34 de definiții pentru sechestru

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SECHESTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvestru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

sechestru [At: RÂND. JUD. 277/21 / V: (îvp) cfe~, ~cve~, (înv) ~cue~, ~cuestrațiune[1] săcfe~, (reg) sefe~, segve~, safe~, săche~, săfe~, sicfe~, siche~, sife~, țacfe~, zăcrest, (îvr) secvestrum / S și: sequestru / Pl: ~re și ~ri / E: lat sequestrum, sequester, fr séquestre] 1 sn Încredințare a unui lucru litigios unei terțe persoane, care are obligația de a-l restitui, după soluționarea litigiului, celui în drept. 2 sn Măsură care dispune un sechestru (1) Si: (înv) opreliște, zebereală. 3 sn (Îs) ~ convențional Stabilirea sechestrului (1). 4 sn (Îs) ~ judiciar Stabilirea sechestrului (1) de către justiție. 5 sm (Șîs ~ judiciar) Persoană căreia îi sunt date spre păstrare lucrurile sechestrate până la rezolvarea litigiului. 6 sn (Șîs ~ penal, ~ penal asigurător, ~ asigurător) Măsură de asigurare, ordonată de justiție, care constă în indisponibilizarea (prin aplicare de sigiliu) a unui bun, pentru a se preveni înstrăinarea și sustragerea acestuia de la executare silită ori confiscare. 7 sn (Înv; spc) Poprire. 8 sn (Îlv) A(-i) pune (sau aplica) (cuiva) (un) ~ (sau, rar, ~re) (pe ceva) sau a pune sub ~ (ceva) A sechestra (1). 9 sm (Reg; în vechea organizație judecătorească; îf țacfestru) Portărel. 10 sn (Med) Țesut necrozat.

  1. Variantă greșit consemnată aici; este de fapt o variantă a cuvântului sechestrație LauraGellner

SECHESTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție sau de fisc în cazul de neplată a unei datorii, constând în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (până la vânzarea lor silită). ♦ (Jur.) Procedură care constă în încredințarea în mâinile unei terțe persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu, până la soluționarea litigiului. [Var.: (înv.) secvestru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție în cazuri de litigiu bănesc între două persoane, constînd în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrarea unei a treia persoane, pînă la rezolvarea litigiului. Și dacă-i pune sechestru și-l vinde la darabană? C. PETRESCU, C. V. 27. Cînd își dădu seama că este somația pentru sechestru mobilei și a efectelor, instinctiv își întinse mîna să rupă hîrtia. BART, E. 248. ♦ Procedură judecătorească constînd în încredințarea în mîinile unei terțe persoane a unui bun asupra căruia există un litigiu. – Variantă: secuestru (GHICA, A. 575) s. n.

SECHESTRU s.n. 1. Încredințarea (prin hotărîre judecătorească), unei a treia persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu. ♦ Măsură de asigurare ordonată de justiție sau luată de fisc, constînd în aplicare de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. [< fr. séquestre, lat. sequestrum].

SECHESTRU s. n. 1. măsură de asigurare ordonată de organele judiciare sau financiare, constând în aplicarea de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ măsură excepțională de administrare forțată sau de supraveghere adoptată de un stat beligerant față de un bun al inamicului în vederea conservării acestuia. ◊ reținere a unei nave de către un stat, cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. ◊ țesut necrozat. (< fr. séquestre, lat. sequestrum)

SECHESTRU ~e n. jur. Măsură oficială destinată să prevină înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale materiale până la achitarea unei datorii. [Sil. -ches-tru] /<lat. sequestrum, sequestrer, fr. séquestre

sechestru n. 1. starea unui lucru predat din ordinul justiției la o a treia persoană, până ce se va judeca cui aparține; 2. lucru sechestrat.

sechéstru n., pl. (lat. sequestrum). Poprire, punere de stăpînire asupra uneĭ averĭ pentru neplata datoriiĭ către stat saŭ pentru că la moartea cuĭva, nu s’a stabilit încă cine o va poseda: a pune sechestru pe mobilă, a pune mobila supt sechestru. – Pop. și secfestru și sefestru (rus. sekvéstr).

SECVESTRU s. n. v. sechestru.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sechestru s. n., art. sechestrul; pl. sechestre

sechestru s. n., art. sechestrul; pl. sechestre

sechestru s. n., art. sechestrul; pl. sechestre

sechestru, -stre (a pune sechestre) și -ștri (secheștri judiciari).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SECHESTRU s. (JUR.) 1. (pop.) zălog, (înv.) zebereală. (I-a pus ~ pe bunuri.) 2. poprire. (~ pe o sumă de bani.)

SECHESTRU s. (JUR.) 1. (pop.) zălog, (înv.) zebereală. (I-a pus ~ pe bunuri.) 2. poprire. (~ pe o sumă de bani.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sechestru (-re), s. n. – Sigilarea bunurilor debitorului, confiscare. – Mr. sucrestu. Fr. séquestre, în mr. din it. sequestro, cf. tc. sekuestro.Der. sechestra, vb. (a pune sechestru, a confisca), din fr. séquestrer.

Intrare: sechestru
sechestru1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sechestru
  • sechestrul
  • sechestru‑
plural
  • sechestre
  • sechestrele
genitiv-dativ singular
  • sechestru
  • sechestrului
plural
  • sechestre
  • sechestrelor
vocativ singular
plural
secvestru substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secvestru
  • secvestrul
  • secvestru‑
plural
  • secvestre
  • secvestrele
genitiv-dativ singular
  • secvestru
  • secvestrului
plural
  • secvestre
  • secvestrelor
vocativ singular
plural
secuestru substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secuestru
  • secuestrul
plural
  • secuestre
  • secuestrele
genitiv-dativ singular
  • secuestru
  • secuestrului
plural
  • secuestre
  • secuestrelor
vocativ singular
plural
sechestru2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: IVO-III
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sechestru
  • sechestrul
  • sechestru‑
plural
  • secheștri
  • secheștrii
genitiv-dativ singular
  • sechestru
  • sechestrului
plural
  • secheștri
  • secheștrilor
vocativ singular
plural
țacfestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
safestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zăcrest
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
săcfestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
săchestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
săfestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
secfestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
secvestrum
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sefestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
segvestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sicfestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sichestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sifestru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sechestru, sechestresubstantiv neutru

științe juridice
  • 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Și dacă-i pune sechestru și-l vinde la darabană? C. PETRESCU, C. V. 27. DLRLC
    • format_quote Cînd își dădu seama că este somația pentru sechestru mobilei și a efectelor, instinctiv își întinse mîna să rupă hîrtia. BART, E. 248. DLRLC
    • 1.1. Măsură excepțională de administrare forțată sau de supraveghere adoptată de un stat beligerant față de un bun al inamicului în vederea conservării acestuia. MDN '00
    • 1.2. Reținere a unei nave de către un stat, cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. MDN '00
  • 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. DEX '09 DLRLC DN
  • 3. Fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.