răsuflare sf [At: MINEIUL, (1776), 5/18 / S și: res~, rezs~ / Pl: ~lări / E: răsufla] 1 Respirație (1). 2 (Îla) Fără ~ Mort. 3 (Îlav) Dintr-o (singură) ~ Dintr-o dată. 4 (Îe) A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) ~a A se strădui să nu respire sau să respire ușor fără zgomot. 5 (Îe) A i se curma (sau a i se tăia, a i se opri, a-i pieri etc. cuiva) ~a sau (a fi) cu ~a oprită, tăiată etc. A fi copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. 6 (Înv; îe) A lua (sau a apuca) ~a A-și trage răsufletul. 7 Expirație (6). 8 (Ccr) Aer expirat din plămâni. 9 (Îe) A-și da ~a (de pe) urmă A muri. 10 (Fig) Adiere ușoară. 11 (Înv) Eliberare de sub apăsarea unei emoții, a unei griji etc. Si: ușurare. 12 Răgaz (2). 13 Tihnă. 14 (Rar) Răsuflătoare (4). 15 (Înv) Loc de eliberare a puroiului dintr-o rană, bubă. 16 (Pex) Erupție de bubulițe ce apare pe piele. 17 (Fig; înv) Destăinuire a sentimentelor.

RĂSUFLARE, răsuflări, s. f. 1. Acțiunea de a răsufla și rezultatul ei; respirație. Dar Eleonora, a cărei răsuflare nu se aude... poate că s-a sufocat în pernă? DUMITRIU, B. F. 150. Maria se lăsase în scaun și avea răsuflări scurte. SADOVEANU, O. IV 346. ◊ Loc. adj. Fără răsuflare = mort. Dacă dete... peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satîrul de la bucătărie, și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede, pe nerăsuflate. Dintr-o răsuflare spuneau cu ochii închiși cele șepte taine din catihisul cel mare. CREANGĂ, A. 84. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpîni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau să respire ușor, fără zgomot. Mă tupilai în iarbă, îmi stăpînii răsuflarea și-mi ascuții auzul. HOGAȘ, DR. 256. Marta tresare și se ridică asemenea unei căprioare speriate, ascultă, oprindu-și răsuflarea. SLAVICI, N. I 102. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea, se zice cînd cineva este copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. SADOVEANU, O. VIII 226. Eu mă iau pe a ei urmă, Cînd ajung cu ea alături, Răsuflarea-mi mi se curmă. EMINESCU, O. IV 235. A-și da răsuflarea = a muri. Calul său, lîngă dînsul, răsuflarea și-a și dat. NEGRUZZI, S. I 117. Trăgea să își dea răsuflarea cea mai de pre urmă. GORJAN, H. II 126. ♦ (Concretizat) Aerul expirat din plămîni. Trecînd pe lîngă ei, Rizea le simți răsuflarea grea de țuică. DUMITRIU, B. F. 158. Inima îmi bătea nebună în piept; îmi simțeam răsuflarea de foc. SADOVEANU, O. VI 214. Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185. ♦ Fig. Adiere. Cum ajung la pîrău, pe malul plin de flori sălbatice, fîlfîie spre mine ca o aripioară o răsuflare răcoroasă. SADOVEANU, O. VII 224. 2. (Rar) Deschizătură prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul; răsuflătoare. Peștera... Prin drumuri rătăcite, în loc necunoscut Își are răsuflarea. ALEXANDRESCU, M. 11.

RĂSUFLARE ~ări v. A RĂSUFLA și A SE RĂSUFLA. ◊ Fără ~ care nu mai răsuflă; mort. A-și da ~area a înceta din viață; a muri. Dintr-o ~ dintr-o dată; în grabă. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri, a i se tăia) cuiva ~area a i se întrerupe cuiva respirația din cauza unei emoții puternice. /v. a răsufla

răsuflare f. 1. suflarea respirațiunii, aer atras și respins de plămâni: dintr’o răsuflare; 2. exalațiune: răsuflarea unei peșteri; 3. boare.

răsufláre f. Acțiunea de a răsufla, respirațiune: mi s’a oprit răsuflarea de frică. Aeru mișcat de răsuflare: era așa de aproape, în cît îĭ simțeam răsuflarea. Dintr’o răsuflare, pe nerăsuflate, de dușcă: a bea un pahar dintr’o răsuflare.

răsuflare (desp. -su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări

răsuflare (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări

răsuflare s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări

RĂSUFLARE s. 1. v. respirație. 2. trezire. (~ unei băuturi.)

RĂSUFLARE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, răgaz, răsuflătoare, repaus, tihnă, ușurare.

RĂSUFLARE s. 1. respirație, suflare, rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflatură, spirit. (Abia își mai trage ~.) 2. trezire. (~ unei băuturi.)

răsuflare s. v. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. RĂGAZ. RĂSUFLĂTOARE. REPAUS. TIHNĂ. UȘURARE.