RECLUZIUNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.

recluziune sf [At: BARASCH, I, 192/4 / V: (rar) ~ie / S și: ~usi~ / E: fr reclusion] 1 (Jur) Pedeapsă privativă de libertate, aplicată pentru crime. 2 (Liv) Izolare. 3 Stare a celui care trăiește izolat.

RECLUZIUNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate prevăzută pentru anumite infracțiuni calificate drept crime. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.

RECLUZIUNE, recluziuni, s. f. (În vechiul cod penal) Pedeapsă criminală care constă în închidere într-un penitenciar și supunere la diferite munci; închisoare. (Atestat în forma recluzie) Ispășiseră cîte opt ani recluzie pentru că în 1907 se sculaseră împotriva moșierilor. I. BOTEZ, ȘC. 76. ◊ Fig. Mirosul foilor de dafin... se răspîndi puternic și plăcut și muri în aer, după șaptesprezece veacuri de recluziune. GALACTION, O. I 120. – Variantă: recluzie s. f.

RECLUZIUNE s.f. 1. (În trecut) Pedeapsă de drept comun, constînd în pierderea libertății și supunerea la muncă. 2. (Liv.) Starea cuiva care trăiește singur, retras de lume; schimnicie. [Var. recluzie s.f. / cf. fr. réclusion, lat. reclusio].

RECLUZIUNE s. f. 1. (în trecut) pedeapsă privativă de libertate, aplicată pentru crime; închisoare. 2. izolare, solitudine. (< fr. réclusion)

RECLUZIUNE ~i f. livr. Pedeapsă cu închisoarea. [Sil. -zi-u-] /<fr. réclusion

recluziune f. pedeapsă aflictivă și infamantă impusă celor închiși (dela 5-10 ani) într’un penitenciar: durata recluziunii e minimum cinci și maximum de zece ani.

*recluziúne f. (lat. reclúsio, -ónis; fr. réclusion. V. con-cluziune). Jur. Pedeapsă aflictivă și infamantă (de la 5 la 10 anĭ) care consistă în închisoare la penitenciar. Durata acesteĭ pedepse.

RECLUZIE s. f. v. recluziune.

RECLUZIE s.f. v. recluziune.

recluziune (desp. re-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. recluzițunii; pl. recluziuni

recluziune (re-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. recluziunii; pl. recluziuni

recluziune s. f. (sil. -clu-zi-u-), g.-d. art. recluziunii; pl. recluziuni

recluziune (i-u)

recluziune.

RECLUZIUNE s. v. închisoare.

RECLUZIUNE s. (JUR.) închisoare, ocnă, pușcărie, temniță. (Condamnat la 5 ani ~.)