reținut, ~ă a [At: ALEXI, W. / Pl: ~uți, ~e / E: reține] 1 (D. oameni și manifestările lor) Stăpânit. 2 (Fig) Micșorat. 3 Moderat.

REȚINUT, -Ă, reținuți, -te, adj. (Despre persoane și atitudinea lor) Stăpînit, rezervat, sobru, moderat. Schițează un gest ca și cum ar vrea să-l îmbrățișeze, dar, în fața atitudinii reținute a lui Ambruș, se oprește. V. ROM. aprilie 1954, 37. Pe fețele celor întovărășiți creștea mîndria; pe ale celorlalți, o mulțumire reținută. MIHALE, O. 104.

REȚINUT, -Ă adj. (Despre oameni) Stăpînit, rezervat, sobru. [< reține].

REȚINUT, -Ă adj. (despre oameni) stăpânit, rezervat, sobru; moderat. (< reține)

2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte, spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.

REȚINUT adj. 1. v. arestat. 2. v. stăpânit. (~ în comportare.) 3. v. cumpătat. 4. reticent, rezervat, (livr.) parcimonios, (reg.) pâșin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. v. ascuns.

REȚINUT adj. 1. (JUR.) arestat, deținut, închis, întemnițat, (înv.) poprit. (Persoane ~ și persoane libere.) 2. stăpînit. (~ în comportare.) 3. astîmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumințit, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Om ~.) 4. reticent, rezervat, (reg.) pîșin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. ascuns, tăinuit, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~.)

Reținut ≠ expansiv, impulsiv