SEDUCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

seducere sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: seduce] 1-7 Seducție (1-7).

SEDUCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție. – V. seduce.

SEDUCERE, seduceri, s. f. Faptul de a seduce; seducție.

SEDUCERE s.f. Acțiunea de a seduce și rezultatul ei; seducție. [< seduce].

seducere s. f., g.-d. art. seducerii; pl. seduceri

seducere s. f., g.-d. art. seducerii; pl. seduceri

seducere s. f. ducere

SEDUCERE s. 1. v. încântare. 2. ademenire, atracție, ispită, seducție, tentație, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~ii.) 3. ademenire, amăgire, momire, seducție. (~ unei fecioare.) 4. corupere, corupție, pervertire, seducție. (~ unei minore.)

SEDUCERE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, răpire, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. ademenire, atracție, ispită, seducție, tentație, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.) 3. ademenire, amăgire, seducție. (~ unei fecioare.) 4. corupere, corupție, pervertire, seducție. (~ unei minore.)