rariște sf [At: RUSSO, S. 128 / V: (reg) răr~ (A și: răriște) / Pl: ~ti / E: rar + -iște] 1 Loc (dintr-o pădure) unde copacii sunt rari (1) Si: răriș (1), răritură (3), (reg) răreț, rărime (11), răriștiș. 2 (Rar; îf răriște) Răritură în pânză. 3 (Reg; îf răriște) Strungăreață. 4 (Ast; reg) Stea nedefinită mai îndeaproape.

RARIȘTE, rariști s. f. 1. Loc într-o pădure unde copacii sînt rari, la mare distanță unul de altul. V. poiană, luminiș. Luminile dimineții pătrundeau prin rariști, cerul se lumina deasupra. SADOVEANU, O. I 63. Îl văzură ivindu-se speriat la capătul celălalt al rariștei. CAMIL PETRESCU, O. I 276. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd felul copacilor) Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar Printre galbenele rariști de stejar. TOPÎRCEANU, B. 42. «Caravana» urca la pas printr-o rariște de mesteacăni. VLAHUȚĂ, O. A. III 44. Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ♦ (Neobișnuit) Bucată de loc unde semănăturile sau ierburile au ieșit rare. Dintr-o rariște de iarbă sălbatică, ciupea pe alese o anumită buruiană. HOGAȘ, M. N. 105. 2. Fig. Loc gol în masa unei materii oarecare. [Stelele sclipitoare] să reapară în rariștea norilor. ARDELEANU, D. 175. Numai prin rariștea frunzișului mișcător, albeața curată a chiliilor mai străbătea, sclipind pe furiș, pînă la mine. HOGAȘ, M. N. 151. – Variantă: răriște (ISPIRESCU, L. 288) s. f.

RARIȘTE ~i f. 1) Pădure sau porțiune de pădure cu copaci rari; răriș. 2) rar Loc unde semănăturile sunt rare. /rar + suf. ~iște

rariște f. locul pădurii unde copacii sunt mai rari: rariștea de brazi EM.

ráriște f. (d. rar și suf. slav -iște). Răriș, parte pe unde pădurea e rară.

răriște sf vz rariște

RĂRIȘTE s. f. v. rariște.

rariște s. f., g.-d. art. rariștii; pl. rariști

rariște s. f., g.-d. art. rariștii; pl. rariști

rariște s. f., g.-d. art. rariștii; pl. rariști

RARIȘTE s. răritură, (pop.) răriș, (reg.) răret, rărime. (Se odihnea într-o ~ de pădure.)

RARIȘTE s. răritură, (pop.) răriș, (reg.) răret, rărime. (Se odihnea într-o ~ de pădure.)

RÁRIȘTE (< rar) s. f. Pădure sau porțiune de pădure în care arborii sunt rari. R. de limită, vegetație caracteristică pentru etajul subalpin, care face tranziția de la pădurea încheiată la tufișurile subalpine. Este alcătuită din arbori din ce în ce mai rari și mai scunzi, deformați de vânt (adesea cu formă „de steag”), chirciți, printre care se dezvoltă tufe de jneapăn din ce în ce mai abundente o dată cu creșterea altitudinii. În decursul timpului, ca urmare a pășunatului în golul de munte, cele mai multe rariști au dispărut, fiind înlocuite de vegetație de pajiște sau tufărișuri scunde de ienupăr și afin. Se situează între limita superioară naturală a pădurii încheiate și limita superioară a arborilor izolați.