SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

scul sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri și (îrg) ~e, (înv) sculi sm / E: ngr σκουλί] 1 Legătură de fire de lână, de bumbac, de mătase etc. depănate continuu în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare Si: (îrg) sucitură, (înv) mătărângă (1), (reg) căleapă. 2 (Reg) Vârtelniță folosită la depănatul sculurilor (1). 3 Unitate de măsură a lungimii firelor folosită în industria textilă.

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, bumbac, mătase etc. înfășurate în formă de colac, în vederea unor operațiuni de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

SCUL, sculuri și scule, s. n. Legătură mare de fire de lînă, de bumbac, de mătase etc. înfășurate în formă de colac. Au luat acele trei scule de mătasă și a ieșit afară cu ele dinaintea curții. SBIERA, P. 31. Cînd te văd sara pe-afară, Arde inima-mi cu pară. Cînd șăzi pe prispă din dos, Cu capul plecat în jos, Cu sculul pe după cap, Cu matasa trasă-n ac. SEVASTOS, C. 127. Voinea... Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun, Sculuri de bumbac. TEODORESCU, P. P. 86.

SCUL ~uri n. Legătură de fire textile înfășurate în formă de colac. /<ngr. skouli

scul n. jurubiță de fire toarse: sculuri de mătase. [Gr. mod.].

scul n., pl. urĭ (ngr. skuli, caĭer, furcă). Sud. Legătură de 30-40 de jurubițe la rîșchitor. – În nord. caleap. În Maram. scul = jurubiță.

scul s. n., pl. sculuri

scul s. n., pl. sculuri

scul s. n., pl. sculuri

scul, pl. sculuri

SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărângă. (~ de lână.)

SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărîngă. (~ de lînă.)

scul (-luri), s. n. – Legătură de fire în formă de colac. Ngr. σϰουλί „furcă”, σϰουλίδι „scul” (Cihac, II, 697; Roesler 575; Gáldi 249).