SEDUCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. ♦ (Jur.) Infracțiune constând în fapta unui bărbat care determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

seducție sf [At: NEGULICI / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr séduction, lat seductio, -onis] 1 Atragere prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, prin daruri etc. (determinând să greșească) Si: ademeneală, ademenire, ispitire, momire, (rar) momitură, seducere (1), (înv) aromire, celuire, înceluială, înceluire. 2 Inducere în eroare prin abuzare de buna-credință a cuiva Si: amăgeală, amăgire, înșelare, seducere (2). 3 (Spc) Abuzare de buna-credință a cuiva prin promisiuni pe care, cel care le face, nu intenționează să le respecte ulterior, fiind facute doar în scopul de a obține acceptarea de a avea raporturi sexuale Si: ademeneală, ademenire, înșelare, seducere (3). 4 (Jur) Infracțiune constând din fapta unui bărbat de a determina o minoră, prin promisiuni mincinoase de căsătorie, să aibă raporturi sexuale cu el Si: corupere, seducere (4). 5 Influență covârșitoare Si: ademeneală, ademenire, atracție, atragere, ispitire, îmbiat, îmbiere, seducere (5), tentație, (rar) îmbietură, tentare. 6 Impresie favorabilă puternică, stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, de entuziasm etc. Si: atracție, atragere, seducere (6), captivare, cucerire, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încântare, răpire, subjugare, vrăjire, (înv) răpitură. 7 (Lpl) Mijloc întrebuințat pentru a seduce (5) pe cineva Si: seducere (7). 8 (Lpl) Ansamblu de însușiri care seduc (2) pe cineva Si: farmec.

SEDUCȚIE, seducții, s. f. Faptul de a seduce; atracție deosebită exercitată asupra cuiva; captivare. ♦ Corupție. – Din fr. séduction, lat. seductio, -onis.

SEDUCȚIE, seducții, s. f. 1. Seducere, captivare. Putere de seducție. 2. Corupție. Îmi veți zice că se întrebuințează mijloace de seducție, că oamenii au trebuințe, că trebuie să trăiască; dar atunci afirmați singuri că alegătorii sînt corupți. BOLINTINEANU, O. 457.

SEDUCȚIE s.f. Seducere. ◊ (Jur.) Seducție de minore = infracțiune săvîrșită de un bărbat care, prin promisiuni de luare în căsătorie, determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el. [Gen. -iei, var. seducțiune s.f. / cf. fr. séduction, lat. seductio].

SEDUCȚIE s. f. seducere. ◊ (jur.) infracțiune săvârșită de un bărbat care, prin promisiuni de căsătorie, determină o minoră să aibă cu el raport sexual. (< fr. séduction, lat. seductio)

SEDUCȚIE ~i f. Faptul de a seduce; ademenire/ [G.-D. seducției; Sil. -ți-e] /<lat. seductio, ~onis, fr. séduction

seducțiune sf vz seducție

SEDUCȚIUNE s.f. v. seducție.

seducțiune f. 1. acțiunea de a seduce; 2. fig. atracțiune irezistibilă: seducțiunea elocvenței.

*seducțiúne f. (lat se-ductio, -ónis. V. de-, in-, pro- și re-ducțiune). Acțiunea de a seduce.

seducție (desp. -ți-e) s. f., art. seducția (desp. -ți-a), g.-d. art. seducției; pl. seducții, art. seducțiile (desp. -ți-i-)

seducție (-ți-e) s. f., art. seducția (-ți-a), g.-d. art. seducției; pl. seducții, art. seducțiile (-ți-i-)

seducție s. f. (sil. -ți-e), art. seducția (sil. -ți-a), g.-d. art. seducției; pl. seducții, art. seducțiile (sil. -ți-i-)

SEDUCȚIE s. 1. v. încântare. 2. v. tentație. 3. ademenire, amăgire, seducere. (~ unei fecioare.) 4. corupere, corupție, pervertire, seducere. (~ unei minore.)

SEDUCȚIE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, răpire, seducere, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. ademenire, atracție, ispită, seducere, tentație, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.) 3. ademenire, amăgire, seducere. (~ unei fecioare.) 4. corupere, corupție, pervertire, seducere. (~ unei minore.)