SARCOFAG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofagiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus.

sarcofag¹ sn [At: VALIAN, V. / V: (rar) ~agiu (Pl: ~agi), (îvr) ~aj / Pl: ~age / E: fr sarcophage, lat sarcophagus] 1 Sicriu monumental din Antichitate, executat din materiale durabile (piatră, marmură, bronz etc.) adesea bogat ornamentat. 2 Monument funerar modern construit ca un sarcofag (1). 3 (Rar; pgn) Sicriu. 4 (Rar; pan) Ladă (în care se țin lucruri vechi).

SARCOFAG, sarcofage, s. n. Sicriu antic făcut din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofagiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus.

SARCOFAG, sarcofage, s. n. 1. Sicriu monumental din antichitate, făcut din piatră. Mai fiecare casă din Celei trebuie să aibă... un jgheab, un tron, un prag făcut dintr-un sarcofag roman. GALACTION, O. I 119. În sarcofagele egiptene s-au găsit boabe de grîu care au rodit după o așteptare de trei mii de ani. CAMIL PETRESCU, O. II 33. Sînt mai adesea morminte din epoca romanilor și conțin, în mare parte, sarcofage din piatră văroasă. ODOBESCU, S. II 141. 2. Monument funerar în formă de sicriu. – Variantă: sarcofagiu, sarcofagii (C. PETRESCU, A. 315, BOLINTINEANU, O. 306), s. n.

SARCOFAG s.n. 1. Sicriu făcut din piatră. 2. Monument funerar în formă de coșciug. [Pl. -ge, var. sarcofagiu s.n. / cf. lat. sarcophagum, gr. sarkophagos < sarx – carne, phagein – a mînca].

SARCOFAG s. n. 1. sicriu antic, din piatră, bronz etc. ornamentat artistic. 2. monument funerar în formă de sicriu. (< fr. sarcophage, lat. sarcophagus, gr. sarkophagos)

SARCOFAG ~ge n. Sicriu monumental făcut din piatră sau din alt material dur (cu ornamente artistice). /<fr. sarcophage, lat. sarcophagus

sarcofag n. 1. mormânt în care cei vechi puneau cadavrele ce nu se ardeau; 2. reprezentarea unui coșciug la mari ceremonii funebre; 3. mormânt de un caracter monumental.

* sarcofág n., pl. e (vgr. sarkophagos, carnivor, mormînt, d. sárx, sarkós, carne și phago, mănînc). Secriŭ (de ordinar de peatră) în care ceĭ vechĭ puneaŭ morțiĭ pe care nu-ĭ ardeaŭ: sarcofagele Egiptenilor.

sarcofagiu sn vz sarcofag¹

sarcofaj sn vz sarcofag¹

SARCOFAGIU s.n. v. sarcofag.

sarcofag s. n., pl. sarcofage

sarcofag s. n., pl. sarcofage

sarcofag s. n., pl. sarcofage

sarcofag, pl. sarcofage

sarcofag, -ge.

SARCOFAG s. v. coșciug, sicriu.

sarcofag s. v. COȘCIUG. SICRIU.

SARCOFÁG (< fr., lat.; {s} sarco- + gr. phagein „a mânca”) s. n. (În Antic.) Sicriu monumental executat din lemn, piatră, ceramică sau bronz, decorat uneori cu motive ornamentale, inscripții ș.a. Cele egiptene (din vremea Dinastiei cinci) erau de formă antropoidă; cele romane imitau adeseori forma unei case.