28 de definiții pentru senin (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SENIN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărin, -ă adj.] – Lat. serenus.

SENIN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărin, -ă adj.] – Lat. serenus.

senin1, ~ă [At: VARLAAM, C. 30 / V: (îrg) săn~, sărin, serin / Pl: ~i, ~e a, (rar) ~uri sn / E: lat serenus, -a, -um] 1-2 sn, a (Cer) lipsit de nori Si: claritate, limpezime, seninătate (1), (înv) senineală (1), (îvr) senineață (1), seninime (1), (îrg) seninat1 (1), (înv) seninat2 (1), seninos (1). 3 sn Timp frumos Si: seninătate (2), (înv) senineală (2), (îrg) seninat1 (2), (îvr) senineață (2), seninime (2). 4 sn (Pex) Bolta cerească senină (2) Si: seninătate (3), (înv) senineală (3), (îrg) seninat1 (3), (îvr) senineață (3), seninime (3). 5-8 sn (Îlav; rar; îla) (Ca) din (bun) (sau, rar, chiar) ~ (Care se produce) pe neșteptate (sau fără motiv). 9 sn (Reg; îe) A face tun pă săn~ A nu face nimic. 10 sn (Rar) Lumină. 11 sn Zi. 12 sn (Rar) Strălucire (2). 13 sn (Înv) Paradis. 14 sn (Fig) Mulțumire sufletească Si: seninătate (4), (înv) senineală (4), (îvr) senineață (4), (îrg) seninime (4). 15 sn Expresie, fizionomie, privire etc. care arată seninătate (14) Si: seninătate (5), (înv) senineală (5), (îvr) senineață (5), (îrg) seninare1 (2), seninime (5). 16 a (D. zile, nopți, vreme, timp etc.) Cu cer senin1 (2). 17 a Lipsit de precipitații Si: frumos, (înv) seninos (2). 18 a Care strălucește Si: luminos, lucios, strălucitor, (înv) seninos (3). 19 a (Fig; d. oameni) Fără griji Si: liniștit, mulțumit, (reg) seninat2 (2), (înv) seninos (4). 20 a (D. figura oamenilor, d. expresia, privirea etc. lor sau d. manifestările lor) Care exprimă liniște Si: (înv) seninos (5), (reg) seninat2 (3). 21 a (Rar; d. privire) Pătrunzător. 22 a (Rar) Care exprimă sau sugerează o bună înțelegere a lucrurilor, claritate de idei etc. 23 a (Rar) Pur2. 24 a (Rar; d. sunete) Clar (9).

SENIN2, -Ă, senini, -e, adj. 1. (Despre cer) Fără nori; (despre timp) limpede, clar, curat, liniștit, calm. Cerul e senin și albastru; în depărtare, catargele își flutură în bătaia vîntului steagurile colorate. DUNĂREANU, CH. 84. Sirenele-ți cîntau în nopți senine Eternele legende-ale iubirii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 141. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină, Văile-n tăcere lină. ALECSANDRI, P. I 110. ♦ (Poetic) Luminos. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestări ale lor) Care exprimă mulțumire sufletească, care nu e tulburat de frămîntări; luminos, liniștit. Și-a luat căciula, a zvîrlit dăsaga pe umăr și a pornit-o senin spre casa lui. POPA, V. 100. De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte... cu pletele crețe și negre ca pana corbului; cu fruntea lată și senină. CREANGĂ, A. 85. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă; și-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cîntece mîndre și senine. EMINESCU, N. 6. – Variantă: serin, -ă (COȘBUC, P. II 138) adj.

SENIN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre cer, timp etc.) Care este fără nori; limpede. 2) fig. Care vădește liniște sufletească; calm; netulburat. Privire ~ă. /<lat. sarenus

senin a. 1. limpede, dulce și lin: cer senin, vreme senină; 2. fig. neturburat: suflet senin; 3. pașnic și fericit: zile senine. [Lat. SERENUS]. ║ n. 1. seninătate: seninul (cerurilor) insuflă sfială și mirare GR. AL.; 2. fig. fericire: nu e senin fără nori; din chiar senin, fără niciun cuvânt, cu totul pe neașteptate.

senín, -ă adj. (lat. sĕrênus, it. sp. sereno, pv. cat. seré, fr. serein). Fără nourĭ, limpede, clar: cer, aer, timp senin; zi, noapte senină. Fig. Neturburat, liniștit, fără grijĭ, vesel: om senin, fală senină. Fericit, vesel: zile senine. S. n., pl. urĭ. Seninătate (vorbind de cer). Din senin, fără nicĭ un motiv: s’a supărat din senin, chear din senin (și din chear senin, ceĭa ce e maĭ urît exprimat). – Și serin, sărin (Trans.). V. posomorit.

SĂRIN, -Ă adj. v. senin.

SĂRIN, -Ă adj. v. senin.

sănin, ~ă sn, a vz senin1 corectat(ă)

serin, sn, a vz senin1 corectat(ă)

SĂRIN, -Ă adj. v. senin2.

SERIN, -Ă adj. v. senin.

sărín V. senin.

serín V. senin.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

senin1 adj. m., pl. senini; f. seni, pl. senine

senin1 adj. m., pl. senini; f. senină, pl. senine

senin adj. m., pl. senini; f. sg. senină, pl. senine

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SENIN adj. v. lin, liniștit, netulburat, tihnit.

SENIN adj., s. v. calm.

SENIN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ul cerului.) 3. adj. frumos, însorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (înv.) seninos. (Nopți ~.) 6. adj. (livr. fig.) olimpian. (Un spirit ~.)

senin adj. v. LIN. LINIȘTIT. NETULBURAT. TIHNIT.

SENIN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, străveziu, (livr.) limpid, (Transllv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ cerului.) 3. adj. frumos, însorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~.) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (înv.) seninos. (Nopți ~.)

senin adj., s. v. CALM.

Senin ≠ înnorat, noros

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

senin (-nă), adj. – Limpede, clar. – Var. Trans. serin, sărin. Mr., megl. sirin. Lat. serēnus (Pușcariu 1579; REW 7843), cf. vegl. saran, prov., cat. serè, fr. serein. Asimilarea rinnin este recentă. – Der. seninare, s. f. (Trans., stîncă de piatră lustruită sau strălucitoare); seninătate (var. seninețe), s. f. (claritate), pe care Pușcariu 1580 îl reduce la lat. serēnitas; (în)senina, vb. (a se face senin).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sărin, adj. – v. sein („oaie sură”).

serin, -ă, serini, -e, adj. – (dial.) Senin (formă generală doar în satele din Maramureșul istoric). – Lat. serenus „senin, limpede, calm” (MDA); asimilarea rin > nin este recentă (DER).

sărin, adj. – v. sein.

Intrare: senin (adj.)
senin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • senin
  • seninul
  • seninu‑
  • seni
  • senina
plural
  • senini
  • seninii
  • senine
  • seninele
genitiv-dativ singular
  • senin
  • seninului
  • senine
  • seninei
plural
  • senini
  • seninilor
  • senine
  • seninelor
vocativ singular
plural
sărin adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sărin
  • sărinul
  • sărinu‑
  • sări
  • sărina
plural
  • sărini
  • sărinii
  • sărine
  • sărinele
genitiv-dativ singular
  • sărin
  • sărinului
  • sărine
  • sărinei
plural
  • sărini
  • sărinilor
  • sărine
  • sărinelor
vocativ singular
plural
serin adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • serin
  • serinul
  • seri
  • serina
plural
  • serini
  • serinii
  • serine
  • serinele
genitiv-dativ singular
  • serin
  • serinului
  • serine
  • serinei
plural
  • serini
  • serinilor
  • serine
  • serinelor
vocativ singular
plural
sănin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

senin, seniadjectiv

  • 1. (Despre cer) Fără nori. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cerul e senin și albastru; în depărtare, catargele își flutură în bătaia vîntului steagurile colorate. DUNĂREANU, CH. 84. DLRLC
    • format_quote Sirenele-ți cîntau în nopți senine Eternele legende-ale iubirii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 141. DLRLC
    • format_quote Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină, Văile-n tăcere lină. ALECSANDRI, P. I 110. DLRLC
    • 1.1. Luminos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: luminos
      • format_quote Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. DLRLC
  • 2. figurat (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și-a luat căciula, a zvîrlit dăsaga pe umăr și a pornit-o senin spre casa lui. POPA, V. 100. DLRLC
    • format_quote De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte... cu pletele crețe și negre ca pana corbului; cu fruntea lată și senină. CREANGĂ, A. 85. DLRLC
    • format_quote O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă; și-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cîntece mîndre și senine. EMINESCU, N. 6. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.