refugiat, ~ă [At: CR (1846), 22¹/53 / P: ~gi-at / Pl: ~ați, ~e / E: refugia] 1-2 smf, a (Persoană) care s-a retras spre a se adăposti și spre a găsi sprijin sau ocrotire în fața unei primejdii. 3-4 smf, a (Persoană) care s-a pus la adăpost de o urmărire. 5 smf (Îs) ~ politic Persoană care cere azil politic.

REFUGIAT, -Ă, refugiați, -te, adj. Care a fugit sau s-a retras (undeva sau la cineva) spre a se adăposti sau pentru a cere ocrotire în fața unei primejdii. În gara Pitești aștepta un alai întreg de proprietari și arendași refugiați. REBREANU, R. II 221. ◊ (Substantivat) Refugiat politic = persoană care caută azil în altă țară, din cauză că este prigonită în țara sa pentru apartenența sau activitatea sa politică. Poetul chinez a locuit la Moscova, ca refugiat politic, mai bine de zece ani. STANCU, U.R.S.S. 110. – Pronunțat: -gi-at.

REFUGIAT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se refugiază. [Pron. -gi-at. / < refugia].

REFUGIAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care se refugiază. (< refugia)

REFUGIAT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) v. A SE REFUGIA. ◊ ~ politic persoană care a cerut azil politic într-o țară străină. [Sil. -gi-at] /v. a se refugia

refugiat a. și m. 1. care a căutat un refugiu într’o țară străină: refugiați politici; 2. se zice în special de protestanții alungați din Franța în 1685 prin revocarea edictului din Nantes.

*refugiát, -ă adj. și s. (fr. réfugié). Pribeag, fugar, care a fugit din țara luĭ ca să scape de persecuțiune saŭ de condamnare: un refugiat politic. M. pl. Nume dat protestanților francejĭ care s’aŭ expatriat după revocarea edictuluĭ de la Nantes (1685). V. venetic.

refugiat (desp. -gi-at) adj. m., s. m., pl. refugiați; adj. f., s. f. refugiată, pl. refugiate

refugiat (-gi-at) adj. m., s. m., pl. refugiați; adj. f., s. f. refugiată, pl. refugiate

refugiat adj. m., s. m. (sil. -gi-at), pl. refugiați; f. sg. refugiată, pl. refugiate

REFUGIAT s. fugar, pribeag, (înv.) băjenar. (Niște ~ți din calea năvălitorilor.)

REFUGIAT s. fugar, pribeag, (înv.) băjenar. (Niște ~ din calea năvălitorilor.)

REFUGIÁT, -Ă (< refugia) adj., s. m. și f. Persoană care a fost nevoită să-și părăsească patria din diferite motive. Spre sfârșitul sec. 19, când frontierele naționale au devenit fixe și închise, iar numărul de refugiați a crescut, a fost necesară ajutorarea lor prin acțiuni speciale. În 1921, F. Nansen a creat pașaportul Societății Națiunilor („pașaportul Nansen”) care să le permită r. să se deplaseze liber dincolo de granițe. În acea vreme, statutul de r. era acordat numai celor care au fost siliți să-și părăsească patria împotriva voinței lor și își căutau azil în altă țară. În 1938, definiția a fost lărgită incluzând și teama de persecuții din cauza originii etnice, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup sau opiniilor politice. Ulterior, apărând și alte criterii, în categoria r. au fost și cei nevoiți să-și părăsească căminul în propria țară (cum s-a întâmplat cu numeroase familii de români care au părăsit Transilvania de NV ocupată vremelnic de unguri, după Dictatul de la Viena). Statutul de r. încetează când emigrantul se stabilește în altă parte sau se întoarce acasă. În prezent cei mai mulți r. (peste 5 mil.) sunt în Africa, dar conflictele din fosta Iugoslavie și din alte locuri din Europa de după Războiul rece au dus și ele la creșterea numărului de r. ◊ R. politic = persoană care cere azil politic în altă țară. În 1950 a fost creat Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite în cadrul O.N.U. cu obiectivul de a realiza protecția refugiaților politici, iar în 1951 O.N.U. a definit clar statutul de r. într-o convenție semnată de membrii ei. Potrivit acesteia r. din cauze politice nu pot fi repatriați cu forța.

ÎNALTUL COMISARIAT AL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI. organism creat la Geneva, în 1950, cu scopul de a asigura protecția internațională a refugiaților care, prin definiție, nu beneficiază de protecția țării de origine. Premiul Nobel pentru pace (1954 și 1981).