pătăranie sf [At: CIHAC, II, 685 / V: (pmz) tăpăr~ / Pl: ~ii, ~rănii / E: pățit + -ăranie cf pataramă] 1 (Pop) Întâmplare neplăcută Si: pățanie. 2 (Reg) Ceartă. 3 (Reg) Zarvă.

PĂTĂRANIE, pătăiranii, s. f. Pățanie, pataramă. Beșcu, de cînd cu pătărania, s-a lăsat de băutură. STANCU, D. 122. După cum se vorbea, aflase tot satul de pătărania popii și n-a mai îndrăznit sfinția-sa să iasă din casă decît a patra zi după întîmplare. SADOVEANU, O. I 99. Hei! jupîneșică, de-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, O. A. 120.

PĂTĂRANIE ~ănii f. fam. Întâmplare neobișnuită (din viața unei persoane); pățanie. /a păți + suf. ~ăranie

pătăránie, V. pataramă.

tăpăranie sf vz pătăranie

patarámă f., pl. e și pătărămĭ (probabil, d. turc. batyrma, cufundare. Cp. cu cataramă). Munt. Fam. Pățanie, întîmplare neplăcută. A-țĭ da în pataramă, a-țĭ da în teapă, a reveni la vechĭu nărav. – În Mold. pătăránie (pop. pataránie), pl. pătărăniĭ (Șez. 33, 30).

pătăranie (pop., fam.) (desp. -ni-e) s. f., art. pătărania (desp. -ni-a), g.-d. art. pătăraniei; pl. pătăranii, art. pătăraniile (desp. -ni-i-)

pătăranie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătărania (-ni-a), g.-d. art. pătăraniei; pl. pătăranii, art. pătăraniile (-ni-i-)

pătăranie s. f. (sil. -ni-e), art. pătărania (sil. -ni-a), g.-d. art. pătăraniei; pl. pătăranii, art. pătăraniile (sil. -ni-i-)

pătăranie

PĂTĂRANIE s. v. pățanie.

pătăranie s. v. PĂȚANIE.

pătăranie, pătăranii, s.f. (pop. și fam.) 1. îmtâmplare neplăcută, pățanie. 2. (reg.) scandal, ceartă, zarvă.

pătăranie, pătăranii s. f. (pop.) pățanie, întâmplare neplăcută