rudenie sf [At: PSALT. 147 / V: (înv) ~elie, (Mar) rod~ / Pl: ~ii / E: rudă + -enie] 1-4 (Înv) Rudă¹ (1-2, 5, 7). 5 (Îe) ~ de ~ Generație de generație. 6 (Înv; îc) ~ începătoriu Rudă (10). 7 Urmaș. 8 Legătură directă sau colaterală între persoane din aceeași familie Si: înrudire. 9 (Rar; îs) ~ia cea duhovnicească Rudenia dintre nași și fini în urma botezului. 10 Asemănare (2). 11 Rudă¹ (11).

RUDENIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între două sau mai multe persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. Rudenia constituie un impediment la căsătorie. ▭ Iarăși mai crede poporul romîn a fi piedică la căsătorie și rudenia sufletească, precum: cumătria, frăția, cumnăția. MARIAN, NU. 64. ◊ Grad de rudenie v. grad (II 1). 2. Rudă¹. A venit în Brăila cu o rudenie, ca să caute pe tată-său. GALACTION, O. I 85. Rudeniile, maica-ți se află sănătoși. NEGRUZZI, S. II 184. Lăsă în locul său pe o rudenie a sa. GORJAN, H. I 83.

RUDENIE ~i f. 1) Legătură directă sau colaterală între membrii unei familii. Grad de ~. 2) v. RUDĂ. /rudă + suf. ~enie

rudenie f. 1. rudă: o rudenie de ale noastre; 2. legătură ce unește pe rude; 3. toate rudele cuiva.

rudénie f. (d. rudă și vsl. roždenie, naștere). Vechĭ. Neam, generațiune. Azĭ. Înrudire, alianță, legătura dintre rude. Rudă, neam, persoană înrudită: mĭ-a venit o rudenie, mĭ-aŭ venit rudeniile. – În Munt. și rubedénie (infl. de sîrb. rodbina), în Munt. vest și Olt. rebedénie, în Bz. și rumedénie. V. sumedenie.

rodenie sf vz rudenie

rudelie sf vz rudenie

rebedénie, V. rudenie.

rudenie (desp. -ni-e) s. f., art. rudenia (desp. -ni-a), g.-d. art. rudeniei; (rude) (reg.) pl. rudenii, art. rudeniile (desp. -ni-i-)

rudenie (-ni-e) s. f., art. rudenia (-ni-a), g.-d. art. rudeniei; (rude) pl. rudenii, art. rudeniile (-ni-i-)

rudenie s. f. (sil. -ni-e), art. rudenia (sil. -ni-a), g.-d. art. rudeniei; (rude) pl. rudenii, art. rudeniile (sil. -ni-i-)

rudenie, -niei gen. a.

RUDENIE s. v. familie, generație, neam, popor, populație, seminție, viță.

RUDENIE s. 1. înrudire, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nemușug. (Legături de ~.) 2. v. rudă.

RUDENIE s. 1. înrudire, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nemușug. (Legături de ~.) 2. neam, rubedenie, rudă, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~ foarte apropiate.)

rudenie s. v. FAMILIE. GENERAȚIE. NEAM. POPOR. POPULAȚIE. SEMINȚIE. VIȚĂ.

RUDENIE. Subst. Rudenie, înrudire, rudire (înv.), înnemurire (reg.), nemotenie (reg.), nemușug (reg.); legătură de sînge; consangvinitate. Neam, viță (fig.), spiță (fig.), rudă, familie, casă, gintă (livr.), seminție, semințenie (înv.), soi (fam.), sămînță (fig.), os (fig.), sînge (fig.). Rudă, rudișoară (dim.), rudenie, rubedenie (pop.), neam, nemurele (pop.), nemuț (pop.), cimotie (reg.), căsean (pop.), casnic (rar); nemet (rar), neamuri, rude. Rudă ascendentă, rudă prin ascendență, ascendent, suitor (înv.). Rudă descendentă, rudă prin descendență, descendent, coborîtor. Rudă directă, rudă prin alianță, rudă colaterală. Linie ascendentă; linie descendentă; linie dreaptă; linie colaterală. Ascendență. Spița neamului, arbore genealogic, linie genealogică. Generație. Genealogie. Genealogist (rar). Adj. Înrudit, înrubedenit (rar); de (același) sînge, consangvin, consîngean; de neam, de familie, de casă. Vb. A fi rudă, a se înrudi, a se rudi (înv.), a se înnemuri (reg.), a fi de geam cu cineva, a-și trage neamul din..., a se trage din..., a fi dintr-un neam, a fi rudă de sînge, a fi de același sînge, a fi sîngele cuiva; a fi neam după Adam (și după Eva), a fi rudă îndepărtată, a fi neam (de) a cincea (a șasea etc.) spiță. A se înrudi, a se încuscri, a se nemoti (reg.), a se face rude, a deveni rude, a se înnemuri (reg.). V. posterioritate, rudenie convențională, rudenie de sînge în linie colaterală, rudenie de sînge în linie dreaptă, rudenie prin încuscrire (alianță), urmaș.

RUDENIE CONVENȚIONALĂ. Subst. Nun (mare), naș (de cununie), nănaș (reg.); nună (mare), nunuță (dim., pop.), nașă (de cununie), nănașă (reg.). Naș, nășic (dim.), nășel (rar), (nănaș (reg.), nănășel (dim., reg.), nașă, nășică (dim.), nășicuță (dim.), nășea (rar), nășiță, nănașă (reg.), nănășică (dim., reg.). Nășie. Nășire, nășit. Cumătru, cumetrel (dim., pop.); cumătră, cumetriță (dim., pop.). Cumetrie (pop.). Fin, finisor (dim., rar); fină. Finie (rar). Vb. A cununa, a boteza, a năși, a fi naș. A se cumetri (pop.). V. rudenie.