recalcitrant, ~ă a [At: MAIORESCU, D. II, 128 / Pl: ~nți, ~e / E: fr récalcitrant] 1 Care se opune. 2 Care nu se lasă convins Si: încăpățânat, îndărătnic, refractar (3), (înv) renitent. corectat(ă)

RECALCITRANT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care rezistă, care nu se lasă convins; încăpățînat, îndărătnic, refractar. V. rebel. Un paragraf special e consacrat pentru a înnegri după cuviință pe recalcitrantul boier, «lup» cu fapta ca și cu numele. IORGA, L. I 327.

RECALCITRANT, -Ă adj. Încăpățînat, îndărătnic, nesupus, refractar. [< fr. récalcitrant].

RECALCITRANT, -Ă adj. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar. (< fr. récalcitrant)

RECALCITRANT ~tă (~ți, ~te) Care se opune cu îndărătnicie; care nu se lasă convins; încăpățânat; îndărătnic; refractar. /<fr. récalcitrant

recalcitrant a. care rezistă cu încăpățânare.

*recalcitránt, -ă adj. (lat. recálcitrans, -ántis, care azvîrle, vorbind de caĭ; fr. récalcitrant). Îndărătnic, rebel: elev recalcitrant.

recalcitrant (desp. -ci-trant) adj. m., pl. recalcitranți; f. recalcitrantă, pl. recalcitrante

recalcitrant (-ci-trant) adj. m., pl. recalcitranți; f. recalcitrantă, pl. recalcitrante

recalcitrant adj. m. (sil. -trant), pl. recalcitranți; f. sg. recalcitrantă, pl. recalcitrante

RECALCITRANT adj. 1. v. încăpățânat. 2. v. indisciplinat.

RECALCITRANT adj. 1. încăpățînat, îndărătnic, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg,) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!) 2. indisciplinat, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, nesubordonat, nesupus. (Elev ~.)