răguși vi [At: LB / V: (reg) ~goși, ~șa, râng~, regușa, rug~ / Pzi: ~șesc / E: ns cf gușă] 1 A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale Si: a răgori (1). 2 (D. glas) A deveni gros și stins Si: (reg) a răgori (2).

RĂGUȘI, răgușesc, vb. IV. Intranz. A căpăta o voce groasă și slăbită; (despre glas) a deveni gros și stins (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Glasurile se îngroșau și răgușeau din ce în ce. REBREANU, I. 34. Nimic nu se ivește! Oare ce-au pățit azi de nu m-aude, c-am răgușit cîntînd. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Fumul răgușise glasurile. C. PETRESCU, S. 68.

A RĂGUȘI ~esc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A-și pierde claritatea vocii, producând sunete înfundate. 2) (despre glas, voce, sunete) A deveni mai slab și mai înfundat. /Orig. nec.

răgușì v. a pierde vocea, a nu putea vorbi bine. [Tras din lat. RAVUS (= RAUCUS), de unde rag, cu sufixul uș].

răgosi v vz răguși

răgușa v vz răguși

rânguși v vz răguși corectat(ă)

regușa v vz răguși

ruguși v vz răguși

răgușésc v. intr. (ră- și gușă. V. suguș și străgușez). Mă îmbolnăvesc de răgușeală.

răguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, 3 sg. răgușește, imperf. 1 răgușeam; conj. prez. 1 sg. să răgușesc, 3 să răgușească

răguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, imperf. 3 sg. răgușea; conj. prez. 3 să răgușească

răguși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, imperf. 3 sg. răgușea; conj. prez. 3 sg. și pl. răgușească

răguși (conj. răgușească)

răgușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

RĂGUȘI vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i-a ~ glasul.)

RĂGUȘI vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i s-a ~ glasul.)