SFINȚIT², -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți¹.

sfințit³, ~ă a [At: CORESI, EV. 199 / V: (înv) svi~ / Pl: ~iți, ~e / E: sfinți¹] 1 (D. oameni) Care a fost trecut în rândul sfinților (10) Si: sanctificat, canonizat, (liv) sacrat¹. 2 (Pex) Asupra căruia s-a revărsat harul divin Si: binecuvântat, blagoslovit. 3-4 (Rar; d. oameni) Hirotonisit (1-2). 5 (Bis) Venerat. 6 (Mai ales d. obiecte) Care a primit harul divin (prin ritualuri religioase). 7 (Fam; gmț; îe) A fi ~ A fi beat.

SFINȚIT², -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost invocat harul divin pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți¹.

SFINȚIT², -Ă, sfințiți, -te, adj. 1. Care a căpătat un caracter sacru, din care s-au gonit duhurile rele prin faptul că s-au rostit anumite rugăciuni pentru a atrage harul divin. Apă sfințită. 2. (Uneori precedat de «prea» sau de «înalt prea») Titlu de onoare dat clericilor. Înalt preasfințitul părinte.

sfințit n. asfințit: soarele acum era spre sfințit BĂLC. ║ a. consacrat; sfințita pâine.

svințit, ~ă a vz sfințit²

Nicodim cel sfințit de la Tismana (†1406), sfânt cuvios, român de origine, n. în sudul Dunării, monah și apoi egumen al m-rii Hilander de la Athos. Trecând în Țara Românească, a întemeiat m-rile Vodița (1372) și Tismana (1374-1385), fiind organizatorul vieții monahale din țara noastră. A copiat și a decorat cu miniaturi un Tetraevanghel, azi în muzeul de artă din București. Este înmormântat la Tismana. Bis. îl sărbătorește la 26 decembrie.

SFINȚIT adj. (BIS.) 1. canonizat, (livr.) sacrat, sanctificat. (Mucenic ~.) 2. târnosit. (Biserică ~.)

SFINȚIT adj. amețit, băut, beat, cherchelit, hirotonisit, hirotonit, îmbătat, turmentat.

SFINȚIT adj. (BIS.) 1. canonizat, (livr.) sacrat, sanctificat. (Mucenic ~.) 2. tîrnosit. (Biserică ~.)

sfințit adj. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. HIROTONISIT. HIROTONIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.