RAI¹, raiuri, s. n. 1. Paradis, eden. 2. Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

rai¹ sn [At: CORESI, EV. 369 / Pl: -uri / E: slv рай] 1 (În diferite concepții religioase) Loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților Si: eden (1), paradis. 2 (Îe) Bătaia (sau frica, răbdarea) e (ruptă) din ~ Bătaia, răbdarea, frica etc. e eficace. 3 (Fig) Ceva plăcut, încântător. 4 (Șîs gură de ~) Colț încântător de natură. 5 (Fig) Loc în care cineva se simte foarte bine. 6 (Fig) Mulțumire sufletească și o mare fericire. 7 (Îc) Iarba ~ului Vetrice (Chryssanthemum vulgare). 8 (Reg; în practica religiei creștine) Pomană.

RAI¹ s. n. Loc plin de încântare și de fericire unde, potrivit credințelor religioase, ar ajunge după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden, cer² (3). ♦ Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

RAI s. n. 1. Loc unde, potrivit credințelor religioase, ajung după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden. Și atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului. CREANGĂ, P. 308. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet. EMINESCU, O. I 144. Sufletul să-mi meargă în rai! Și din rai să te privească În căldarea cea drăcească Cum îți plîngi păcatele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. Dar din dar se face rai, se zice cînd cineva dă și altuia din ceea ce capătă în dar. 2. Fig. Loc frumos și încîntător din natură. Era un farmec nesfîrșit dragostea lor și era un rai colțul de pămînt pe care viețuiau. SADOVEANU, O. IV 81. La cîteva minute de aici, pe valea Lotrului, într-un adevărat colț de rai, e așezat satul Brezoiu. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. Și-a dat drumul cu dînsa pe-o altă lume, unde era un rai și nu altăceva. CREANGĂ, P. 95. Prin bolta ferestrei înguste Mă uit într-al văilor rai. EMINESCU, O. IV 98. ♦ Loc în care cineva se simte foarte fericit; fericire mare. Casa nașilor era raiul copiilor. GALACTION, O. I 10. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai. EMINESCU, O. I 95. Orișiunde-oi fi cu tine Va fi raiul pentru mine. ALECSANDRI, T. I 452. ◊ Expr. Gură de rai = loc frumos din natură. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1.

RAI n. 1) rel. Loc al fericirii veșnice, unde se crede că ajung după moarte sufletele celor cucernici; paradis; eden. 2) f. Loc care încântă și desfată; paradis; eden. 3) Stare de fericire absolută; paradis; eden. /<sl. raj

raĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus. raĭ, sîrb. pol. raj). Paradis. Fig. Loc încîntător. S’a dus la raĭ (Ironic), a murit. Gură de raĭ, deschidere spre un loc șeș cu pășune.

raiu n. 1. paradis; 2. pop. pomană (două colivi, doi colaci, lămâi, mere, smochine, stafide). [Slav. RAĬ].

rai (paradis; roată) s. n., pl. raiuri

!rai (paradis, roată) s. n., pl. raiuri

rai (paradis) s. n.

raiu, raiuri.

RAI s. v. panahidă, parastas, pătul, pomană, răsadniță.

RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihnește în ~.)

RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihnește în ~.)

rai s. v. PANAHIDĂ. PARASTAS. PĂTUL. POMANĂ. RĂSADNIȚĂ.

Rai ≠ gheenă, iad, infern, tartar

rai (raiuri), s. n. – 1. Paradis. – 2. Colac ce se dă de pomană la înmormîntări. – Megl. rai. Sl. (bg., sb., ceh., pol., rus.) raj (Miklosich, Slaw. Elem., 42).

rai, raiuri s. n. 1. (În diferite concepții religioase) Loc în care ajung după moarte sufletele drepților; paradis, eden. ♦ (În concepția creștină) Locul de supremă fericire în care a trăit Adam și Eva înainte de a fi izgoniți și în care petrec oamenii drepți fără păcate după moarte; sânul lui Avraam. ♦ Ceva plăcut, încântător. ♦ Loc în care cineva se simte fericit. 2. (Reg.) Pomană. – Din sl. raj.

drumul spre rai expr. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.