SPOVEDI, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedi, ispovedui, (reg.) spovedui vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

spovedi [At: PSALT. HUR. 54^v/26 / V: (îrg) ~dui, ~vădui, spăvădui (Pzi și: spăvădui), (înv) is~, ispovedui, (reg) ~vidi, ~vdi, ispovădi, ispovidi / Pzi: ~desc / E: sl исповѣдати] 1-3 vtri A destăinui unui duhovnic păcatele săvârșite spre a obține iertarea lor Si: (pop) a (se) mărturisi, (îrg) a se griji, (îvt) a se duhovnici (2), a se spune (48). 4 vt(a) (D. duhovnici) A asculta mărturisirea păcatelor săvârșite de un credincios Si: a mărturisi. 5-6 vtr A face cunoscut cuiva un secret, o problemă personală etc. Si: a (se) confesa (1-2), a destăinui (1), a (se) mărturisi, (liv) a (se) confia (2) Vz declara, divulga, împărtăși, încredința, spune. 7-8 vtr A-și da pe față gândurile sau sentimentele. 9-10 vtr (Înv) A (se) mărturisi.

SPOVEDI, spovedesc, vb. IV. Refl. (În practicile Bisericii creștine) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedi, ispovedui, (reg.) spovedui vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

SPOVEDI, spovedesc, vb. IV. Refl. (În biserica creștină) A-și mărturisi unui duhovnic păcatele spre a obține iertarea lor; p. ext. a mărturisi cuiva o taină, a se destăinui. Spovedi-m-aș dumitale, babă bună. EFTIMIU, Î. 29. Fost-ai înamorat vrodată?... – Am fost de mai multe ori, de vreme ce mă siliți să mă spovedesc și să-mi fac confesiunea. ALECSANDRI, T. I 282. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? că ești un tîlhar și un vînzător? NEGRUZZI, S. I 156. ◊ Tranz. (Complementul indică greșeala, taina mărturisită) Of, gură lungă, tu îmi ești năpastă! Se căinează el de ce-a rostit: Aminte și-a adus... Că are un păcat de spovedit! DEȘLIU, M. 39. Pe-afară, pe sub streșini, cîțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau, oftînd, nevoile. REBREANU, R. I 192. ♦ Tranz. (Bis.) A primi mărturisirea unui credincios. A scăpat dintre cei care s-au îmbolnăvit doar popa Gheorghe, care fusese să spovedească și să grijească pe cei de mureau. CAMIL PETRESCU, O. I 233. – Variante: ispovedi (SADOVEANU, O. V 436), spovedui (NEGRUZZI, S. I 81) vb. IV.

A SPOVEDI ~esc tranz. (credincioși creștini) A supune ritualului de spovedanie. /<sl. ispovĕdati

A SE SPOVEDI mă ~esc intranz. 1) (despre credincioși creștini) A-și mărturisi (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor. 2) A încredința o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se confesa. /<sl. ispovĕdati

spovedí v. a-și mărturisi păcatele (la cele patru posturi). [Slav. ISPOVĬEDATI].

ispovedi v vz spovedi

ispovedui v vz spovedi^[1] modificată

spăvădui v vz spovedi

spovădi v vz spovedi

spovdi v vz spovedi

spovedui v vz spovedi

spovidi v vz spovedi

SPOVEDUI vb. IV v. spovedi.

spăvădánie, -uĭésc, V. spoved-.

spovedésc v. tr. (din mai vechĭu ispovedesc, mărturisesc, declar, d. vsl. ispovĭedati, a declara, povĭedati, a anunța, a povesti. V. poveste, propoveduĭesc). Vest. Pun să mărturisească păcatele, ascult spovedania cuĭva: preutu l-a spovedit. V. refl. Îmi mărturisesc păcatele la preut. – În est ispoveduĭesc (vechĭ), spoveduĭesc, spovăduĭesc și spăvăduĭesc (vsl. ispovĭedovatĭ).

spovedi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedesc, 3 sg. spovedește, imperf. 1 spovedeam; conj. prez. 1 sg. să spovedesc, 3 să spovedească

spovedi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedesc, imperf. 3 sg. spovedea; conj. prez. 3 să spovedească

spovedi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedesc, imperf. 3 sg. spovedea; conj. prez. 3 sg. și pl. spovedească

spovedui (= spovedi) vb. (ind.prez. 1 spoveduiesc)

spovedesc, -deam 1 imp.

SPOVEDI vb. 1. (BIS.) a (se) mărturisi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 2. a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ unui prieten.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.)

SPOVEDI vb. 1. (BIS.) a (se) mărturisi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 2. a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ unui prieten.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.)

spovedi (-desc, -it), vb. – 1. A confesa. – 2. (Munt.) A trăncăni, a da bacalaureatul. – Var. (i)spoved(u)i, (i)spovăd(u)i și der. Sl. ipovĕdeti, sŭpovĕdeti (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 359); var. sînt înv. – Der. spovadă, s. f. (confesiune); spovedanie, s. f. (confesiune); nespovedit, adj. (nemărturisit).