18 definiții pentru râcâi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÂCÂI, râcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.

râcâi1 vt [At: PANN, P. V. I, 129 / V: (îvr) ~căi / Pzi: răcâi / E: fo] 1 (D. păsări sau animale) A scurma pământul cu ghearele sau cu labele. 2 (D. oameni) A zgâria cu unghiile (sau cu ajutorul unui instrument) Si: (reg) a râcălui (4). 3 (Fig; d. stări sufletești, gânduri etc.) A frământa (10). 4 (Îe) A-i ~ (cuiva) inima A chinui pe cineva un gând, un sentiment etc. 5 (Îe) A(-l) ~ (pe cineva) la inimă A neliniști. 6 (Reg) A răscoli focul, jăraticul pentru a-l înviora Si: a zgândări. 7 (Reg) A scărpina. 8 A îndepărta prin radere un înveliș, un strat Si: a răzui.

RÂCÂI, râcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.

A RÂCÂI râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.

RÎCÎI, rîcîi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scurma sau a scormoni (pămîntul) cu ghearele sau cu labele. Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. ◊ Expr. A rîcîi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gindul că trebuia să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ◊ Intranz. Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. V. I 129. Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. ♦ (Despre oameni) A zgîria cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 11. Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. ♦ A îndepărta prin zgîriere un înveliș, un strat. Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35.

rîcîĭ și -ĭésc, a v. tr. (sîrb. rkati, a hîrcîi, a sforăi. V. hîrcîĭ, rîgîĭ). Scurm, scormonesc cu unghiile: găina rîcîĭe pămîntu. V. intr. Găina rîcîĭe la gunoĭ. Fig. A te rîcîi ceva la inimă, la buzunar, a nu avea liniște pînă ce nu zicĭ orĭ nu facĭ orĭ nu cheltuĭeștĭ, a te roade, a te scurma, a avea mîncărime. V. rîm, scurm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

râcâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. râcâi, 3 râcâie, imperf. 1 râcâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să râcâi, 3 să râcâie

râcâi (a ~) vb., ind. prez. 3 râcâie, imperf. 3 sg. râcâia; conj. prez. 3 să râcâie

râcâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâia

rîcîi (ind. prez. 1 sg. rîcîi, 3 sg. și pl. rîcîie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RÂCÂI vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)

RÎCÎI vb. 1. a scormoni, a scurma, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 2. a zgîria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. a (se) zgîndări, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgîncili, (Olt.) a (se) zgîmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîcîi (rîcîi, rîcîit), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s. n. (răzuială).

Intrare: râcâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râcâi
  • râcâire
  • râcâit
  • râcâitu‑
  • râcâind
  • râcâindu‑
singular plural
  • râcâie
  • râcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • râcâi
(să)
  • râcâi
  • râcâiam
  • râcâii
  • râcâisem
a II-a (tu)
  • râcâi
(să)
  • râcâi
  • râcâiai
  • râcâiși
  • râcâiseși
a III-a (el, ea)
  • râcâie
(să)
  • râcâie
  • râcâia
  • râcâi
  • râcâise
plural I (noi)
  • râcâim
(să)
  • râcâim
  • râcâiam
  • râcâirăm
  • râcâiserăm
  • râcâisem
a II-a (voi)
  • râcâiți
(să)
  • râcâiți
  • râcâiați
  • râcâirăți
  • râcâiserăți
  • râcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • râcâie
(să)
  • râcâie
  • râcâiau
  • râcâi
  • râcâiseră
răcâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

râcâi, râcâiverb

  • 1. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. V. I 129. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Despre oameni) A zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: zgâria
      • format_quote Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. DLRLC
      • format_quote Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 11. DLRLC
      • format_quote Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. DLRLC
    • 1.2. A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. DLRLC
      • format_quote Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35. DLRLC
    • chat_bubble A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.