14 definiții pentru reproș

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REPROȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche.

reproș sn [At: KOGĂLNICEANU, S. 219 / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: fr reproche] Imputare.

REPRÓȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche.

REPROȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană, mustrare, învinuire. În loc să-mi fii recunoscătoare, îmi mai faci reproșuri. SEBASTIAN, T. 36. Mă uit la tine și te văd gînditoare și-mi zic că tu poate suferi... și-mi aduc aminte de unele vorbe ale tale, de unele căutături de reproș. VLAHUȚĂ, O. A. III 178. Am să-ți fac reproșuri... – Pentru ce? – Ai început a mă neglija. ALECSANDRI, T. 1670. – Pl. și: (învechit) reproșe (KOGĂLNICEANU, S. 219).

REPROȘ s.n. Învinuire; mustrare, imputare. [Pl. -șuri. / < fr. réproche].

REPRÓȘ s. n. învinuire; mustrare. (< fr. reproche)

REPRÓȘ ~uri n. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; bănuială; imputare; mustrare; dojană. Nu merită nici un ~. /<fr. reproche

*repróș n., pl. urĭ (fr. reproche). Mustrare, împutare, împutăcĭune, observațiune: a face cuĭva reproșurĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

reproș (desp. re-proș) s. n., pl. reproșuri

reproș (re-proș) s. n., pl. reproșuri

reproș s. n. (sil. -proș), pl. reproșuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REPROȘ s. 1. imputare, imputație, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dascălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ul pe care l-a primit, l-a cumințit.)

REPROȘ s. 1. imputare, imputație, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care l-a primit, l-a cumințit.)

Intrare: reproș
  • silabație: re-proș info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reproș
  • reproșul
  • reproșu‑
plural
  • reproșuri
  • reproșurile
genitiv-dativ singular
  • reproș
  • reproșului
plural
  • reproșuri
  • reproșurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

reproș, reproșurisubstantiv neutru

  • 1. Dojană, imputare, mustrare, învinuire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În loc să-mi fii recunoscătoare, îmi mai faci reproșuri. SEBASTIAN, T. 36. DLRLC
    • format_quote Mă uit la tine și te văd gînditoare și-mi zic că tu poate suferi... și-mi aduc aminte de unele vorbe ale tale, de unele căutături de reproș. VLAHUȚĂ, O. A. III 178. DLRLC
    • format_quote Am să-ți fac reproșuri... – Pentru ce? – Ai început a mă neglija. ALECSANDRI, T. 1670. DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: reproșe. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.