SINTONIE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie.

sintonie sf [At: LTR² / Pl: ~ii / E: fr syntonie] (Fiz) Egalitate a frecvențelor de oscilație ale mai multor sisteme fizice oscilante Si: acord.

SINTONIE, sintonii, s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie.

SINTONIE s.f. 1. (Fiz.) Stare a două sisteme care oscilează cu aceeași frecvență. 2. Caracteristică temperamentală constînd în ușurința de acomodare afectivă cu mediul ambiant. [Gen. -iei. / < fr. syntonie, cf. gr. syn – cu, tonos – tensiune].

SINTONIE s. f. 1. acord (5). 2. caracteristică temperamentală în ușurința de acomodare afectivă cu mediul ambiant. (< fr. syntonie)

sintonie s. f. (fig.) Înțelegere ◊ „Am făcut turul lumii împreună. Sintonie totală.” D. 146/95 p. 15 (din fr. syntonie; DN, DEX – alt sens, DN3)

!sintonie s. f., art. sintonia, g.-d. art. sintoniei; pl. sintonii, art. sintoniile (desp. -ni-i-)

sintonie s. f., art. sintonia, g.-d. sintonii, art. sintoniei

sintonie s. f., art. sintonia, g.-d. art. sintoniei; pl. sintonii

SINTONIE s. v. acord.

SINTONIE s. (FIZ.) acord.