revoltă sf [At: AR (1829), 125/21 / V: (reg) răv~, riv~ / Pl: ~te, (înv) ~oalte / E: fr révolte] 1 Răscoală spontană, neorganizată, împotriva conducerii, a autorității de stat Si: răscoală (1), răzvrătire, rebeliune, (îvp) rebelie, (pop) revoluție (3), (înv) rocoșenie, rocoșitură, zurba, (înv) răcoșit¹. 2 Sentiment de mânie amestecată cu amărăciune, provocat de o faptă sau de o întâmplare nedemnă sau nejustă Si: indignare.

REVOLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mînie amestecată cu amărăciune, provocat de o faptă sau o întîmplare socotită nedemnă sau injustă; indignare. Clocotea de revoltă că bătălia în care au pierit peste două mii de oameni... nici măcar n-a fost pomenită în comunicatele de război. REBREANU, P. S. 113. În pieptul tău coboară Revolta caldă, ca un val. TOPÎRCEANU, B. 67. Se înțelege că e o groaznică imoralitate tortura și osîndirea nedreaptă a lui Ion, și autorul ne sugerează revolta morală contra acestei cruzimi. GHEREA, ST. CR. II 277. 2. Răscoală spontană, neorganizată împotriva samavolniciei autorității de stat, a conducerii; răzvrătire, rebeliune. Dintre registre n-a izbucnit niciodată flacăra revoltei. BOGZA, A. Î. 112. Un ofițer din artileria turcă ar fi trimes aici, ca pedeapsă pentru că luase parte la o revoltă din Stambul. BART, S. M. 23. Îndată după vestita biruință a lui Matei-vodă la Finta, în 17 mai 1653, revolta izbucni. BĂLCESCU, O. I 20.

REVOLTĂ s.f. 1. Indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire. [< fr. révolte].

REVOLTĂ s. f. 1. indignare. 2. răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire. (< fr. révolte)

REVOLTĂ ~e f. 1) Sentiment de mânie, provocat de o nedreptate; indignare. 2) Acțiune violentă împotriva unei nedreptăți; acțiune rebelă; răzvrătire; rebeliune; răscoală. /<fr. révolte corectat(ă)

revoltă f. ridicarea supușilor în contra suveranului, a inferiorilor în contra unui superior.

*revóltă f., pl. e (fr. révolte, it. rivolta). Răscoală, răzvrătire, rebeliune, insurecțiune, revoluțiune, rîdicare contra superiorilor.

răvoltă sf vz revoltă

rivoltă sf vz revoltă

revoltă s. f., g.-d. art. revoltei; pl. revolte

revoltă s. f., g.-d. art. revoltei; pl. revolte

revoltă s. f., g.-d. art. revoltei; pl. revolte

REVOLTĂ s. 1. v. răscoală. 2. v. indignare.

REVOLTĂ s. 1. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, (livr.) sedițiune, (înv. și pop.) rebelie, (pop. și fam.) tevatură, (pop.) revoluție, ridicare, sculare, (înv.) burzuluială, răzvală, rocoș, rocoșeală, rocoșenie, rocoșire, rocoșit, rocoșitură, zaveră, (înv., prin Mold.) bont, (turcism înv.) zulum, zurba, zurbalîc, (fig.) tulburare. (~ a maselor.) 2. indignare, revoltare, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărîre. (Stare de ~ a cuiva.)

revoltă (revolte), s. f. – Rebeliune, răscoală. Fr. révolte. – Der. revolta, vb., din fr. révolter; revoltant, adj., s. m., din fr. révoltant; revoltător, adj. (care provoacă indignare).

Quis tulerit Gracchos de seditione quaerentes? (lat. Cine ar tolera ca Gracchii să se plîngă de revolte?) Iuvenal, „Satire” (11, 24) – Cuvinte îndreptate împotriva cenzorilor romani, pe care îi învinovățește că sînt mai corupți decît cei pe care îi „cenzurează”. Iuvenal admite ca unul care merge drept să rîdă de altul care șchioapătă, dar… cine ar tolera ca Gracchii să se plîngă de răscoale? Referirea la frații Gracchi (Tiberius și Caius) se explică prin faptul că ei au îndemnat poporul la răscoală pentru a obține împărțirea pămînturilor. Cum ar putea deci Gracchii, care au stîrnit răscoale, să se plîngă vreodată de ele? Fraza se aplică acelora care combat procedee pe care ei înșiși le-au aplicat cîndva. LIT.