spinare sf [At: PSALT. HUR. 13^v/14 / Pl: ~nări / E: ml spinalis] 1 (Îvp; lpl cu valoare de singular) Spate (1). 2 (Îlav; de obicei construit cu verbe ca „a lua”, „a purta”, „a căra” etc., indică modul de purtare a poverilor) În (sau la) ~, cu ~ea, d(e)~a(n) În spate (8). 3-4 (Îlav; îlpp; de obicei construit cu verbe ca „a cădea”, „a lăsa”) În ~(a cuiva) În obligativitate (a cuiva). 5-6 (Înv; îal) În atenție (a cuiva). 7-8 (Îal; în construcție cu verbe ca „a arunca”, „a pune”) În responsabilitate (a cuiva). 9 (Îlpp; de obicei construit cu verbe ca „a trăi”, „a aduna”) Pe (sau, rar, din, înv, de pe ) ~ea cuiva Cu mijloace bănești provenite de la... Si: pe cheltuiala cuiva, pe seama cuiva, pe socoteala cuiva, (înv) în spetele cuiva. 10-11 (Îlpp; construit cu verbul „a fi”) În (de)favoarea cuiva. 12 (Îal) Pe seama cuiva. 13 (Înv; îe) A avea pe cineva la ~ A avea sprijin foarte puternic. 14 (Fam; îe) A(-i) sta în ~(a) (cuiva), a avea (sau a purta) pe cineva în ~ A deranja pe cineva cu prezența. 15 (Pop; îe) A duce (sau a purta) pe cineva în ~ A întreține pe cineva. 16 (Pfm; îe) A(-i) duce (cuiva) ceva în ~ A munci foarte mult (pentru cineva) făcând totul singur. 17 (Fam; îe) A-și îndoi ~ea A nu avea personalitate. 18 (Fam; îae) A fi sevil. 19 (Fam; îae) A fi laș. 20 (Pfm; îe) A(-și) lua picioarele (tălpile, călcâiele, sau, reg, drumul) la ~A porni la drum. 21 (Pfm; îe) A(-și) pune coada pe (sau la) ~ A pleca pe neașteptate. 22 (Pfm; îae) A lăsa ceva neterminat. 23 (Pfm; îe) A pune ~ea A pune umărul. 24 (Reg; îe) A face (cuiva) ~ea tobă A bate (pe cineva). 25 (Înv; îe) A da ~A întoarce spatele. 26 (Pfm; îe) A fi cu (sau a avea) casa în ~ ca melcul A nu avea domiciliu stabil. 27 (Pfm; îae) A se muta mereu. 28-29 Spate (43-44). 30 (Bot; îc) ~ea-lupului Ferigă (Athyrium fiix-femina). 31 (Bot; reg; îac) Ruginiță (Asplenium ruta muraria). 32 (Trs; spc) Greabăn (1). 33 (Spc) Bucată de carne din regiunea coloanei vertebrale a unor animale folosită ca aliment. 34 (Prc) Mușchi². 35 (Adesea urmat de determinări care indică numele animalului) Porțiune din blana unui animal corespunzătoare spinării (28). 36 Spate (40). 37 (Îrg) Parte din afară a mâinii, a piciorului sau a degetului Si: dos. 38-39 (Înv) Spate (51-52). 40 (Reg; udp „de”) Sarcină (4). 41 (Reg) Semn făcut (cu vopsea) pe spatele oii, cu scopul de a fi recunoscută de posesor. 42 (Pan; adesea urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Partea cea mai înaltă. alungită, a unui munte, deal etc. Si: coamă (12), creastă (29), creștet (14), culme (1), muchie, sprânceană (11), (pop) culmiș. 43 (Îrg) Dâmb pe mijlocul arăturii. 44 Parte superioară a brazdei într-o arătură. 45 Ridicătură a apei unui râu cu debit mare. 46 Creastă a unui val de apă. 47 Parte superioară a unei construcții, a unui acoperiș etc. 48 (Pex) Partea de deasupra a unui obiect. 49 Parte de la baza florii unui caracter tipografic. 50 (Rar) Cotor de carte. 51 (Pop) Parte exterioară și rotunjită a scoabei. 52 (Reg) Muchie. 53 (Reg) Lăcașul pilugilor de la piuă.

SPINARE, spinări, s. f. 1. Parte a corpului oamenilor (sau al animalelor) de-a lungul coloanei vertebrale (de la umeri pînă la șale); spate. Peste spinările umede și aburinde ale cailor se vedea lacul alb de ceață cu margini nedeslușite. DUMITRIU, N. 146. Mihu, cu spinarea aplecată, își frămînta obrajii zbîrciți. SADOVEANU, O. VII 160. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă, lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R. DR. 59. Închise cartea, suflă în lumînare și-și vîrî capul în învălitoare. Spinarea-i era înghețată. VLAHUȚĂ, O. A. I 100. ◊ Fig. Flăcările... țîșneau din turla pătrată și din spinarea de jeratic a bisericii. CAMIL PETRESCU, O. II 228. Știa scrie cît îi trebuia pentru a-și zugrăvi iscălitura cu niște litere ca talpa gîștii, aruncate unele în spinarea altora. GANE, N. II 4. ◊ Șira spinării = coloana vertebrală. Pe șira spinării prezidentului curgeau încet stropi grași de sudoare. VORNIC, P. 166. Se îndreptă de șira spinării într-o mișcare de ultim efort. SAHIA, N. 102. Crucea spinării v. cruce (I 6). Măduva spinării v. măduvă. ◊ Loc. adv. (Arătînd felul de a purta poverile) În (sau pe) spinare, de-a spinare (sau spinarea) sau cu spinarea = în spate. Aduc cu spinarea mere, nuci, smintină și lapte. BOGZA, Ț. 27. Nu putu scoate un cuvînt și o porni, obosit deodată, către casă, cu coșurile goale în spinare. ARGHEZI, P. T. 119. Lucindu-i oțelele pe spinare, ieși poftindu-le bună seara. AGÎRBICEANU, S. P. 24. Moșneagul ziua întreagă alerga în port cu coșul de-a spinare, vînzînd covrigi. DUNĂREANU, N. 16. Ei îl legară cot la cot, apoi îl așezară de-a spinarea pe șeaua calului. GANE, N. II 67. Mama v-aduce vouă... Drob de sare În spinare. CREANGĂ, P. 20. (Fig.) Să tot zbor neobosit, Pe spinarea vîntului, În giurul pămîntului. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Expr. A-l mînca (pe cineva) spinarea v. mînca (3). A-și lua picioarele la spinare v. lua (I 1). A cădea în spinarea cuiva = a cădea în sarcina sau în grija cuiva, a-i reveni cuiva. Noroc că toată grija căruțelor și a mărfii cădea acum în spinarea slugilor și a calfelor care mînau, că de jupîni era slabă nădejde. GALACTION, O. I 266. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a da vina pe altcineva (de obicei nevinovat). Dascălul o mîlcise de tot, iară femeia îndrugă și ea cîteva vorbe, aruncînd toată vina în spinarea dascălului. ISPIRESCU, L. 277. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. ♦ (Rar) Cantitate din ceva, cît poate fi cărat o dată în spate. Își pusese-n gînd să pregătească un doctorat greu, pentru care în adevăr îi trebuia o spinare de cărți. MIRONESCU, S. A. 131. 2. Partea unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. A cusut două petice mari pe cămașa tatei. Mai are de cusut cîteva. Îi trebuie un petic mare s-o cîrpească în spinare, acolo unde bate mai aprins soarele. STANCU, D. 106. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stînci, culme prelungită; creastă, coamă. Tabăra, așezată pe spinarea unui deal, își întindea pînă în marginea satului de pe coastă corturile și carele de război. SADOVEANU, O. VII 24. La miazănoapte munții Călimanului își rotunjesc spinările goale, fumurii, pe bolta albastră a cerului. VLAHUȚĂ, O. A. II 157. ♦ Creasta unui val de apă. Luntrea se suia pe suișuri de apă, plutea pe spinări de valuri, se povîrnea și cădea în găvane adînci, înconjurate de jur împrejur de valuri. SANDU-ALDEA, U. P. 198.

SPINARE ~ări f. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spate. Măduva ~ării. Șira ~ării. ◊ În (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) în spate. A cădea în ~area cuiva a reveni în sarcina cuiva. A arunca ceva în ~area cuiva a da vina pe o persoană (nevinovată). A trăi pe ~area cuiva a trăi pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte; creastă; coamă; pisc; vârf; culme; creștet. [G.-D. spinării] /<lat. spinalis

spinare f. 1. coloana vertebrală; 2. spatele dela gât până la șale: îi sare în spinare. [Lat. (PARS) SPINALIS].

spinare f., pl. ărĭ (lat. spinalis, spinal. Cp. cu brățare). Șiru vertebrelor, coloana vertebrală: hamalu cară saciĭ cu spinarea saŭ în spinare. Partea superioară (a unuĭ munte, unuĭ deal, unuĭ acoperiș). Dosu uneĭ cărți, partea cusută: o carte scorțită în hîrtie, ĭar spinarea în pele. De-a (saŭ în) spinare, pe spinare, în spate, în cîrcă: a purta un copil de-a (saŭ în) spinare. A sări cuĭva în spinare, a te răpezi în spinarea luĭ (în glumă saŭ p. a-l ataca). A te mînca spinarea (iron.), a dori o scărpinătură, a te purta așa în cît să te expuĭ a mînca bătaĭe.

spinare s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

spinare s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

spinare s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

spinare, -nări.

SPINARE s. v. cont, greabăn, muchie, seamă, socoteală.

SPINARE s. 1. v. spate. 2. v. creastă. 3. (GEOGR.) spinări de berbec (pl.) v. roches moutonnees. 4. creastă. (~ unui val.) 5. (BOT.) spinarea-lupului (Athyrium filix femina) = (reg.) feregă.

spinare s. v. CONT. GREABĂN. MUCHIE. SEAMĂ. SOCOTEALĂ.

SPINARE s. 1. spate, (pop.) spată, (reg.) șa, (înv. și fam.) cîrcă. (A luat ceva în ~.) 2. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, sprînceană, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) 3. creastă. (~ unui val.) 4. (BOT.) spinarea-lupului (Athyrium filix femina) = (reg.) feregă.

GREABĂNUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

greabănul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

osul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

spinare (-ări), s. f. – 1. Spate. – 2. Dos, șale. – Mr. schinare. Lat. spῑnalis (Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1619; REW 8151).

a arunca în spinarea cuiva expr. a face pe cineva răspunzător de o vină

a cădea în spinarea cuiva expr. a cădea in grija / în sarcina cuiva.

a face (cuiva) spinarea burduf expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a i se lipi coastele de spinare expr. (pop.) a fi foarte slab.

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.

a trăi pe spinarea cuiva expr. a trăi ca un parazit / din munca altora.

a-l mânca cojocul / spinarea expr. (glum.) a se purta într-un mod care trebuie sancționat (mai ales cu bătaia).

a-și lua călcâiele / picioarele la spinare expr. (pop.) a fugi

te mănâncă spatele / spinarea? expr. vrei bătaie?