spiritual¹, ~ă [At: AR (1829), 124¹/22 / P: ~tu-al / V: ~uel / Pl: ~i, ~e / E: lat spiritualis, it spirituale, fr spirituel] 1 a (Flz; îoc material) Care aparține spiritului (6-7) Si: ideal, imaterial, nematerial, (rar) spiritualist (4), (îvr) spirituos (4). 2 a (Flz; îoc material) Referitor la spirit (6-7) Si: ideal, imaterial, nematerial, (rar) spiritulist (5), (îvr) spirituos (5). 3 a (Îvr) Care se referă la respirație. 4 (Asr; îoc laic) Bisericesc (2). 5 a (Asr; îoc laic) Duhovnicesc (2). 6 a (Îs) Putere ~ă Suveranitate a bisericii în probleme duhovnicești. 7 a (Rar; îs) Concert ~ Concert public în care se execută piese muzicale cu caracter religios. 8 sm (Înv) Duhovnic (1). 9 sm (Astăzi mai ales în biserica catolică) Preot însărcinat cu îndrumarea și supravegherea elevilor unui seminar teologic. 10-11 av, a (Într-un mod) care aparține psihicului Si: spiritualist (6). 12-13 av, a (Pex) (Într-un mod) care aparține culturii Si: spiritualist (7). 14-15 a, av Referitor de la psihic Si: spiritualist (8). 16-17 a, av (Pex) Referitor la cultură Si: spiritualist (9). 18 a (D. oameni) Care are spirit (24-25) Si: (înv) spirituos (6), spirtos (12). 19 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă spirit (24-25) Si: (înv) spirituos (7). 20 a (Pex; d. manifestări ale oamenilor) Rafinat². 21 a (D. figurile oamenilor) Care are trăsături fine. 22 a (D. trăsăturile oamenilor) Care denotă inteligență și o bogată viață lăuntrică.

SPIRITUAL, -Ă, spirituali, -e, adj. 1. Care aparține minții, rațiunii, intelectului, (p. ext.) culturii; privitor la minte, la rațiune, la intelect, (p. ext.) la cultură. Una din cele dintăi mari bucurii spirituale pe care le-am avut a fost contactul cu marea literatură rusească. SADOVEANU, E. 182. Ce pot eu să trimit în schimb decît hrană spirituală? CARAGIALE, O. VII 197. 2. Inteligent, deștept, ager, isteț; dotat cu humor. Conta în lume ca un băiat spiritual. REBREANU, R. I 187. Văzui pe toți amicii și cunoștințele mele, între alții pe spiritualul istoric M. Kogălniceanu. BOLINTINEANU, O. 277. ♦ Care oglindește, exprimă, denotă inteligență, istețime, humor. Vorbă spirituală. ▭ Deși nu era frumos, avea însă o fizionomie spirituală. NEGRUZZI, S. II 157. 3. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) Care aparține factorului considerat ca bază a universului, identificat cu divinitatea; privitor la acest factor; imaterial, supranatural. ♦ Bisericesc, religios, duhovnicesc. A avea păstori spirituali numai din pămînteni. NEGRUZZI, S. I 241.

SPIRITUAL, -Ă adj. 1. Intelectual, sufletesc. 2. Care aparține spiritului. 3. Inteligent, deștept, ager; înzestrat cu umor. // s.n. Cîntec de cult protestant, modificat de populația de culoare din S.U.A., care i-a imprimat o puternică sincopare, schimbîndu-i treptat structura tonală. [Pron. -tu-al. / cf. fr. spirituel, it. spirituale, lat. spiritualis < spiritus – spirit].

SPIRITUAL¹, -Ă adj. 1. care aparține spiritului. ◊ intelectual, sufletesc. 2. inteligent, deștept, ager; înzestrat cu umor. (< fr. spirituel, lat. spiritualis)

SPIRITUAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de spirit; propriu spiritului; imaterial; ideal. Viață ~ă. Valori ~e. 2) Care are spirit; dotat cu inteligență; ager; inteligent. Om ~. 3) Care denotă vivacitate; de spirit; plin de spirit; ager; inteligent. Glumă ~ă. 4) (în filozofie) Care ține de factorul imaterial; caracteristic pentru factorul imaterial. Putere ~ă. 5) Care aparține bisericii; propriu bisericii; bisericesc. [Sil. -tu-al] /<lat. spiritualis, fr. spirituel

spiritual a. 1. care e spirit, de natura spiritului: sufletul e spiritual; 2. care are spirit: om spiritual; 3. care denotă spirit: răspuns spiritual; 4. ce privește spiritul, sufletul: părinte spiritual; 5. ce ține de religiune: puterea spirituală a Bisericii e foarte diferită de puterea temporală. ║ adv. cu spirit: a vorbi spiritual.

*spirituál, -ă adj. (lat. spiritualis). Al spirituluĭ, incorporal: îngeriĭ îs ființe spirituale. Care are spirit: om spiritual. Care denotă spirit: fizionomie, vorbă spirituală. Pin suflet (nu pin trup, nu material): părinte spiritual. Al bisericiĭ (nu al lumii civile): puterea spirituală a papilor (V. temporal). S. m. Subdirector într’un seminar teologic. Adv. Cu spirit: a răspunde spiritual.

spirituel, ~ă a vz spiritual

spiritual (desp. -tu-al) adj. m., pl. spirituali; f. spirituală, pl. spirituale

spiritual (-tu-al) adj. m., pl. spirituali; f. spirituală, pl. spirituale

spiritual adj. m. (sil. -tu-al), pl. spirituali; f. sg. spirituală, pl. spirituale

SPIRITUAL s. v. confesor, duhovnic.

SPIRITUAL adj. 1. (FILOZ.) ideal, imaterial. (Elemente materiale și elemente ~.) 2. imaterial, nematerial, sufletesc. (Aspectul ~ al...) 3. moral, sufletesc, (înv.) moralic, moralicesc. (Ceva despre viața ~ a unui popor.) 4. psihic, psihologic, sufletesc. (Starea ~ a cuiva.) 5. intelectual. (Cultură ~.) 6. cerebral, intelectual, mintal, rațional. (Activitate ~.) 7. (BIS.) bisericesc, ecleziastic, religios, (înv.) religionar. (Dogmă ~.) 8. (BIS.) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. (Păstor ~.) 9. adoptiv, sufletesc. (Ei sunt părinții mei ~.) 10. deștept, inteligent, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 11. hazliu. (Glumă ~.)

SPIRITUAL adj. 1. ideal, imaterial. (Elemente materiale și elemente ~.) 2. imaterial, nematerial, sufletesc. (Aspectul ~ al...) 3. moral, sufletesc, (înv.) moralic, moralicesc. (Ceva despre viața ~ a unui popor.) 4. psihic, psihologic, sufletesc. (Starea ~ a cuiva.) 5. intelectual. (Cultura ~.) 6. cerebral, intelectual, mintal, rațional. (Activitate ~.) 7. (BIS.) bisericesc, eclaziastic, religios, (înv.) religionar. (Dogmă ~.) 8. (BIS.) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. (Păstor ~.) 9. deștept, inteligent, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 10. hazliu. (Glumă ~.)

spiritual s. v. CONFESOR. DUHOVNIC.

Spiritual ≠ material, nespiritual

canzoni spirituali v. cantio sacra.

cântece spirituale, denumire dată compozițiilor cu caracter religios (fără să aibă neapărat o funcție liturgică), apărute în Franța în timpul Revoluției. În Țările de Jos, în sec. 16, asemenea compoziții, pe text. lat., erau numite cantiones sacrae, cantica sacra (2). Echiv. it. (pl.) canzoni spirituali.

laudi spirituali (cuv. it. „proslăviri spirituale”), numele dat unor colecții de muzică bisericească, compilate pentru uzul „laudiștilor” (it. laudesi), confrerie religioasă întemeiată la Florența în 1310. Muzica la care era adaptat textul la origine scris în întregime în it., era extrem de simplă și interpretată la unison*, urmărind, prin accesibilitate, atragerea enoriașilor Cea mai veche colecție tipărită datează din anul 1485 iar cea mai nouă din 1935 când Knud Jeppesen editează la Copenhaga o colecție de l. intitulată: Die Mehrstimmige Italienische Laude im 16. Jahrhundert, incluzându-le pe acelea publicate de Peturcci și alții după manuscrise originale.