SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv).

simț sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: sinț / Pl: ~uri / E: pvb simți] 1 Facultate a ființelor de a percepe impresii din lumea exterioară prin organele senzoriale specifice Si: (rar) sens (29), simțire (1). 2 Sistem receptor unitar, corespunzător unei anumite categorii de stimuli din lumea exterioară sau din interiorul organismului Vz sensibilitate. 3 (Îs) Organe de ~ Organe periferice ale percepției senzoriale. 4 (Lpl) Însușirea de a fi senzual. 5 (Spc) Înclinație spre plăcerile trupești Si: erotism (2), senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv) simțualism, simțualitate. 6 Capacitate înnăscută a cuiva de a sesiza, înțelege și evalua rapid și corect un fenomen, o situație etc. Si: simțământ (2), simțire (21), (rar) sens. 7 Aptitudine a cuiva pentru (a face) ceva. 8 (Îs) ~ moral Facultatea de a deosebi binele de rău. 9 (Îs) ~ practic Îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. 10 (Îs) ~ de răspundere Conștiinciozitate în împlinirea sarcinilor primite sau asumate. 11 (Rar; îs) ~ comun Bun-simț. 12 (Rar) Sens (1). 13 (Rar) Sentiment (1). 14 (Rar) Pasiune. 15 (Îvr) Poftă (1). 16 (Îvr) Capriciu (1).

SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcțiune a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simți (derivat regresiv).

SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a omului și a animalului de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul organelor senzoriale specifice; simțire. La o cîrmire a vieții, simțurile, unul cîte unul, încep să se întunece. DELAVRANCEA, a. 79. ♦ Delectare a simțurilor; gust (II 4). Elescu îi înșiră numele acelor obiecte destinate a satisface simțurile iubitei sale. BOLINTINEANU, O. 462. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitațe. [Lara] vrea Nimic să nu-și refuze din tot ce simțul cere. MACEDONSKI, O. I 261. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. [Caragiale] avea în grad înalt simțul limbii și al posibilităților ei. IBRĂILEANU, S. 61. Cetățeanul turmentat, persoană simbolică, după cum am zis, prin ignoranța lui, prin lipsa de simț politic. GHEREA, ST. CR. I 346. Oricît de neplăcut să fi fost spectacolul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influență salutară asupra eroului nostru. EMINESCU, N. 35. ◊ (Franțuzism învechit) Simț comun = bun-simț. Nu-mi pasă de critica domnului acelui. – Și pentru ce nu-ți pasă? – Pentru că n-are simțul comun. NEGRUZZI, S. I 259. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemînare în a rezolva diferite chestiuni. ◊ Expr. A avea simțul răspunderii (sau simț de răspundere) v. răspundere.

SIMȚ ~uri n. 1) Însușire a organismului viu de a recepționa și de a prelucra excitanți externi sau interni sub formă de senzații conștiente. ◊ Organe de ~ organe care recepționează excitațiile din mediul exterior și interior. 2) Capacitate de a înțelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilității. ~ul măsurii. ~ul umorului. ◊ ~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simți

simț n. 1. facultatea prin care ființele însuflețite primesc impresiunea obiectelor exterioare: omul are cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul; simț intern, conștiința psihologică; simț moral, conștiința binelui și a răului; 2. facultatea de a simți, vorbind de lucruri morale: simțul frumosului; 3. facultatea de a înțelege, de a judeca: simțul picturei; bunul simț, dreaptă judecată, mintea sănătoasă; 4. plăcere josnică, poftă neînfrânată: beția simțurilor.

1) simț n., pl. urĭ (d. a simți, după lat. sensus. V. sens). Facultatea pin care omu și animalele primesc impresiunea obĭectelor de afară: îs cincĭ simțurĭ (văzu, auzu, mirosu, pipăitu și gustu). Facultatea de a aprecia, de a face deosebire: simțu intern (conștiința sufletească), simțu moral (deosebirea bineluĭ de răŭ), bunu simț (dreapta judecată, calitatea de a pricepe fără să te fi învățat școala), simțu comun (inteligența saŭ priceperea obișnuită a oamenilor). Pricepere, Înțelegere: a avea simțu frumusețiĭ, al picturiĭ, al conduceriĭ trupelor. Pl. Plăcerĭ fizice, sensualitate, pasiune: om dominat de simțurĭ.

sinț sn vz simț

sinț V. simț.

simț s. n., pl. simțuri

simț s. n., pl. simțuri

simț s. n., pl. simțuri

SIMȚ s. v. accepție, conținut, însemnare, înțeles, pasiune, semnificație, sens, sentiment, simțire, valoare.

SIMȚ s. 1. (rar) sens, (înv.) simțire. (~ul văzului, al auzului.) 2. (la pl.) erotism, senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv.) simțualism, simțualitate. (O viață dominată de ~uri.) 3. instinct. (~ de conservare.) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, înclinație. (Are un profund ~ pentru nuanțe.)

SIMȚ s. 1. (FIZIOL.) (rar) sens, (înv.) simțire. (~ văzului, auzului.) 2. (la pl.) erotism, senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv.) simțualism, simțualitate. (O viață dominată de ~.) 3. instinct. (~ de conservare.) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, înclinație. (Are un profund ~ pentru nuanțe.)

simț s. v. ACCEPȚIE. CONȚINUT. ÎNSEMNARE. ÎNȚELES. PASIUNE. SEMNIFICAȚIE. SENS. SENTIMENT. SIMȚIRE. VALOARE.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.