stomac [At: (a. 1652) C. CR. 180/13 / V: (îrg) ~ah, (înv) stumah^[1], (reg) omac¹, stăm~, ~ag, stum~, sum~, tomag / Pl: ~uri, (pop) ~ace / E: ngr στομάκι, lat stamachus, vsl стомахъ cf fr estomac] 1 (La om și la unele animale) Segment în formă de pungă al tubului digestiv, situat între esofag și duoden, în care se face digestia Si: (îvp) mațe, (pop) inimă, pântece, rânză, (reg) foale (13), moară, râșniță, rumegătoare, rumegătură, rumegușe, târfă², (fam) pipotă, ramazan. 2 (La om și la unele animale; pop; pex) Pântece. 3 (Îe) Pe ~ul gol Înainte de a fi mâncat ceva. 4 (Fam; îe) A nu avea (pe cineva) (sau a nu-i fi cineva) la ~ A nu suporta pe cineva sau ceva. 5 (Îe) A avea ~ de struț A avea stomac foarte sănătos și rezistent. 6 (Îe) A avea ~ul deranjat A avea diaree. 7 (Îe) A-și strica ~ul (sau ~urile) la cale A mânca (pe săturate). 8 (Rar; pex) Digestie. 9 (Adesea construit cu verbele „a suferi”, „a fi bolnav”) Boală localizată la stomac (1), de obicei gastrită sau ulcer. 10 (Rar) Hrană (1). 11 Parte externă a corpului omenesc care corespunde stomacului. corectat(ă)

STOMAC, stomacuri, s. n. Organ al aparatului digestiv, la om și la animalele superioare, situat între esofag și intestinul subțire, în care se face digestia alimentelor. Acum încep să simt și un soi de gol subt stomac. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. Ceaiul de ismă, luat seara și dimineața, cîte o ceașcă, activează mistuirea și îndreptează stomacul. ȘEZ. VIII 155. ◊ Expr. (Familiar) A nu avea pe cineva la stomac sau a-i sta cuiva la stomac, se spune cînd cineva nu poate suferi pe altul, cînd îi poartă pică. A-și pune stomacul (rar stomacurile) la cale = a-și potoli foamea, a mînca. După ce-și văzu stomacul pus la cale, trase o fugă la mal, bău apă, apoi se întoarse și se tolăni pe pămîntul umed. DUNĂREANU, CH. 226. (În forma stomah) Știubei și tovarășii săi își puneau provizoriu stomahurile la cale. C. PETRESCU, Î. II 140. – Variantă: stomah s. n.

STOMAC ~uri n. (la om și la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele. Durere de ~. ◊ A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-și pune ~ul la cale a mânca bine. /<ngr. stómahos, sl. stomahu

stomac n. organ interior ce primește și mistuește alimentele.

omac¹ sn vz stomac

stămac sn vz stomac

stomag sn vz stomac

stomah sn vz stomac

stumac sn vz stomac

stumacă^[1] sf vz stomac

stumah sn vz stomac

sumac² sn vz stomac

tomag sn vz stomac

*stomáh n., pl. urĭ (ngr. stomáhi, d. vgr. stómahos, de unde vine lat. stómachus, it. stómaco, fr. estomac; vsl. stomahŭ. Cp. cu splină). O umflătură în aparatu digestiv în care se așează mîncarea și se mistuĭe: stomahu rumegătoarelor are patru despărțiturĭ. A avea stomah de struț, a avea stomah foarte sănătos. A nu-l avea pe cineva la stomah, a nu-țĭ plăcea, a-l urî. – Pop. -ag. V. chișcă.

stomac s. n., pl. stomacuri

stomac s. n., pl. stomacuri

stomac s. n., pl. stomacuri

stomac, pl. stomacuri

stomac, -curi.

STOMAC s. 1. v. burduhan. 2. (ANAT.) stomac glandular v. cheag; stomac măcinător v. pipotă. 3. (înv. și pop.) mațe (pl.), (pop.) burtă, inimă, pântece, rânză, (reg.) foale, moară, râșniță, rumegătoare, rumegătură, rumeguș, (Ban.) târfă, (înv.) bandor, (fam.) pipotă, ramazan. (Dureri de ~.)

STOMAC s. (ANAT.) 1. burduhan, (pop.) burduf, (reg.) bîrdan, (Ban), tîrban. (~ unor animale.) 2. (înv. și pop.) mațe (pl.), (pop.) burtă, inimă, pîntece, rînză, (reg.) foale, moară, rîșniță, rumegătoare, rumegătură, rumeguș, (Ban.) tîrfă, (înv.) bandor, (fam.) pipotă, ramazan. (Dureri de ~.)

stomac (-curi), s. n. – Parte a aparatului digestiv. – Var. înv. stomah. Fr. estomac, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. στομάχι, cf. sl. stomachŭ (Vasmer, Gr., 137). – Der. stomacal, adj., din fr.

STOMAC abataj, cantină, ghiozdan, jgheab, magazie, pipotă, raft.

a avea ceață în stomac expr. a-i fi foame

a avea fluturi în stomac expr. a fi îndrăgostit

a nu avea la stomac (pe cineva) expr. a antipatiza (pe cineva)

a-i întoarce (cuiva) stomacul pe dos expr. a scârbi (pe cineva), a-i face greață (cuiva).