rostopască sf [At: COTEANU, PL. 23 / V: (reg) lo~, răs~, răstopastie, răstipastie, răstupea~, ~snă, ~st sn, ~stă, ~ste, ~stie, ~ațe, ~ație, ~pea~, ~postă, roto~, rotopaste, rotopast sn / Pl: (rar) ~aște / E: ucr ростопасть] (Bot) 1 (Reg; șîs rotopaste mică) Plantă erbacee medicinală din familia papaveraceelor, cu flori galbene-aurii, așezate în vârful tulpinii, conținând un suc gălbui-portocaliu acru, otrăvitor Si: (reg) ai-de-pădure, alăndurișe, buruiană-de-negei, calce (4)-mare, crucea (120) ~-voinicului, gălbioare, iarbă-de-negei, lăptiugă, mac-sălbatic, măselniță, negelariță, oiască, paparună, pleoscăriță, rostopalniță, rostopastică, rostopatiță, rostopol¹, sălățea (5), scânteiță (3), tătărcele (Chelidonium majus). 2 (Trs; îf răstupească) Roiniță (Melissa offîcinalis).

ROSTOPASCĂ s. f. Plantă erbacee din familia papaveraceelor, a cărei tulpină conține un lapte galben-portocaliu, acru, veninos (Chelidonium majus). Foaie verde rostopască, De la deal de casa noastră Crește-o floricic-albastră. ȘEZ. I. 71.

ROSTOPASCĂ f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze mari, lobate și cu flori galbene-aurii, care conține un suc otrăvitor, întrebuințat în medicină; negelariță. /<ucr. rostopasti

rostopască f. Mold. Tr. Bot. negelariță. [Rut. ROSTOPAST].

rostopáscă f., pl. ște (rut. rostopast). O plantă erbacee papaveracee numită și crucea voĭniculuĭ și negelariță (chelidonium majus). – Și răst- și lost- (Mold.).

lostopască sf vz rostopască

răstipastie sf vz rostopască

răstopască sf vz rostopască

răstopastă sf vz rostopască

răstopastie sf vz rostopască

răstupească sf vz rostopască

rostopasnă sf vz rostopască

rostopast sn vz rostopască

rostopastă sf vz rostopască

rostopaste sf vz rostopască

rostopatie sf vz rostopască

rostopațe sf vz rostopască

rostopație sf vz rostopască

rostopească sf vz rostopască

rotopască sf vz rostopască

rotopast sn vz rostopască

rotopaste sf vz rostopască

lostopáscă, V. rostopască.

răstopáscă, V. rostopască.

rostopască s. f., g.-d. art. rostopascăi

rostopască s. f., g.-d. art. rostopascăi

rostopască s. f.

ROSTOPASCĂ s. (BOT.; Chelidonium majus) (pop.) negelariță, (reg.) alândurișe (pl.), gălbinare, lăptiugă, măselariță, oiască, paparună, pleoscăniță, pleoscăriță, rostopalniță, rostopastică, rostopol, sălățea, scânteiță, tătărcele (pl.), ai-de-pădure, buruiană-de-negei, buruiană-de-pecingine, buruiană-de-tătarcă, calce-mare, crucea-voinicului, iarba-rândunelei, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi, mac-sălbatic.

ROSTOPASCĂ s. (BOT.; Chelidonium majus) (reg.) alîndurișe (pl.), gălbinare, lăptiugă, măselariță, negelariță, oiască, paparună, pleoscăniță, pleoscăriță, rostopalniță, rostopastică, rostopol, sălățea, scînteiță, tătărcele (pl.), ai-de-pădure, buruiană-de-negei, buruiană-de-pecingine, buruiană-de-tătarcă, calce-mare, crucea-voinicului, iarba-rîndunelei, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi, mac-sălbatic.

rostopască (-ște), s. f. – Măselariță (Chelidonium maius). – Var. rostopastă. Rut. rostopast (Cihac, II, 319), cf. pol. rostopašć.

rostopască, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, otrăvitor, folosit în medicină (Chelidonium majus). Neghelariță (Bud, 1908). Ai de pădure, buruiană de cele sfinte, calce mare, iarbă de negei (Borza, 1968: 46). – Din ucr. rostopast’ (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

rostopască, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, otrăvitor, folosit în medicină (Chelidonium majus). Neghelariță (Bud 1908). Ai de pădure, buruiană de cele sfinte, calce mare, iarbă de negei (Borza 1968: 46). – Ucr. rostopast (Cihac cf. DER).

ROSTOPÁSCĂ (< ucr.) s. f. Plantă erbacee medicinală din familia papaveraceelor, de 30-90 cm înălțime, cu rizom gros de 1-2 cm, tulpină dispers-păroasă, frunze alterne, neregulat sectate, cu două-opt flori galbene-aurii așezate în vârful tulpinii, toate părțile plantei conținând un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor (Chelidonium majus); negelariță, iarbă de negi. Crește prin locuri umbroase, necultivate. Conține numeroși alcaloizi, dintre care unii au efect citostatic. Utilizată încă din Antic. ca plantă medicinală. În Ev. Med. era folosită la tratamentul icterului. Reprezintă un medicament hepatoprotector, analgezic și antispastic, sub formă de infuzii; extern, este folosită pentru cicatrizarea rănilor și eliminarea negilor.

CHELIDONIUM L., CHELIDONIUM, fam. Papaveraceae. Gen cu o singură specie: Chelidonium majus L. «Rostopască». Originară din America de N, Asia, Europa, plantă anuală. Tulpina dreaptă, ramificată, înaltă de 0,30-1 m, cu peri lungi și rari, erbacee, care conține un latex galben-portocaliu, foarte otrăvitor. Frunze moi, glabre și divizate în lobi cu dinții rotunjiți, alterne, glauce pe partea inferioară. Flori galbene, 2 sepale, 4 petale, 2 stigmate scurte, dispuse în umbele terminale, fructul capsulă. înflorește în apr.-sept.