rezema [At: PSALT. HUR. 32710 / V: rasima, răzăma, răzima, ~zima (îrg) răsma, răzma, (înv) râ~, (reg) arazăma, arăzăma, a~, arăzma, ~zma, răzuma / Pzi: reazem, (pop) rezem / E: nct] 1 vt A așeza un lucru astfel încât să se sprijine de ceva ca să nu cadă. 2 vt A sprijini ceva cu o proptea Si: a propti, a susține. 3 vt (Îe) A ~ pereții (sau peretele) A sta degeaba. 4 vt A așeza. 5-6 vti (Îrg) A înfige. 7 vr (D.persoane) A se așeza astfel încât să se sprijine de ceva, să nu cadă, să meargă mai ușor, să se odihnească etc. 8 vt (Fig; d. privire) A fixa (3). 9-10 vtr (Îvr) A (se) culca. 11 vr (Fig) A se bizui (2) 12 vi (Îvr) A tinde. 13 vi (Înv) A apăsa (6). 14 vi (Îvr) A-și avea originea Si: a se trage. 15 vr (Îvr; construit cu prepoziția „de la”) A se îndepărta. 16-17 vit (Îe) A o ~ la... A merge spre... Si: a se îndrepta. 18 vt (Îae) A ajunge la un anumit loc Si: a se opri. 19 vr (Îe) A se – în contra cuiva A se apăra de cineva sau de ceva.

REZEMA, reazem, vb. I. (Și în forma răzima) 1. Tranz. A pune un lucru astfel încît să se sprijine pe un altul; a sprijini, a propti. Cristina apucă scara ș-o răzimă iar la gura podului. SADOVEANU, O. VIII 228. Mai trebuindu-i încă și două furci, ca să razime frigarea, au căutat niște crenguțe. DRĂGHICI, R. 69. ◊ Fig. În zadar te-ai fi silit să-ți razimi ochiul pe lunecarea sclipitoare a undelor. HOGAȘ, M. N. 218. ◊ (Complementul indică o parte a trupului) Rezemă capul de perete. DELAVRANCEA, H. T. 142. Își ridică fruntea rezemîndu-și palmele pe genunchi. CARAGIALE, O. III 70. Cum ea pe coate-și răzima Visînd ale ei tîmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. (Familiar) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte, cu ceilalți, la dans, la joc etc.; a-și pierde vremea, a sta degeaba. Dragile mele de fete Cum razimă cel perete! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ◊ Refl. Mama Anghelina se rezemase de sobă, cu mîna la gură. SADOVEANU, N. F. 16. Își alese un loc singuratic și depărtat de orice pom și de ziduri, astfel ca să n-aibă de ce se rezema. ISPIRESCU, L. 73. Abu-Hasan, rezemîndu-se pe umărul robului, sui treptele și se așeză în tron. CARAGIALE, O. III 70. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza (pe cineva sau pe ceva). Rezemat pe cunoștințele geografice ale Pisicuții, urcam în pas de voie și fără grijă suișul. HOGAȘ, M. N. 157. Toată nădejdea lui se răzima pe întoarcerea tinerilor. CARAGIALE, O. III 39. – Prez. ind. și: reazim (ODOBESCU, S. III 55), razim (EMINESCU, O. I 38). – Variante: (Mold.) rezăma, rezăm (NEGRUZZI, S. I 146), răzima, razim, vb. I.

A REZEMA reazăm tranz. (obiecte) A așeza astfel încât să se sprijine și să nu cadă; a sprijini; a propti. ~ de copac. ◊ ~ pereții (sau peretele) a) a sta fără treabă; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.

A SE REZEMA mă reazăm intranz. 1) (urmat de un substantiv, nume de obiect concret, cu prepoziția de) A se folosi ca de un reazem; a se sprijini; a se propti. 2) fig. (urmat de un substantiv cu prepoziția de) A pune temei; a se întemeia; a se sprijini; a se baza; a se bizui. /Orig. nec.

rezemà v. a (se) sprijini: a rezema scara de zid. [V. reazim].

razima v vz rezema

răsma v vz rezema

răzăma v vz rezema

răzema v vz rezema

răzma v vz rezema

răzuma v vz rezema

rezima v vz rezema

rezma v vz rezema

REZĂMA vb. I v. rezema.

rázăm, răzăm-, V. reazem, rezem-.

rézem, a -á v. tr. (lat. *remĕdio, -áre, accentuat rémedio prin reducerea luĭ -adio la o singură silabă, apoĭ met. ca și’n *remedium, reazem. V. reazem 1). Aplec puțin și sprijin pin ceva stabil: el reazemă o scară de zid, pușca de părete. V. refl. Mă aplec puțin la o parte saŭ pe spate și mă sprijin de ceva fix: santinela se rezemase de zid. – În vest și reazem și reazăm (conj. ca legăn), în est razăm, -ămĭ, ămă, să -ăme.

rezema (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reazem, 2 sg. rezemi, 3 reazemă; conj. prez. 1 sg. să reazem, 3 să rezeme; imper. 2 sg. afirm. reazemă

rezema (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reazem, 2 sg. rezemi, 3 reazemă; conj. prez. 3 să rezeme; imper. 2 sg. reazemă

rezema vb., ind. prez. 1 sg. reazăm, 2 sg. rezemi, 3 sg. și pl. reazemă; conj. prez. 3 sg. și pl. rezeme; imper. 2 sg. reazemă

rezema (ind. prez. 1 sg. reazem)

reazem s. n., pl. reazeme

reazem (v. rezema)

rezem, rezemi 2, reazemă 3, rezeme 3 conj.

REZEMA vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.

REZEMA vb. 1. v. susține. 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)

rezema vb. v BAZA. BIZUI. CONTA. FUNDAMENTA. ÎNCREDE. ÎNTEMEIA. SPRIJINI.

REZEMA vb. 1. a (se) propti, a (se) sprijini, a (se) susține, (reg.) a (se) popri, a (se) prijini. (Se ~ de zid ca să nu cadă.) 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)

rezema (reazem, rezemat), vb. – 1. A se sprijini, a fi susținut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma și der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Pușcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca și mr., din același ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s. n. (sprijin, susținere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s. f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s. f. (înv., bază, fundament).