMBA-CÎNELUI = ARĂRIEL; LIMBA-CERBULUI = NĂVALNIC¹; LIMBA-CUCULUI 👉 CUC 6; LIMBA-MĂRII, mică plantă cu flori albe, trandafirii, purpurii sau violete, originară din Europa meridională, cultivată adesea ca plantă decorativă; numită și „limbușoară” (Iberis umbellata) (🖼 2887); LIMBA-MIELULUI, plantă acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre, rar albe, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor sudorifice și pectorale; numită și „atrățel”, „otrățel” sau „boranță” (Borrago officinalis) (🖼 2888); LIMBA-OII¹, plantă cu flori purpurii dispuse în capitol; numită și „pălămidă” (Cirsium canum); LIMBA-OII² = PĂTLAGINĂ; LIMBA-PEȘTELUI¹, plantă cu frunzele de un verde-albăstruiu; face flori violete cu un caliciu alb-albăstruiu (Statica limonium) (🖼 2889); LIMBA-PEȘTELUI² = SICĂ; LIMBA-ȘARPELUI, plantă cu o frunză mică ovală, care îmbrățișază tulipina (Ophioglossum vulgatum) (🖼 2890); LIMBA-VACII, LIMBA-VECINEI (BD.-DEL.) = NĂVALNIC¹; LIMBA-VRĂBIEI, mică plantă, cu flori verzui mititele, al cărei fruct e cu o nuculă cu o singură sămînță (Thymelaea passerina) (🖼 2891) ¶ 12 🐟 = CAMBULĂ; – LIMBĂ-DE-MARE, pește de mare, foarte turtit, de felul cambulei; numit și „glosă” sau „șoarece-de-mare” (Solea impar) (🖼 2892)[lat. lĭngua].

patlàgină f. plantă cu proprietăți amare și astringente (Plantago major). [Lat. PLANTAGINEM].

platagină f. V. patlagină.

patlágină, V. pătlagină.

pătlagină (desp. pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătlaginii; pl. pătlagini

pătlagină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătlaginii; pl. pătlagini

pătlagină s. f. (sil. -tla-), g.-d. art. pătlaginii; pl. pătlagini

pătlagină

pătlagină (pătlagini), s. f. – Iarbă-mare (Plantago maior). – Var. (Mold.) patlagină, platagină, (Oaș) plătanger. Lat. platagĭnem (Pușcariu 1288; Candrea-Dens., 1360; REW 6577), cf. it. piantagine, fr. plantain, sp. llantén.

PĂTLÁGINĂ (lat. plantago, -ginis) s. f. Denumire dată plantelor erbacee din genul Plantago, familia plantaginaceelor (c. 250 specii), cu frunze dispuse în rozetă bazală și cu inflorescențe în formă de spic. Unele specii (ex. Plantago media) au calități expectorante, emoliente, hemostatice, antidiareice, cicatrizante, astringente, antitusive, antibronșitice etc.

PLANTAGO L., PATLAGINĂ, fam. Plantaginaceae. Gen originar din regiunile continentale, cca 218 specii, erbacee, anuale sau perene. Frunze pețiolate, lat-ovate, lanceolate, liniare, glabre sau puțin pubescente, dispuse bazilar în rozetă. Flori hermafrodite cu o bractee pieloasă (corolă cu lacinii, 4 stamine, rar 2, cu un filament lung și antere cordiforme) dispuse în spic terminal, pe un peduncul cilindric ce pornește din mijlocul rozetei de frunze. Fruct, capsulă cu una sau mai multe semințe.

PĂTLAGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.

PĂTLAGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mînzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.

patlagină-de-dalac s. v. LĂSNICIOR.