sculare sf [At: PSALT. HUR. 117^r/25 / Pl: ~lări / E: scula] 1 Deșteptare din somn Si: trezire (1), sculat¹ (1). 2 Momentul trezirii din somn. 3 Însănătoșire. 4 (Înv) Înviere din morți Si: sculat¹ (2), (înv) sculătură (1). 5 Părăsire a poziției orizontale (sau șezânde) și îndreptare. 6 (Înv; fig) Revenire dintr-o situație (materială sau morală) proastă Si: redresare, refacere, îndreptare, (îvr) sculător (4), (înv) sculătură (2). 7 (Îvr) Pornire (1). 8 (Ccr) Loc de pornire. 9 (Îvr; fig) Împotrivire. 10 Răsculare. 11 (Îvr) Pornire la război. 12 Mobilizare.

SCULARE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. (învechit) răscoală, revoltă. Oștirea împăratului fu silită a lăsa pe turci d-oparte, spre a îneca cu greu și c-o luptă foarte lungă dreapta sculare a bieților țărani. BĂLCESCU, O. II 180.

sculare f. 1. acțiunea de a (se) scula: sculare din morți, înviere; 2. timpul când cineva se scoală: la sculare. [V. sculà].

sculáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a sau de a te scula saŭ răscula. Timpu cînd te scolĭ din somn: la sculare bem lapte. Sculare din morțĭ, înviere.

sculare s. f., g.-d. art. sculării; pl. sculări

sculare s. f., g.-d. art. sculării; pl. sculări

sculare s. f., g.-d. art. sculării; pl. sculări

SCULARE s. 1. v. trezire. 2. înviere, (înv.) sculat, sculătoare, sculătură. (~ din morți.) 3. ridicare, sculat. (~ de pe scaun.)

SCULARE s. v. îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, normalizare, răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, redresare, refacere, restabilire, revoltă, ridicare, tămăduire, vindecare.

SCULARE s. 1. deșteptare, sculat, trezire. (~ din somn.) 2. înviere, (înv.) sculat, sculătoare, sculătură. (~ din morți.) 3. ridicare, sculat. (~ de pe scaun.)

sculare s. v. ÎNDREPTARE. ÎNFIRIPARE. ÎNSĂNĂTOȘIRE. ÎNTREMARE. ÎNZDRĂVENIRE. LECUIRE. NORMALIZARE. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REDRESARE. REFACERE. RESTABILIRE. REVOLTĂ. RIDICARE. TĂMĂDUIRE. VINDECARE.

Sculare ≠ culcare