stol⁴ s [At: GHICA, S. XVIII / Pl: ? / E: rs стол] (Rsî) Masă¹ (1).

stol² sn [At: CORESI, EV. 176 / V: (reg) ~or / Pl: ~uri / E: ngr στόλος] 1 (Înv) Coloană de soldați Vz ceată, pâlc, steag (7). 2 (Înv) Grosul unei armate. 3 (În religia creștină; prc) Armată cerească. 4 (Îvr) Escadră (navală). 5 (De obicei udp „de” care arată componența) Grup (mare) de păsări zburătoare, de insecte etc. de același fel care trăiesc, se hrănesc și se deplasează laolaltă Si: cârd¹ (1), (reg) ciopor (1), toană² (1) toi³ Vz banc, roi². 6 (Pan; de obicei udp „de” care arată componența) Număr (relativ mare) de persoane strânse (neorganizat) laolaltă Si: buluc (6), ceată¹ (18), cârd¹ (2), droaie¹ (2), gloată (1), grămadă (9), grup (6), mulțime, pâlc, (pop) crilă (2), liotă, (înv) cin² (6), tacâm, (reg) canara (4), ciopor (2), ciurdă (3), clapie, mișină V bandă, clică, gașcă, mulțime. 7 (Pan; de obicei udp „de” care arată felul) Mulțime de obiecte, de procese, de imagini etc. de același fel. 8 (Reg) Mănunchi. 9 (Reg; pex) Panicul la porumb. 10 (Rar) Tufă. 11 (Rar) Pădure între două poiene. 12 (Olt; Trs; pex) Salbă¹ (1).

STOL², stoluri, s. n. 1. Cîrd (mare) de păsări zburătoare de același fel. Un stol de rațe trecu vîjîind peste livezi spre iazul din vale. SADOVEANU, O. II 74. E liniște. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. Razele soarelui își scutură, tremurînd, praful de aur în aer. GÎRLEANU, L. 38. Era o zi frumoasă de primăvară; stoluri de rîndunele de curînd sosite zburau neliniștite, gălăgioase; aripioarele lor ascuțite sclipeau în bătaia soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 371. ◊ (În comparații și metafore) Și păreri de rău trecute Cad pe inima-i trudită, Ca un stol de pasări mute Pe-o grădină părăsită. TOPÎRCEANU, B. 71. Norii vin stoluri Pe-ntinderea largă. COȘBUC, P. I 188. ◊ Fig. Îmi apar icoane din copilărie, stoluri de amintiri vechi nechemate. VLAHUȚĂ, R. P. 43. Un stol de gînduri aspre trecu peste-a lui frunte. EMINESCU, O. I 93. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. id. ib. 105. 2. Grup de ființe omenești; pîlc, ceată. Jos, jos în stradă, un stol de copii își zornăie clopoțeii-arginții ai rîsului fraged. DEȘLIU, N. 11. Intrai în ograda unei mari clădiri din coastele unei biserici și un stol de fete între opt și zece ani, în fuga mare, se repeziră înaintea mea. HOGAȘ, M. N. 17. Cu cofița pe-ndelete Vin neveste de la rîu; Și cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete, De la grîu. COȘBUC, P. I 47. 3. (Învechit) Coloană, șir de soldați, grosul unei armate. Domnind semeț, și tînăr pe roinicele stoluri Căror a mea ființă un semizeu părea. EMINESCU, O. I 91. Stolul oștilor turcești acum se pornise spre țară. BĂLCESCU, O. II 72. 4. Fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. Vîntul toamnei vîjîie și un stol de frunze se abate la fereastră. SADOVEANU, O. I 335. [Era] înconjurat de mezelicuri și de un stol de butelci pline cu vinul cel mai chilimbariu. GANE, N. III 172. Vîntul spulbera fulgii de zăpadă în vîrteje și stoluri. DELAVRANCEA, H. T. 249. 5. (Regional, rar) Mănunchi, buchet. Cu fusta sumeasă-n brîu, În mînă c-un stol de grîu. ȘEZ. VII 22.

STOL ~uri n. 1) Mulțime de păsări zburătoare din aceeași specie, adunate împreună. ~ de vrăbii. ◊ În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros și neorganizat de persoane. 3) fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. /<ngr. stólos

stol n. 1. massă în mișcare: stolul oștirilor turcești BĂLC.; 2. cârd de păsări ce sboară împreună: din zare depărtată răsar’ un stol de corbi EM.; 3. fig. grămadă: stoluri, stoluri trec prin minte dulci iluzii EM. [Gr. bizantin STÓLOS, flotă, termen nautic cu sensul generalizat: mare număr de corăbii, mulțime de lucruri sau de ființe în mișcare].

stol n., pl. urĭ (mgr. stólos, flotă, vgr. „expedițiune, flotă, trupă”). Vechĭ. Trupă ordonată, coloană: un stol de Leșĭ (Cost. 1, 279). Cîrd mare de păsărĭ zburătoare, de lăcuste (saŭ și de copiĭ, de tinerĭ): un stol de ciorĭ. Organizațiune străjerească pe lîngă o școală, o fabrică ș. a. Serbia. Tufă. V. stolos, poșidic.

stor² sn vz stol²

stol s. n., pl. stoluri

stol s. n., pl. stoluri

stol s. n., pl. stoluri

STOL s. v. coloană.

STOL s. 1. cârd, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rândunele.) 2. v. ceată.

STOL s. 1. cîrd, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rîndunele.) 2. bandă, buluc, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (Un ~ de copii.)

stol s. v. COLOANĂ.

stol (-luri), s. n. – 1. Masă. – 2. Reședință, capitală. – Megl. stol „scaun”. Sl. stolŭ „bază”, din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol „masă” (Cihac, II, 370). Înv. – Der. stoler, s. m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s. f. (tîmplărie); stoleriță s. f. (nevastă de tîmplar); stoliță, s. f. (înv., capitală, reședință), dim sb., rus. stolica; stolnic, s. m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, șeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s. f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s. f. (slujba de stolnic); stolnicel, s. m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79).

stol (-luri), s. n. – 1. (Înv.) Coloană de soldați în ordine de mers sau de bătaie. – 2. Grup de păsări. – 3. Mulțime, grămadă, gloată, partidă. Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, II, 703; Murnu; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; cf. REW 8276). – Der. stoli, vb. (a reuni, a grupa, a pune în ordine).