RENEGAT, -Ă, renegați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ (Persoană) care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.

renegat, ~ă smf, a [At: CR (1848), 17²/31 / Pl: ~ați, ~e / E: fr renégat] 1-2 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a depărtat de patria, de credința sa Si: apostat (1- 2). 3-4 (Persoană) care a renunțat la părerile sau la convingerile sale anterioare Si: apostat (3).

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ Persoană care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa, care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare. Renegații devin aspri pentru credința ce au avut înainte și înfocați pentru credința ce îmbrățișează. BOLINTINEANU, O. 444. Vreți să faceți cauză comună... cu renegații la principiile autonomiei și suzeranității? La GHICA, A. 792.

RENEGAT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care s-a lepădat de patria, de credința sa; (cel) care și-a lepădat vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. [< fr. renégat, cf. rus. renegat].

RENEGAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa. ◊ (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. (< fr. renégat, germ. Renegat)

RENEGAT ~ți m. 1) Persoană care s-a lepădat de patria sau de credința sa. 2) Persoană care a renunțat la convingerile sale anterioare, trădându-și grupul sau partidul din care a făcut parte; apostat. /<fr. renégat, germ. Renegat

renegat m. 1. cel ce a abjurat religiunea spre a îmbrățișa alta; 2. fig. cel ce renunță din interes la opiniunile sale politice.

*renegát, -ă adj. (d. reneg). Apostat, care șĭ-a lepădat credința religioasă orĭ politică. Subst. Un renegat. V. prestîpnic.

renegat adj. m., s. m., pl. renegați; adj. f., s. f. renegată, pl. renegate

renegat adj. m., s. m., pl. renegați; adj. f., s. f. renegată, pl. renegate

renegat adj. m., s. m., pl. renegați; f. sg. renegată, pl. renegate

RENEGAT adj., s. (BIS.) 1. adj. (înv.) preastâpnic. (Om ~.) 2. s. (livr.) apostat.