reușită sf [At: LĂZĂRESCU, S. 112/8 / Pl: ~te / E: fr réussite, it riuscita] 1 Izbândă. 2 Realizare (2).

REUȘITĂ, reușite, s. f. Izbîndă, succes. Nu putem noi oare găsi această pricină a deosebirii în reușita a două tipuri, chiar în concepția dramei? GHEREA, ST. CR. II 148.

REUȘITĂ s.f. Izbîndă, succes. [Pron. re-u-. / cf. fr. réussite, it. riuscita].

REUȘITĂ s. f. izbândă, succes, realizare. (< it. riuscita, fr. réussite)

REUȘITĂ ~e f. Rezultat bun, obținut în urma depunerii unui efort fizic sau intelectual; succes; izbândă. [Sil. re-u-] / < it. riuscita, fr. réussite

reușită f. sfârșit bun (= fr. réussite).

*reușítă f., pl. e (fr. réussite, d. it. riuscita). Rezultat bun, izbîndă: a avea sorțĭ de reușită. Rezultat oare-care: reaŭa reușită a uneĭ afacerĭ.

reușită (desp. re-u-) s. f., g.-d. art. reușitei; pl. reușite

reușită (re-u-) s. f., g.-d. art. reușitei; pl. reușite

reușită s. f. (sil. re-u-), pl. reușite

REUȘITĂ s. 1. v. succes. 2. izbândă, succes, victorie. (~ echipei de handbal.) 3. succes, (livr.) audiență. (O mare ~ la public.)

REUȘITĂ s. 1. izbîndă, succes, (înv.) reieșire, reușire, (fam.) ispravă. (E sigur de ~.) 2. izbîndă, succes, victorie. (~ echipei de handbal.) 3. succes, (livr.) audiență. (O mare ~ la public.)

Reușită ≠ eșec, nereușită