18 definiții pentru sfadă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFADĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: sva s. f.] – Din sl. sŭvada.

sfa sf [At: PSALT. HUR. 68v/4 / V: (înv) sva~ (Pl: svade), (îvr) ~a (Pl: sfare) / Pl: sfezi și (înv) ~de, sfăzi / G-D: sfezii și (rar) ~dei / E: slv съвада, свада] (Pop) 1 Ceartă (1). 2 (Pex) Bătaie (1). 3 (Pex) Luptă (armată) Si: (înv) sfară2 (3). 4 (Îlv) A se lua la (sau, pop, a avea, a face, înv a se pune, a fi în) ~ (cu cineva) A se certa (2). 5 (Îvr; îe) A face ~ între ... A învrăjbi. 6-7 (Înv) Dușmănie (1-2). 8 (Înv) Viclenie.

SFADĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: sva s. f.] – Din sl. svada.

SFADĂ, sfezi, s. f. 1. Ceartă. Mai bine orice sărăcie decît necontenită zarvă și sfadă și inimă grea. REBREANU, R. I 150. După multă sfadă și ciorovăială, fiecare cap de familie cu copiii lui își găsise vatra. ANGHEL-IOSIF, C. L. 55. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta»,«a se lua») Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Acum toți v-ați strîns grămadă, Ca cum ați căuta sfadă. TEODORESCU, P. P. 170. ◊ Fig. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. TOPÎRCEANU, P. 224. În cîteva minute porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, CH. 71. Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. EMINESCU, O. I 45. 2. Conflict, neînțelegere, divergență (de opinii sau de interese); zîzanie. De ce bagi tu sfadă între noi, Ioanie? DUMITRIU, N. 202. – Variantă: sva (ODOBESCU, S. III 67) s. f.

SFADĂ sfezi f. 1) Schimb de vorbe răstite, adesea ofensatoare (între două sau mai multe persoane); ceartă. ◊ A se lua la ~ a începe a se certa. 2) Schimb de păreri contradictorii; controversă. [G.-D. sfezii] /<sl. suvada, svada

sfadă f. Mold. ceartă: o gură deschisă pentru sfadă EM. [Și svadă = slav. SŬVADA].

sfádă f., pl. sfezĭ și (vechĭ) sfade, sfăzĭ (vsl. sŭvada, svada, sfadă). Est. Rar vest Ceartă. Ps. S. 40, 10. Sedițiune.

SVA s. f. v. sfadă.

svadă f V. sfadă: a valurilor svadă EM.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfa (pop.) s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi

sfa (pop.) s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi

sfa s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFA s. v. animozitate, ceartă, conflict, controversă, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vorbă, vrajbă, vrăjmășie, zarvă, zâzanie.

sfa s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. CONTROVERSĂ. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. DUȘMĂNIE. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VORBĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZARVĂ. ZÎZANIE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sfadă (-fezi), s. f. – Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv. svadă. Sl. svada (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt.Der. sfădi, vb. refl. (a se certa, a se dojeni, a se hărțui), din sl. sŭvaditi sę; sfădălie, s. f. (ceartă); sfădalnic (var. sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu bătăuș.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sfadă, s.f. – Ceartă, gâlceagă, conflict: „La cealaltă casă, soții se băteau întruna și întruna o țineau în certuri și în sfadă” (Bilțiu, 1999: 360). – Din vsl. sǔvada, svada „ceartă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: sfadă
substantiv feminin (F67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfa
  • sfada
plural
  • sfezi
  • sfezile
genitiv-dativ singular
  • sfezi
  • sfezii
plural
  • sfezi
  • sfezilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sva
  • svada
plural
  • svezi
  • svezile
genitiv-dativ singular
  • svezi
  • svezii
plural
  • svezi
  • svezilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfa, sfezisubstantiv feminin

  • 1. popular Ceartă, gâlceavă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mai bine orice sărăcie decît necontenită zarvă și sfadă și inimă grea. REBREANU, R. I 150. DLRLC
    • format_quote După multă sfadă și ciorovăială, fiecare cap de familie cu copiii lui își găsise vatra. ANGHEL-IOSIF, C. L. 55. DLRLC
    • format_quote Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. DLRLC
    • format_quote Acum toți v-ați strîns grămadă, Ca cum ați căuta sfadă. TEODORESCU, P. P. 170. DLRLC
    • format_quote figurat În cîteva minute porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, CH. 71. DLRLC
    • format_quote figurat Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. EMINESCU, O. I 45. DLRLC
    • chat_bubble A se lua la sfadă = a începe a se certa. NODEX
      • format_quote Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. DLRLC
      • format_quote figurat Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. TOPÎRCEANU, P. 224. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.