REPULSIE, repulsii, s. f. 1. Aversiune instinctivă; oroare, dezgust, resentiment. 2. (Fiz.) Respingere (2). [Var.: repulsiune s. f.] – Din fr. répulsion, lat. repulsio, -onis.

repulsie sf [At: DRLU / V: ~iune, (rar) repuls sm / S și: ~Izie / Pl: ~ii / E: fr répulsion] 1 Aversiune instinctivă Si: dezgust, oroare, resentiment (2), respingere, (rar) repugnantă. 2 (Fiz) Respingere (3).

REPULSIE, repulsii, s. f. 1. Aversiune instinctivă; oroare, dezgust. 2. (Fiz.) Respingere (2). [Var.: repulsiune s. f.] – Din fr. répulsion, lat. repulsio, -onis.

REPULSIE, repulsii, s. f. 1. Aversiune instinctivă. Și-a biruit repulsia două săptămîni. C. PETRESCU, C. V. 210. De Stănică ăsta am avut repulsie chiar de la început. CĂLINESCU, E. O. I 128. Studiase odinioară medicina... dar n-a practicat niciodată, simțind o repulsie fizică față de boli și suferințe. REBREANU, R. I 218. 2. (Fiz.) Respingere (2). Atracția și repulsia magnetică. – Variantă: repulsiune (MARINESCU, P. A. 56. D. ZAMFIRESCU, R. 101) s. f.

REPULSIE s.f. 1. Dezgust, oroare, aversiune instinctivă. 2. (Fiz.) Forță în virtutea căreia două corpuri sau două molecule se resping reciproc; respingere. [Gen. -iei, var. repulsiune s.f. / cf. fr. répulsion, lat. repulsio].

REPULSIE s. f. 1. aversiune instinctivă; dezgust, oroare. 2. (fiz.) respingere (2). (< fr. répulsion, lat. repulsio)

REPULSIE ~i f. 1) Sentiment sau senzație de neplăcere față de cineva sau ceva; repugnanță; silă; antipatie; scârbă; dezgust; aversiune. 2) fiz. Exercitare a unei forțe de îndepărtare a unui corp (din partea altui corp). [G.-D. repulsiei; Sil. -si-e] /<fr. répulsion, lat. repulsio, ~onis

repuls sn vz repulsie

repulsiune sf vz repulsie

REPULSIUNE s.f. v. repulsie.

repulsiune f. 1. Fiz. forță în virtutea căreia moleculele corpurilor sau corpurile înseș se resping mutual; 2. fig. mare repugnanță, aversiune extremă.

*repulsiúne f. (lat. repulsio, -ónis, d. repéllere, -pulsum, a respinge. V. puls). Fiz. Respingere a corpurilor între ele: atracțiunea și repulsiunea magnetică. Fig. Repugnanță, aversiune, dezgust, scîrbă: a avea repulsiune de un lucru saŭ contra unuĭ lucru.

repulsie (desp. -si-e) s. f., art. repulsia (desp. -si-a), g.-d. art. repulsiei; pl. repulsii, art. repulsiile (desp. -si-i-)

repulsie (-si-e) s. f., art. repulsia (-si-a), g.-d. art. repulsiei; pl. repulsii, art. repulsiile (-si-i-)

repulsie s. f. (sil. -si-e), art. repulsia (sil. -si-a), g.-d. art. repulsiei; pl. repulsii, art. repulsiile (sil. -si-i-)

repulsie

repulsie.

REPULSIE s. 1. v. antipatie. 2. v. dezgust. 3. v. respingere.

REPULSIE s. 1. antipatie, aversiune, ostilitate, pornire, resentiment, (livr.) repugnanță, resimțămînt. (Simte o evidentă ~ față de el.) 2. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, oroare, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins pentru orice.) 3. (FIZ.) respingere. (~ de natură magnetică.)

Repulsie ≠ admirație, atracție, deliciu, plăcere