rânduit, ~ă [At: (a. 1668) IORGA, S. D. VII, 75 / Pl: ~iți, ~e / E: rândui¹] (Adesea în concurență cu orânduit) 1 a Așezat în rând, într-o succesiune regulată Si: înșiruit, aliniat. 2 a Grupat într-un anumit fel. 3 a Aranjat potrivit unor cerințe de ordin practic sau estetic. 4 a Pus în ordine Si: ordonat. 5 a Întocmit. 6 a Hotărât. 7 a Numit într-o anumită slujbă Si: desemnat (3), însărcinat, împuternicit, învestit. 8 a Ursit. 9 sf (Pop) Ursită.

RÂNDUIT adj. 1. v. aranjat. 2. v. aliniat. 3. v. anumit.

RÎNDUIT adj. 1. aranjat, clasat, ordonat, organizat, sistematizat. (Material documentar ~.) 2. aliniat, înșirat, înșiruit. (Rînduri ~.) 3. anumit, cunoscut, determinat, fixat, hotărît, precizat, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.)

rânduit, -ă, rânduiți, -te, (rânduluit), adj. – Sortit, predestinat: „De m-aș duce să mă duc, / Ce mi-i rânduit, ajung” (Ștețco, 1990: 344). – Din rândui (MDA).

rânduit, -ă, adj. – Sortit, predestinat: „De m-aș duce să mă duc, / Ce mi-i rânduit, ajung” (Ștețco 1990: 344). – Rând + -uit.