SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates.

sarmat, ~ă [At: DRLU / Pl: ~ați, ~e / E: fr Sarmates, cf lat sarmata] 1 sm (Lpl) Veche populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2 smf Persoană care făcea parte dintre sarmați (1). 3 a Care aparține sarmaților (1) Si: sarmatic (4). 4 a Privitor la sarmați Si: sarmatic (5). 5 a Specific sarmaților (1) Si: sarmatic (6). 6-7 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de sarmați (1).

SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, adj., s. m. și s. f. (Locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în antichitate între Marea Neagră și Marea Baltică ♦ s. f. Limbă iraniană vorbită de sarmați. (din it. sarmato, lat. sarmata)

SARMÁT¹ ~tă (~ți, ~te) ist. Care aparține sarmaților. /<fr. Sarmates

sarmat adj. m., s. m., pl. sarmați; adj. f., s. f. sarmată, pl. sarmate

!sarmat adj. m., s. m., pl. sarmați; adj. f., s. f. sarmată, pl. sarmate

sarmát adj. m., pl. sarmáți; f. sg. sarmátă, pl. sarmáte

sarmátă s. f., g.-d. art. sarmátei

SARMÁT adj. v. sarmatic.

SARMAT adj. sarmatic. (Populații ~.)

SARMÁTĂ s. f. (< fr. sarmate < Sarmates): limbă iraniană vorbită de sarmați, veche populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi și de geto-daci. Nu este cunoscută aproape deloc, cele câteva nume în toponimie notate de greci – Iași, Dunăre, Nistru, Olt, Prut etc. – reprezentând prea puțin pentru caracterizarea ei. Se crede că o rămășiță a limbii sarmate și a limbii scite ar fi limba osetă, vorbită de oseți în Republica Osetă din cadrul Federației Ruse.