18 definiții pentru răzbuna

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun.

răzbuna [At: HELIADE, O. I, 102 / V: (reg) ~zvu~ / S și: răsb~, resb~ / Pzi: răzbun, (reg) ~nez / E: răz- + bun] 1 vr (Și udp „pe”, „asupra”, „contra”, „de”) A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate Si: a (se) răfui (10), a răsplăti (6). 2 vt A-și satisface o dorință, o pretenție etc. (în urma unor privațiuni). 3 vt A-și vărsa mânia pe cineva sau pe ceva. 4 vt A satisface pe cel care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în locul lui pe cel de la care a suferit un rău Si: (reg) a războli (3). 5 vt (C. i. fapta ce trebuie pedepsită) A pedepsi. 6 vr (Pop; d. vreme) A se îmbunătăți. 7 vr (Pop; d. vreme) A se însenina. 8 vr (Pop; d. nori) A se împrăștia. 9-10 vrt (Îe) A ~ pe cineva la inimă sau a i se ~ cuiva inima A (se) înveseli. 11-12 vrt (Îae) A-i prii (cuiva). 13 vr (Reg) A se răcori (1). 14 vt (Îvr) A înceta. 15-16 vri (Reg) A (se) însănătoși.

RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Răz- + bun.

RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pe», «asupra», «contra») A-și face singur dreptate, a obține satisfacție pedepsind pe cel care a făcut un rău, o nedreptate etc.; a face (pe cineva) să plătească răul comis; a întoarce răul cu rău. A început să se răzbune. DUMITRIU, N. 131. De cînd rămase feciorul de capul lui, a început să se răzbune în toată forma. AGÎRBICEANU, S. P. 14. Bine că te-am prins în mînile mele, să mă răzbun... Vino la luptă. ALECSANDRI, T. I 445. ◊ (Cu pronumele în dativ) Dar sfîntul Soare ziua-ntreagă Pîndește brîul – l-ar fura, Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă Și el acum și-ar răzbuna. COȘBUC, P. I 122. A zis dumnezeu... să iasă Moartea la liman, ca să-și răzbune și ea acum pe Ivan. CREANGĂ, P. 323. De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșală Să nu îmi răzbun eu. ALEXANDRESCU, M. 36. ♦ A-și vărsa focul, mînia, necazul pe cineva; a se descărca pe cineva. Vine acasă supărat din oraș și se răzbună pe mine. 2. Tranz. (Complementul indică persoana în folosul căreia se face acțiunea) A satisface pe cel care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind pe cel care i-a făcut un rău. S-adună toți vulturii stol... Pe Horea să-l răzbune. BENIUC, V. 113. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni Și aruncă fierul crunt din mîni: «Te-or răzbuna copiii mei!». COȘBUC, P. I 114. Am răzbunat de nepăsarea ta pe sturzi, pe cocoșari și pe grauri. ODOBESCU, S. III 32. ♦ (Complementul indică fapta ce trebuie pedepsită) A răscumpăra. Episodul și mutra lui Cotcodel răzbunau cu prisosință toate supliciile abnegațiilor trecute. C. PETRESCU, A. R. 20. Acuma or răzbuna ei omorul fîrtaților săi. SBIERA, P. 278. II. (Popular) 1. Refl. (Impersonal) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. A stat ploaia?Da, acum e frumos, s-a răzbunat. SADOVEANU, O. I 98. Cît stătură ei, afară se răzbunase. ȘEZ. VII 138. ◊ (Cu subiectul «vremea») Și de se răzbuna cîte-oleacă vremea înspre amiază, răpede, răpede vedeai ceriul iar îmbrobodit cu nouri. CONTEMPORANUL, VI 290. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) la inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) îmbuna, a (se) înveseli. Cînd te văd, badeo, la lună, inima mi se răzbună. HODOȘ, P. P. 85. Calul bun Și mîndra bună, La inimă mă răzbună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. 3. Tranz. (Rar) A însănătoși, a vindeca. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește Și ia grebla de-o adună Și de boală mă răzbună. ALECSANDRI, P. P. 310.

A RĂZBUNÁ răzbún tranz. (acte de rea-credință) A trata cu răsplata cuvenită; a răsplăti. ~ rușinea îndurată. /răz- + bun

A SE RĂZBUNÁ mă răzbún intranz. 1) A-și da satisfacție; a-și face dreptate (pedepsind pe ofensator). 2) fig. (despre vreme) A se schimba în bine; a se însenina. /răz- + bun

răsbunà v. 1. a face din nou bun, a deveni iar bună (vremea), a se însenina: cum se răsbun’ un vifor sburând din nor în nor EM.; 2. a face din nou bun (răul comis): în vechime ucigașul plătia o sumă hotărîtă rudelor ucisului (v. răscumpărà); 3. a inflige însuș pedeapsa, a face rău pentru rău: s’a răsbunat. [Din răs (= lat. RE EX) și bun].

2) răzbún, a v. tr. (răs- și bun, adică „fac ĭar bun”). Aplic pedeapsă p. rău făcut: a răzbuna o insultă, Traĭan îl răzbună pe Longin învingîndu-l pe Decebal. V. refl. Fac răŭ p. rău făcut mie: s’a răzbunat pe el de cele ce ĭ-a făcut. Timpu se răzbună, se înseninează, se face ĭar frumos.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răzbuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. răzbun, 3 răzbu; conj. prez. 1 sg. să răzbun, 3 să răzbune

răzbuna (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbu

răzbuná vb., ind. prez. 1 sg. răzbún, 3 sg. și pl. răzbúnă; conj. prez. 3 sg. și pl. răzbúne

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂZBUNÁ vb. v. ameliora, destrăma, îmbunătăți, împrăștia, îndrepta, înfiripa, însănătoși, însenina, întrema, înzdrăveni, lecui, limpezi, lumina, reface, restabili, ridica, risipi, spulbera, tămădui, vindeca.

RĂZBUNÁ vb. 1. (înv.) a se izbândi. (S-a ~ crunt pe el.) 2. (înv.) a răscumpara. (A ~ sângele celui ucis.) 3. a pedepsi, (înv.) a răsplăti, (fig.) a spăla. (A ~ rușinea îndurată.)

RĂZBUNA vb. 1. (înv.) a se izbîndi. (S-a ~ crunt.) 2. (înv.) a răscumpăra. (A ~ sîngele celui ucis.) 3. a pedepsi, (înv.) a răsplăti, (fig.) a spăla. (A ~ rușinea îndurată.)

răzbuna vb. v. AMELIORA. DESTRĂMA. ÎMBUNĂTĂȚI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNSĂNĂTOȘI. ÎNSENINA. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. LECUI. LIMPEZI. LUMINA. REFACE. RESTABILI. RIDICA. RISIPI. SPULBERA. TĂMĂDUI. VINDECA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

răzbuná, vb. refl. – 1. A se însenina. 2. A se liniști. – Din răz- + bun (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Intrare: răzbuna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răzbuna
  • răzbunare
  • răzbunat
  • răzbunatu‑
  • răzbunând
  • răzbunându‑
singular plural
  • răzbu
  • răzbunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răzbun
(să)
  • răzbun
  • răzbunam
  • răzbunai
  • răzbunasem
a II-a (tu)
  • răzbuni
(să)
  • răzbuni
  • răzbunai
  • răzbunași
  • răzbunaseși
a III-a (el, ea)
  • răzbu
(să)
  • răzbune
  • răzbuna
  • răzbună
  • răzbunase
plural I (noi)
  • răzbunăm
(să)
  • răzbunăm
  • răzbunam
  • răzbunarăm
  • răzbunaserăm
  • răzbunasem
a II-a (voi)
  • răzbunați
(să)
  • răzbunați
  • răzbunați
  • răzbunarăți
  • răzbunaserăți
  • răzbunaseți
a III-a (ei, ele)
  • răzbu
(să)
  • răzbune
  • răzbunau
  • răzbuna
  • răzbunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răzbuna, răzbunverb

  • 1. reflexiv intranzitiv A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A început să se răzbune. DUMITRIU, N. 131. DLRLC
    • format_quote De cînd rămase feciorul de capul lui, a început să se răzbune în toată forma. AGÎRBICEANU, S. P. 14. DLRLC
    • format_quote Bine că te-am prins în mînile mele, să mă răzbun... Vino la luptă. ALECSANDRI, T. I 445. DLRLC
    • format_quote Dar sfîntul Soare ziua-ntreagă Pîndește brîul – l-ar fura, Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă Și el acum și-ar răzbuna. COȘBUC, P. I 122. DLRLC
    • format_quote A zis dumnezeu... să iasă Moartea la liman, ca să-și răzbune și ea acum pe Ivan. CREANGĂ, P. 323. DLRLC
    • format_quote De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșală Să nu îmi răzbun eu. ALEXANDRESCU, M. 36. DLRLC
    • 1.1. A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vine acasă supărat din oraș și se răzbună pe mine. DLRLC
  • 2. tranzitiv A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-adună toți vulturii stol... Pe Horea să-l răzbune. BENIUC, V. 113. DLRLC
    • format_quote Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni Și aruncă fierul crunt din mîni: «Te-or răzbuna copiii mei!». COȘBUC, P. I 114. DLRLC
    • format_quote Am răzbunat de nepăsarea ta pe sturzi, pe cocoșari și pe grauri. ODOBESCU, S. III 32. DLRLC
    • 2.1. A răscumpăra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: răscumpăra
      • format_quote Episodul și mutra lui Cotcodel răzbunau cu prisosință toate supliciile abnegațiilor trecute. C. PETRESCU, A. R. 20. DLRLC
      • format_quote Acuma or răzbuna ei omorul fîrtaților săi. SBIERA, P. 278. DLRLC
  • 3. popular reflexiv unipersonal A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A stat ploaia? – Da, acum e frumos, s-a răzbunat. SADOVEANU, O. I 98. DLRLC
    • format_quote Cît stătură ei, afară se răzbunase. ȘEZ. VII 138. DLRLC
    • format_quote Și de se răzbuna cîte-oleacă vremea înspre amiază, răpede, răpede vedeai ceriul iar îmbrobodit cu nouri. CONTEMPORANUL, VI 290. DLRLC
    • 3.1. (Despre nori) A se împrăștia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. DLRLC
  • 4. tranzitiv rar Vindeca, însănătoși. DLRLC
    • format_quote Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește Și ia grebla de-o adună Și de boală mă răzbună. ALECSANDRI, P. P. 310. DLRLC
  • chat_bubble popular tranzitiv A răzbuna (pe cineva) de (sau la) inimă sau (reflexiv) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd te văd, badeo, la lună, inima mi se răzbună. HODOȘ, P. P. 85. DLRLC
    • format_quote Calul bun Și mîndra bună, La inimă mă răzbună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. DLRLC
etimologie:
  • Prefix răz- + bun. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.