26 de definiții pentru scârbă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

scârbă1 sf [At: COD. VOR. 20/19 / V: (reg) scârb, (înv) scherb sn, schirbă / Pl: ~be, (înv) ~bi / E: slv скръбь] 1 (Îvr) Stare de întristare, de supărare, de nemulțumire, de amărăciune, de necaz ori de durere fizică, de chin. 2 (Îvr) Împrejurare care produce stare de scârbă (1) Si: (înv) scârbie. 3 (Reg; îe) A se da ~bei A se lăsa copleșit de suferință, de necazuri. 4 (Reg; îf) A fi rău de ~ A trăi cu (prea multă) intensitate o durere, o neplăcere. 5 Stare de iritare, de ciudă, de indignare, de mânie, de dușmănie, de ură (față de cineva sau ceva). 6 (Înv; îe) A fi (cineva) cu ~ A-i fi (cineva) dușman, potrivnic. 7 Teamă. 8 Spaimă. 9 Stare pe care o simte cel care nu poate suferi (cu nici un preț) pe cineva sau ceva Si: aversiune, dezgust, greață (6), repulsie, silă, (reg) scârbeală, (îvr) scârbiciune. 10 (Înv; îla) De (sau cu) ~ Care produce scârbă1 (9). 11 (Înv; îlav) De (sau cu) ~ Împotriva voinței sale Si: cu forța. 12 (Îe) A-i fi (sau a face ori a i se face cuiva) ~ (sau o ~) ori a-l prinde (sau a-l cuprinde etc. pe cineva) ~ ori o ~ A se dezgusta (1-2). 13 (Fam) Epitet dat unei persoane cu caracter urât, respingător, ori lipsite de valoare, de importanță. 14 (Pfm; dep; ccr) Animal, lucru respingător. 15 (Înv; fam; dep; spc) Animal spurcat, necurat. 16 (Înv) Faptă urătă, condamnabilă, care indignează. 17 (Lpl) Vorbe injurioase.

SCÂRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĩ.

SCÂRBĂ ~e f. 1) Sentiment de mâhnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplăcere; suferință morală. 2) Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; silă; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Ființă dezgustătoare care produce neplăceri; om mârșav. [ G.-D. scârbei ] /<sl. skruvi

scârbă f. 1. mâhnire, întristare: de scârbă, de mare foc, stau ’n codru și gândesc POP.; 2. greață, desgust: mi-e scârbă de el. [Vechiu-rom. scrâbă, întristare = slav. SKRŬBĬ, păs, grijă, îngrijare; sensul 2 oferă un exemplu foarte rar de o accepțiune materială (azi preponderantă), dedusă dintr’alta abstractă (cf. zămislì)].

scherbă[1] sf vz scârbă1 corectat(ă)

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SCÎRBĂ, scîrbe, s. f. 1. Aversiune mare (fizică sau morală), dezgust, repulsie, greață. silă. Dădu cu piciorul în cuțit, cu scîrbă. DUMITRIU, N. 248. Cînd văzu... pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scîrbă. ISPIRESCU, L. 213. ◊ Expr. A-i fi (sau a i se face) cuiva scîrbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva o scîrbă (de ceva) = a-i fi (sau a i se face cuiva) silă (de ceva); a simți repulsie, aversiune, a se scîrbi. Mă văzui în oglindă, fără să vreau, și mi se făcu scîrbă de figura mea pălmuită, ca de fața unui laș. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Cînd Radu a înțeles de ce e vorba, l-a prins o scîrbă nestăpînită de casa în care se afla și s-a hotărît cu orice preț să plece de acolo. id. O. A. I 91. Văzînd în capul arăpoaicei ce nu mai văzuse de cînd o făcuse mă-sa, i se făcu scîrbă și îi veni să scuipe. ISPIRESCU, L. 398. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă silă, p. ext. spaimă, groază. (Personificat) Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii... Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede... mi-i nu cumva să te întîlnești cu scîrba în drum și să dai și tu cinstea pe rușine. CREANGĂ, P. 193. 2. (Familiar) Ființă murdară, dezgustătoare, om josnic, mîrșav; p. ext. ființă neînsemnată, de nimic. Scîrbele din sobor au făcut iar panoramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 30. (Folosit ca epitet, urmat de determinări introduse prin prep «de») Ne-au dat rușii ceva, un praf... de se toarnă pe baltă și mor scîrbele de țînțari. Și ouăle le mor. DUMITRIU, N. 236. ♦ Faptă urîtă, nedemnă, reprobabilă; ticăloșie, nelegiuire. Nu! nu! copilă. De-așa scîrbă m-oi feri. Nu te dă de voie bună... Te voi cuceri! Dar să fur ce-mi este dreptul, să te fur că nu-mi ești dată, Nu! nu vreau! Această faptă pe-amîndoi ar fi o pată. DAVILA, V. V. 106. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale, obscene; ocări, înjurături. Pirgu se aprinse de o mînie grozavă, de care, ca să se ușureze, icni pe nerăsuflate un potop de scîrbe. M. I. CARAGIALE, C. 24. 3. (Regional) Întristare, mîhnire, amărăciune; dezolare. Vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. La gîndul acesta, intra în rărunchii lui o scîrbă fără margini, în care i se topea toată vlaga și toată dorința să iasă la lumină, nepătat cum se știa. POPA, V. 80. Au rămas de-acum singur acasă, zdrobit de scîrbă, atît pentru pierderea păserii cît și pentru îndepărtarea băiețelului său. SBIERA, P. 72. ♦ Grijă, necaz, nenorocire, năpastă. Griji multe ne-au bîntuit; una singură mai aspră am avut acum cu fiul nostru: am dovedit-o și pe aceea; astăzi am pus popas scîrbelor. SADOVEANU, Z. C. 164. De aceea m-am gîndit... să vă scap din toate scîrbele și să facem o dreptate mare. C. PETRESCU, Î. II 12. Tuturor le pare bine C-au venit scîrba la mine. SEVASTOS, C. 222. 4. (Învechit și arhaizant) Mînie, furie; dușmănie. Balaban a primit poruncă... să dobîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele cărți, scrise leșilor într-un ceas de scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 103.

scîrbă f., pl. e (vsl. skrŭbĭ, chin, grijă, întristare, bg. skrŭbĭ, întristare, sîrb. skrb, rus. skorbĭ). Întristare, măhnire, inimă rea: a murit de scîrbă. Greață, dezgust: mĭ-e scîrbă de el.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (fam.) pl. scârbe

scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (ființe josnice) pl. scârbe

scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (ființe mârșave, fapte reprobabile, necazuri) pl. scârbe

scârbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbe (vorbe triviale) s. f. pl.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCÂRBĂ s. v. amărăciune, animozitate, ceartă, chin, ciudă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, durere, dușmănie, frică, furie, gelozie, gâlceavă, groază, invidie, încercare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, întristare, înverșunare, învrăjbire, litigiu, mâhnire, mânie, necaz, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, oroare, ostilitate, patimă, păs, pătimire, pică, pizmă, pornire, ranchiună, spaimă, suferință, supărare, teamă, temere, teroare, tristețe, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

Scârbă ≠ deliciu, veselie, voioșie

scîrbă s. v. AMĂRĂCIUNE. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CHIN. CIUDĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. DURERE. DUȘMĂNIE. FRICĂ. FURIE. GELOZIE. GÎLCEAVĂ. GROAZĂ. INVIDIE. ÎNCERCARE. ÎNCRÎNCENARE. ÎNFIORARE. ÎNFRICOȘARE. ÎNGROZIRE. ÎNSPĂIMÎNTARE. ÎNTRISTARE. ÎNVERȘUNARE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MÎHNIRE. MÎNIE. NECAZ. NEÎNȚELEGERE. NEMULȚUMIRE. NEPLĂCERE. OROARE. OSTILITATE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. SPAIMĂ. SUFERINȚĂ. SUPĂRARE. TEAMĂ. TEMERE. TEROARE. TRISTEȚE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

SCÎRBĂ s. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de nedescris pentru...)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scîrbă (-be), s. f.- 1. (Înv., Mold., Trans.) Supărare, chin, amar. – 2. (Mold.) Nenorocire, năpastă. – 3. Dezgust, repulsie, plictis. – 4. Greață silă. Sl. skrŭbĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Șeineanu, Semasiol., 215), cf. bg. skrăb, slov. skrb.Der. scîrbavnic (var. scîrbelnic), adj. (Mold., respingător); scîrbi (var. înv. oscîrbi), vb. (înv., a mîhni, a necăji; refl., înv., a se întrista; refl., a se plictisi, a i se urî); scîrbos, adj. (respingător; nesuferit, iritabil), în Munt.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scârbă, scârbe, s.f. – (reg.) 1. Ceartă, vrajbă. 2. Silă. – Din sl. skrǔbǐ „grijă, întristare” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

rău de scârbă expr. 1. care se îngrețoșează ușor. 2. v. rău de pagubă (2).

Intrare: scârbă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârbă
  • scârba
plural
  • scârbe
  • scârbele
genitiv-dativ singular
  • scârbe
  • scârbei
plural
  • scârbe
  • scârbelor
vocativ singular
  • scârbă
  • scârbo
plural
  • scârbelor
scherb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scherbă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schirbă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scârbă, scârbesubstantiv feminin plural

  • 1. (numai) singular Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dădu cu piciorul în cuțit, cu scîrbă. DUMITRIU, N. 248. DLRLC
    • format_quote Cînd văzu... pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scîrbă. ISPIRESCU, L. 213. DLRLC
    • 1.1. rar Ceea ce provoacă scârbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote personificat Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii... Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede... mi-i nu cumva să te întîlnești cu scîrba în drum și să dai și tu cinstea pe rușine. CREANGĂ, P. 193. DLRLC
      • 1.1.1. prin extensiune Ceea ce provoacă spaimă, groază. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: scârbi
      • format_quote Mă văzui în oglindă, fără să vreau, și mi se făcu scîrbă de figura mea pălmuită, ca de fața unui laș. VLAHUȚĂ, O. A. 149. DLRLC
      • format_quote Cînd Radu a înțeles de ce e vorba, l-a prins o scîrbă nestăpînită de casa în care se afla și s-a hotărît cu orice preț să plece de acolo. VLAHUȚĂ, O. A. I 91. DLRLC
      • format_quote Văzînd în capul arăpoaicei ce nu mai văzuse de cînd o făcuse mă-sa, i se făcu scîrbă și îi veni să scuipe. ISPIRESCU, L. 398. DLRLC
  • 2. (numai) singular Ființă murdară, dezgustătoare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ne-au dat rușii ceva, un praf... de se toarnă pe baltă și mor scîrbele de țînțari. Și ouăle le mor. DUMITRIU, N. 236. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Om de nimic, netrebnic, mârșav. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Scîrbele din sobor au făcut iar panoramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 30. DLRLC
    • 2.2. Faptă urâtă, nedemnă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu! nu! copilă. De-așa scîrbă m-oi feri. Nu te dă de voie bună... Te voi cuceri! Dar să fur ce-mi este dreptul, să te fur că nu-mi ești dată, Nu! nu vreau! Această faptă pe-amîndoi ar fi o pată. DAVILA, V. V. 106. DLRLC
  • 3. (la) plural Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pirgu se aprinse de o mînie grozavă, de care, ca să se ușureze, icni pe nerăsuflate un potop de scîrbe. M. I. CARAGIALE, C. 24. DLRLC
  • 4. regional (numai) singular Amărăciune, dezolare, mâhnire, supărare, întristare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. DLRLC
    • format_quote La gîndul acesta, intra în rărunchii lui o scîrbă fără margini, în care i se topea toată vlaga și toată dorința să iasă la lumină, nepătat cum se știa. POPA, V. 80. DLRLC
    • format_quote Au rămas de-acum singur acasă, zdrobit de scîrbă, atît pentru pierderea păserii cît și pentru îndepărtarea băiețelului său. SBIERA, P. 72. DLRLC
    • 4.1. Grijă, necaz, nenorocire, năpastă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Griji multe ne-au bîntuit; una singură mai aspră am avut acum cu fiul nostru: am dovedit-o și pe aceea; astăzi am pus popas scîrbelor. SADOVEANU, Z. C. 164. DLRLC
      • format_quote De aceea m-am gîndit... să vă scap din toate scîrbele și să facem o dreptate mare. C. PETRESCU, Î. II 12. DLRLC
      • format_quote Tuturor le pare bine C-au venit scîrba la mine. SEVASTOS, C. 222. DLRLC
  • 5. învechit (numai) singular Dușmănie, furie, mânie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Balaban a primit poruncă... să dobîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele cărți, scrise leșilor într-un ceas de scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 103. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.