17 definiții pentru spaimă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPAIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă; nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

spaimă sf [At: CORESI, EV. 140 / Pl: ~me, (îrg) spăimi, (reg) spăimuri / E: ns cf spăimânta] 1 Stare de foarte mare neliniște și de teamă puternică, pe care o are cineva în fața unei primejdii Si: cutremur (4), groază (1), încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, oroare, teroare, (îvp) oțărâre, (îrg) scârbă1, (înv) spăimântare, spăimântătură (1), (îvr) spăimânt, (reg) crâncenare, pătitură. 2 Emoție foarte puternică produsă de ceva neprevăzut. 3 (Pex) Manifestare exterioară a spaimei (1-2). 4 (Îla) De ~ Care produce spaimă (1-2) Si: crâncen (8), cumplit2 (7), cutremurător (1), groaznic (1), grozav (1), înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, oribil, strașnic, teribil, (îvp) spăimântător, (pop) spăimos, (înv) spăimântos. 5 (Îal) Care produce uimire Si: extraordinar (5), fenomenal (5), formidabil, grozav (6), teribil, uimitor, uluitor. 6 (Îe) A băga (ori a da) ~ în cineva, a(-l) băga pe cineva (ori pe toți) în ~me, a vârî pe cineva în toate ~mele, a-i trage (sau da) cuiva (o ori vreo) ~ (bună) A face să fie cuprins de spaimă (1) Si: a cutremura (5), a încrâncena, a înfiora, a înfricoșa, a îngrozi, a înspăimânta, a tremura, a zgudui, (îvp) a spăimânta, (îrg) a spăima, (înv) a oțărî, (reg) a încreți. 7 (Îe) A-și face singur ~, a intra (ori a da) ~ în cineva, a-l trece pe cineva toate ~mele, (înv) a(-i) lua ~ma (cuiva) A fi cuprins de spaimă Si: a se cutremura (6), a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a se tremura, a se zgudui, (îvp) a se spăimânta, (îrg) a se spăima, (înv) a se oțărî, (reg) a se încreți. 8 (Înv; îe) A se face (mare) ~ A (se) produce panică. 9 (Înv; îae) A (se) da alarma. 10 (Îe) A trăi cu ~ma în sân A fi continuu stăpânit de o mare frică. 11 (Îe) A trage o ~ A trece printr-o sperietură puternică. 12 (Asr) Teamă. 13 (Îvr) Chin (1). 14 (Pop) Frică bolnăvicioasă Si: (pop) speriat1 (6), sperietură (7), (reg) înspăimântătură, spăimântătură (2), spăimat1. 15 (Pop) Nevroză. 16 (De obicei urmat de determinări în genitiv) Ființă, lucru, împrejurare, fenomen etc. care produce spaimă Si: (rar) spăimâie. 17 (Înv; spc) Știre care produce panică. 18 (Mtp; lpl) Ființe imaginare care pricinuiesc omului boli, nenorociri etc. 19 (Orn; reg; șîc ~ nopții) Lipitoare (Caprimulgus europaeus). 20 (Orn; reg; îc) ~ma-țiganului Huhurez (Asio otus). 21 (Orn; reg; îc) ~ma-ulilor Berbecel (Lanius collurio). 22 (Bot; reg; îc) ~ma-iepurelui Săricică (Salsola soda).

SPAIMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă, nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec.

SPAIMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă, provocată de un lucru neprevăzut și primejdios. V. frică, groază. Balaurul... plesnea din coadă, de te luau fiori de spaimă. ISPIRESCU, L. 200. Cătră sară, ajungînd moșneagul și cu purcelul acasă, pe babă o și apucă un tremur de spaimă și începe a se văicăra. CREANGĂ, P. 84. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 147. Sărmana!... era leșinată de spaimă. ALECSANDRI, T. I 423. ◊ (Poetic) Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vîntul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz. EMINESCU, O. I 94. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. Bădie Gheorghe, am avut o vedenie de spaimă. SADOVEANU, P. M. 126. Îndată purcese ca un duh de spaimă îmboldit de fierbințeala frigurilor. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A intrat spaima în cineva, se spune cînd cineva e tot cu frică, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). Cînd intră spaima în oi, degeaba toată munca. ISPIRESCU, L. 397. A trăi cu spaima în sîn = a fi neliniștit, stăpînit de frică. Vorbi întîi cu logofătul Bumbu, care mărturisi că trăiește cu spaima-n sîn. REBREANU, R. II 11. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură grozavă. A da spaima în cineva sau (mai rar) a da spaimă cuiva = a speria pe cineva, a înfricoșa. Într-o întindere dreaptă și goală, orice arătare neobișnuită dă spaimă acestor paseri sfioase. SADOVEANU, O. L. 29. Dă spaima-n vrăbii, latră-n vînt. Își face mendrele; eu cînt Și codrul lin răsună. IOSIF, PATR. 16. A lua spaima cuiva = a se teme de cineva, a fi îngrozit, terorizat de cineva. A-și face spaimă = a se speria, a se îngrozi. Jugani spaimă că-și făcea. TEODORESCU, P. P. 689. 2. Fig. Ființă sau lucru care înspăimîntă. Omul acesta e spaimă. SADOVEANU, O. I 437. Genarul încălecă și zbură ca spaima cea bătrînă în urma fugiților. EMINESCU, L. P. 180 ◊ (Urmat de determinări în genitiv) Fura statul și era spaima oamenilor cînd venea cu toboșarul după el, pentru bir. PAS, Z. I 153. Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. 3. (Popular) Frică bolnăvicioasă, stare patologică de frică; nevroză. Nu e bine... să apună soarele pe hainele copilului, că apoi capătă spaimă. MARIAN, NA. 333.

SPAIMĂ ~e f. 1) Stare de teamă violentă (cauzată de o primejdie sau de ceva neprevăzut și amenințător); frică mare. A fi cuprins de ~. ◊ A băga ~a în cineva a face ca cineva să se teamă foarte tare. A da ~a în cineva a fi cuprins de frică mare. A trage o ~ a trece printr-o frică mare. A muri de ~ a se teme foarte tare. 2) fig. Ceea ce provoacă teamă. [G.-D. spaimei] /<lat. expavimen

spaimă f. frică mare și neașteptata. [Lat. *EXPAVIMEN (din EXPAVERE, a se speria)].

spáĭmă f., pl. e (lat. *ex-pávimen, d. ex-pavére, a se spăĭmînta. Forma *expavimen, dată de Tkt., ar veni d. pavire, a bătături. V. pămînt). Groază, teroare, panică. A-țĭ face spaĭmă, a te spăimînta: calu șĭ-a făcut spaĭmă și a răsturnat docaru. Fig. Iron. Acest om e spaĭma pivnițelor, e mare bețiv. În Cod. Vor. spáemă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

spaimă s. f., g.-d. art. spaimei; pl. spaime

spaimă s. f., g.-d. art. spaimei; pl. spaime

spaimă s. f., g.-d. art. spaimei; pl. spaime

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SPAIMĂ s. v. lipitoare, nevropatie, nevroză, păpăludă, psihonevroză, sperietură.

SPAIMĂ s. groază, încrîncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, inspăimîntare, oroare, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (Simte o ~ teribilă.)

spaimă s. v. LIPITOARE. NEVROPATIE. NEVROZĂ. PĂPĂLUDĂ. PSIHONEVROZĂ. SPERIETURĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spaimă (-me), s. f. – Teamă, frică, groază. Origine incertă. Se consideră drept. der. de la un lat. *expavῑmen, din expavĕre (Cipariu, Gram., 87; Pușcariu 1611; Tiktin) care corespunde semantic, dar reprezintă dificultăți formale. Der. din lat. (gr.) spasma (Candrea) pare mai îndoielnică. – Der. (în)spăima, vb. (a înfricoșa, a îngrozi); spăimit, adj. (înnebunit, zăpăcit); spăimos, adj. (fricos, sperios). Cf. spăimînta. – Din rom. provine săs. spîimê.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

de spaimă / speriat expr. uimitor, uluitor.

Intrare: spaimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spaimă
  • spaima
plural
  • spaime
  • spaimele
genitiv-dativ singular
  • spaime
  • spaimei
plural
  • spaime
  • spaimelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

spaimă, spaimesubstantiv feminin

  • 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Balaurul... plesnea din coadă, de te luau fiori de spaimă. ISPIRESCU, L. 200. DLRLC
    • format_quote Cătră sară, ajungînd moșneagul și cu purcelul acasă, pe babă o și apucă un tremur de spaimă și începe a se văicăra. CREANGĂ, P. 84. DLRLC
    • format_quote Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 147. DLRLC
    • format_quote Sărmana!... era leșinată de spaimă. ALECSANDRI, T. I 423. DLRLC
    • format_quote poetic Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vîntul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz. EMINESCU, O. I 94. DLRLC
    • 1.1. popular Frică bolnăvicioasă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nu e bine... să apună soarele pe hainele copilului, că apoi capătă spaimă. MARIAN, NA. 333. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De spaimă = extraordinar, neobișnuit, înfiorător, îngrozitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Bădie Gheorghe, am avut o vedenie de spaimă. SADOVEANU, P. M. 126. DLRLC
      • format_quote Îndată purcese ca un duh de spaimă îmboldit de fierbințeala frigurilor. NEGRUZZI, S. I 66. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A băga (sau a da) spaima (în cineva) (sau, mai rar, a da spaimă cuiva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Într-o întindere dreaptă și goală, orice arătare neobișnuită dă spaimă acestor paseri sfioase. SADOVEANU, O. L. 29. DLRLC
      • format_quote Dă spaima-n vrăbii, latră-n vînt. Își face mendrele; eu cînt Și codrul lin răsună. IOSIF, PATR. 16. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cînd intră spaima în oi, degeaba toată munca. ISPIRESCU, L. 397. DLRLC
    • chat_bubble A trăi cu spaima-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Vorbi întîi cu logofătul Bumbu, care mărturisi că trăiește cu spaima-n sîn. REBREANU, R. II 11. DLRLC
    • chat_bubble A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A lua spaima cuiva = a se teme de cineva, a fi îngrozit, terorizat de cineva. DLRLC
      sinonime: teme
    • chat_bubble A-și face spaimă = a se speria, a se îngrozi. DLRLC
      • format_quote Jugani spaimă că-și făcea. TEODORESCU, P. P. 689. DLRLC
  • 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Omul acesta e spaimă. SADOVEANU, O. I 437. DLRLC
    • format_quote Genarul încălecă și zbură ca spaima cea bătrînă în urma fugiților. EMINESCU, L. P. 180. DLRLC
    • format_quote Fura statul și era spaima oamenilor cînd venea cu toboșarul după el, pentru bir. PAS, Z. I 153. DLRLC
    • format_quote Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.