răsăritenesc, ~ească a [At: CR (1831), 201²/5 / Pl: ~ești / E: răsăritean + -esc] (Înv) Răsăritean (1).

răsăritean, ~ă [At: ASACHI, I.I, 46/27 / V: (îvr) ~tan / S și: res~ / Pl: ~eni, ~ene / E: răsărit¹ + -ean] 1 a (Îoc apusean) Care ține de regiunile dinspre răsărit¹ (5). 2 a Caracteristic regiunilor răsăritene (1). 3 a Referitor la răsărit¹ (5). 4 a Din (sau de la) est (1). 5 a Dinspre est (1). 6 sm (Reg) Vânt care bate de la răsărit¹ (5). 7 smf Persoană care face parte din populația de bază a unei țări, provincii etc. dinspre răsărit¹ (5). 8 smf Persoană care este originară dintr-o țară sau dintr-o provincie din răsărit¹ (5). 9 sm (Lpl) Popoarele din răsărit¹ (4).

răsăriteán, -că s., pl. enĭ, ence (d. răsărit). Locuitor din răsărit, oriental. (Adj. -ean, -eană: biserica răsăriteană. Această formă de adj. e greșit formată de literațĭ. Ar trebui să se zică răsăritenesc, ca orășenesc. Românu zice obișnuit biserica răsărituluĭ saŭ din răsărit. Cp. cu județean).

răsăritean adj. m., s. m., pl. răsăriteni; adj. f. răsăriteană, pl. răsăritene

RĂSĂRITENESC adj. v. estic, oriental, răsăritean.

răsăritenesc adj. v. ESTIC. ORIENTAL. RĂSĂRITEAN.