reazem sm [At: PSALT. 204 / V: ~zim, raz~, razăm, razim, (înv) razimă sf / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: pvb rezema] 1 Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de alt corp Si: rezemătoare. 2 (Mec; îs) Punct de ~ Punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 3 Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. 4-5 (Rar) Balustradă (1-2). 6 Parte a războiului de țesut formată din cele două tălpi orizontale pe care se sprijină celelalte părți ale acestuia. 7 Sprijin. 8 (Ccr) Persoană care ajută Si: ocrotitor, sprijinitor.

REAZEM, reazeme, s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm) 1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30. 3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante: razăm (SLAVICI, N. II 212), razem, razim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177), reazăm (BĂLCESCU, O. I 24), reazim s. n.

REAZEM ~e n. 1) Obiect care asigură sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre două corpuri solide unde se exercită forțe de acțiune și reacțiune. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin. ~ la bătrânețe. 3) tehn. Legătură între două elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema

1) reázem n., pl. rezeme (lat. *rĕmĕdium, accentuat rémedium pin reducerea luĭ -dium la o singură silabă, de unde, pin met., s’a făcut *reamez, apoĭ reazem, ca și la verbu rezem, pe cînd în primez 1, derivat tot din mĕdium, mijloc, accentu a rămas pe răd. V. mez). Sprijin, proptea, lucru pus supt altu ca să-l susție. Fig. Protecțiune, sprijin: a avea un reazem în nenorocire. Mec. Punct de reazem, punct fix în prejuru căruĭa puterea și rezistența tind să se puĭe în echilibru. – În est rázăm, pl. -ăme.

razăm sn vz reazem

razem sn vz reazem

razim sn vz rezem

razimă sf vz reazem

reazăm sm vz reazem

reazim sm vz reazem

RAZEM s. n. v. reazem.

razim n. V. reazim.

reazim (razim) n. 1. proptea, sprijin; 2. fig. protecțiune: bizuindu-se pe reazimul lor ostășesc OD. [Origină necunoscută].

rázăm, răzăm-, V. reazem, rezem-.

reazem s. n., pl. reazeme

reazem s. n., pl. reazeme

reazem s. n., pl. reazeme

reazem (subst.), pl. reazeme

reazim, -me.

REAZEM s. v. apărător, balustradă, mână curentă, ocrotitor, parapet, parmaclâc, pat, pălimar, protector, rampă, rezemătoare, sprijin, sprijinitor, susținător.

REAZEM s. 1. v. proptea. 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. v. ajutor.

reazem s. v. APĂRĂTOR. BALUSTRADĂ. MÎNĂ CURENTĂ. OCROTITOR. PARAPET. PARMACLÎC. PAT. PĂLIMAR. PROTECTOR. RAMPĂ. REZEMĂTOARE. SPRIJIN. SPRIJINITOR. SUSȚINĂTOR.

REAZEM s. 1. pop, proptea, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineală, sprijoană. (~ pentru consolidarea gardului.) 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. ajutor, sprijin, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea era ~ bătrînețelor lui.)