ratat, ~ă [At: VLAHUȚĂ, O. A. 211 / Pl: ~ați, ~e / E: rata] 1-2 smf, a (Persoană) care nu a reușit să se afirme. 3-4 smf, a (Persoană) care nu s-a realizat în viață. 5 a (D. acțiuni, situații) Nereușit.

RATAT, -Ă, ratați, -te, adj. (Despre persoane, și substantivat) (Cel) care n-a izbutit să se afirme, nu și-a realizat posibilitățile cu care era înzestrat de la natură. Actor îmbătrînit înainte de timp, cum erau actorii ratați pe vremuri. PAS, Z. I 143. Am încercat să-l fac să-și schimbe viața, să-l transform... dar n-am izbutit. E iremediabil ratat. CAMIL PETRESCU, P. 18. Doctorul era un suflet de artist ratat. BART, E. 172. ♦ (Despre acțiuni) Care a dat greș; nereușit, neizbutit. Unii spun că e o lucrare genială. Alții că e o operă ratată. C. PETRESCU, C. V. 242.

RATAT, -Ă adj. 1. Care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (Despre scriitori, artiști etc.; adesea s.) Care nu a izbutit să se afirme, să creeze ceva de valoare. [Cf. fr. raté].

RATAT, -Ă adj. 1. care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (despre oameni; și s. m. f.) care nu a izbutit să se afirme. (< fr. raté)

*ratát, -ă adj. (fr. raté). Care n’a ajuns la scop: om ratat, întreprindere ratată (neizbutită, nereușită).

ratat adj. m., s. m., pl. ratați; adj. f., s. f. ratată, pl. ratate

*ratat adj. m., s. m., pl. ratați; adj. f., s. f. ratată, pl. ratate

ratat adj. m., pl. ratați; f. sg. ratată, pl. ratate

RATAT adj. 1. v. eșuat. 2. v. pierdut.

RATAT adj. 1. eșuat, neizbutit, nereușit. (O acțiune ~.) 2. pierdut, scăpat. (Ocazie ~.)